Are you gonna eat that?

Jonathan Safran Foer - Eating Animals, Back Bay Books, 2010

Mi se pare ca scriitorii americani au descoperit un bun surogat pentru talent: documentarea. Cartea lui JSF nu e vreo capodopera, e in schimb extrem de minutios documentata. Din cele 341 de pagini ale cartii, 60 sunt bibliografie. Citim, practic, un reportaj cu dimensiuni de roman. De altfel, autorul ne cam transmite, printre randuri si aproape scuzandu-se, ca lucrarea lui e mai degraba jurnalistica decat literara.

Pretextul marturisit al cartii a fost nasterea fiului autorului, eveniment care se leaga cel mai profund - in mintea lui cel putin - de hrana si de hranire. Asadar, JSF, un omnivor cu exercitiul ocazional al vegetarianismului, incearca sa-si raspunda la o intrebare cel mai probabil fara raspuns. Care e cel mai bun regim alimentar?

E o carte care te tenteaza s-o judeci dupa coperta, iar JSF chiar intreaba la un moment dat "La ce v-ati gandit cand ati vazut titlul cartii?". Puternic titlu, e drept, si chiar daca nu duce pe toata lumea automat cu gandul la o pledoarie pro-vegetarianism, e destul de clar ca e vorba despre obiceiuri culinare. Mi-a placut initial ca se pleaca la drum fara vreo prejudecata, ca omul isi propune sa ne prezinte doar fapte, nu si pareri. Spre final insa, cartea deraiaza puternic spre partizanat, devine artagoasa, incitatoare si partizana, si-atunci m-am detasat de mesaj.

Ignorand insa aspectele stilistice, continutul e o compilatie interesanta. E ca si cum autorul ar fi luat toate informatiile de 1-2 randuri gasite la "stiati ca..." prin tot soiul de reviste, brosuri, emisiuni TV, pliante etc. legate de nutritie si le-ar fi pus in carte. Iar acest mix este ingrozitor prin intensitate: 10 miliarde de animale terestre sunt omorate anual pentru hrana in SUA; un om mananca in media 21.000 de animale in timpul vietii; 250 de milioane de pui masculi de rasa ouatoare sunt distrusi la nastere anual in SUA; intre 80-90% din captura vaselor de pescuit sunt victime colaterale, pesti care sunt aruncati morti inapoi in mare etc. etc. etc.

In ce masura asta convinge pe cineva sa-si schimbe obiceiurile culinare e greu de spus. Autorul pluseaza cu descrieri ale tratamentului ingrozitor la care sunt supuse, de la nastere pana la ucidere animalele de ferma. Pe mine unul, nici asta nu m-a convins. Ah, da, saracii pui stau inghesuiti in custi. Ai fost vreodata la un concert rock, Jonathan?

Daca m-a convins de ceva, atunci mancatul cainilor este acest fapt. Spre inceputul cartii, JSF se intreaba de ce ne repugna ideea mancatului carnii de caine, cand exista atatea motive pro: in multe culturi s-a mancat caine, carnea de caine e gustoasa si hranitoare, cainii nu sunt cu nimic superiori porcilor, de exemplu, s.a. Evident, n-o sa ma apuc sa mananc caine, dar in principiu n-as avea nimic impotriva. Nu prea inteleg de ce ar avea cineva.

Ce-am extras din carte sunt mai mult cifre, socante prin dimensiunile realitatilor pe care le releva, si prea putin formulari memorabile. Am extras, asadar, "stiati ca"-uri. Iata-le:

15: "more than ten billion land animals slaughtered for food every year in America"

31: "If we were to one day encounter a form of life more powerful and intelligent than our own, and it regarded us as we regard fish, what would be our argument against being eaten?"

32: "Food choices are determined by many factors, but reason (even consciousness) is not generally high on the list."

34: "Globally, roughly 450 billion land animals are now factory farmed every year.(There is no tally of fish)"

40: "I felt shame for living in a nation of unprecedented prosperity - a nation that spends a smaller percentage of income on food than any other civilization has in human history - but in the name of affordability treats the animals it eats with cruelty so extreme it would be illegal if inflicted on a dog."

48: "What happens to all male offspring of layers? If man hasn't designed them for meat, and nature clearly hasn't designed them to lay eggs, what function do they serve?

They serve no function. Which is why all male layers - half of all the layer chickens born in the United States, more than 250 million chicks a year - are destroyed."

49: "The average shrimp-trawling operation throws 80 to 90 percent of the sea animals it captures overboard, dead or dying, as bycatch (Endangered species amount to much of this bycatch). Shrimp account for only 2 percent of global seafood by weight, but shrimp trawling accounts for 33 percent fo global bycatch."

115: "So how much suffering is acceptable? [...] How much suffering will you tolerate for your food?"

174: "farmed animals in the United States produce 130 times as much waste as the human population - roughly 87,000 pounds of shit per second"

190: "a 10 to 30 percent death rate is seen as good by many in the salmon industry"

193: "Although one can realistically expect that at least some percentage of cows and pigs are slaughtered with speed and care, no fish ever gets a good death. Not a single one. You never have to wonder if the fish on your plate had to suffer. It did."

196: "A vegetarian diet can be rich and fully enjoyable, but I couldn't honestly argue, as many vegetarians try to, that it is as rich as a diet that includes meat."

219: "The reality is that all food production involves altering the environment to a certain extent."

258: "compassion is a muscle that gets stronger with use, and the regular exercise of choosing kindness over cruelty would change us."

262: "animal products still account for only 16 percent of the Chinese diet, but farmed animals account for more than 50 percent of China's water consumption"

266: "Today's turkeys are natural insectivores fed a grossly unnatural diet, which can include 'meat, sawdust, leather tannery by-products' and other things whose mention, while widely documented, would probably push your belief too far."

Ole!

Wigan Athletic - Manchester United 0-4 (Chicarito '17 '74, Rooney '84, Fabio '87), Barclays Premier League Matchday 28, 2011-02-26, DW Stadium, Wigan, Greater Manchester

"Dar trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, pentru ca acest frate al tau era mort, si a inviat, era pierdut si a fost gasit" (Luca 15:32)

Ramane o discutie libera cat de mari sunt asemanarile dintre Chicarito si Ole si, pentru ca n-am urmarit United in primul sezon al lui Solskjaer(1996-1997), dar e sigur ca daca tanarul Chicarito va continua sa joace si sa inscrie in acelasi ritm pentru United inca vreun deceniu si-un pic, bannerul care ii va gratula recunostinta Old Traffordului va fi mai mare decat acel "2O LEgend" care impodobeste acum inelul doi al celui mai mare stadion din Premier League. Pentru ceva mai putin de un sezon, de cand e pe Old Trafford, Chicarito a dovedit deja ca e unul din cei mai valorosi fotbalisti pe care Ferguson ii are la dispozitie in momentul asta. Iar daca, in afara de Solskjaer, ar mai fi cineva caruia i s-ar potrivi porecla de Babyface killer, acel cineva cu siguranta se numeste Javier Hernandez Balcazar.

Wigan a inceput bine meciul, curajos, si gandurile negre au aparut relativ repede. United a castigat doar de 3 ori in deplasare sezonul asta, si in nici un caz n-ar avea nevoie sa piarda puncte in meciul asta, cu 3 zile inainte de vizita pe Stamford Bridge, in conditiile in care Arsenal e la doar un punct in spate, iar perioada imediat urmatoare ii poate propulsa spre un careu de trofee nemaivazut in Anglia pana acum, incepand cu Cupa Ligii, a carei finala o joaca maine impotriva Birminghamului lui Alex McLeish, si trecand de United in drumul lor spre Cupa Angliei (etapa urmatoare - daca trec de Leyton Orient), titlul Premier League si Champions League. In plus, Wigan e o echipa cu sclipiri sudamericane, Hugo Rodallega e un varf bun si tot timpul periculos, iar la mijloc il au pe N'Zogbia, unul din mijlocasii valorosi ai Premier League. Sigur, sunt pe locul 19, dar asta e o chestie foarte inselatoare, ca doar aici nu-i Spania.

Din fericire, a durat doar vreun sfert de ora. Lucru mai rar in ultima vreme, atacurile lui United au fost ceva mai decise decat de obicei, iar al doilea ceva mai serios s-a finalizat cu gol. Pasa Nani din lateral stanga, Chicarito a aparut la coltul scurt in 6 metri si a deviat spectaculos in poarta. Wigan merita aplaudati pentru ca au jucat deschis, mult pentru capacitatile lor, si au avut o mare sansa sa egaleze imediat dupa acest prim gol. Noroc ca Moses l-a luat la tinta pe van der Sar, iar olandezul nu s-a ferit, chiar daca a parut pentru un moment c-ar fi fost impuscat. Cu asta si cu inca o parada ceva mai tarziu, veteranul lui United a contribuit probabil decisiv la cele 3 puncte de azi. Pentru ca altfel, United a intrat timp de aproape o ora in aceeasi letargie pe care am tot vazut-o in ultima vreme, cel mai recent marti in dull-festul de pe Velodrome-ul din Marseille. Numai faptul ca Moses, atacantul lui Wigan, e complet lipsit de simtul golului a facut ca scorul sa ramana 1-0.

Abia cu vreun sfert de ora inainte de final s-au limpezit treburile. Fortele au facut sa fie tot Chicarito, care mai ratase o ocazie singur cu portarul ceva mai devreme. O pasa excelenta a lui Rooney care a depasit apararea gazdelor l-a lasat pe mexican singur in fata lui Al Habsi, cu suficient timp sa-si calculeze tirul, iar executia a fost nemiloasa. Si, pentru cei care asteptau mai mult de la Rooney, cel mai bine platit fotbalist al planetei a inscris al treilea sau gol din actiune in acest sezon de Premier League, dupa o pasa a lui Berbatov care l-a lasat singur la 6 metri de poarta goala. O simpla formalitate, ca si ultimul gol, al patrulea, al lui Fabio, nu foarte important pentru cele vreo cinci minute care ramasesera de jucat, dar de referinta pentru tanarul fundas brazilian, care n-a mai reusit pana azi sa inscrie la echipa mare.

90 de minute mai tarziu, sentimentele intunecate de la inceput isi schimbasera cu totul coloratura. 4-0 e un rezultat incurajator in orice conditii, chiar daca jocul a fost pe alocuri suparator de echilibrat. A fost un meci placut, si asta e important, nici o echipa n-a refuzat jocul, chiar daca Wigan ar fi avut toate motivele s-o faca. Rooney pare in revenire de forma, Chicarito e o certitudine, iar Nani castiga in constanta pe zi ce trece. Cat despre Arsenal... poate se mobilizeaza si Birmingham maine!

Tristeti provinciale

Revolutionary Road (USA, 2008), Regia: Sam Mendes

Pe masura ce se desfasura intriga filmului, incercam sa-mi dau seama cum sa-l interpretez. E vorba de o poveste din suburbii? E o drama despre clasa de mijloc, un anti-Great Gatsby? E despre spleen, insingurare si evadare? E o poveste despre ambitie si familie? Contraproductive intrebari, evident, Revolutionary Road e cate putin din fiecare, fara sa se opreasca in particular la ceva.

Momentul cheie, momentul in care filmul ar fi putut sa se lanseze pe traiectoria spre memorabilitate, a fost cel in care April (Kate Winslet) isi anunta sotul ca urmeaza sa aiba un al treilea copil, ceea ce le-ar fi compromis plecare la Paris. Dilema e una relativ banala: alegem un viitor sigur, cu 3 copiii si o slujba mai buna sau alegem tocmai sustragerea din acest viitor, evadarea la care am visat, dar nesigura, plina de necunoscut si, probabil, de dificultati?

Dar asemenea dileme simple supravietuiesc banalitatii lor tocmai prin faptul ca refuza posibilitatea unui raspuns corect, al unei alegeri bune. Ele raman semne de intrebare chiar si mult dupa ce alegerea pe care o facem (sau am facut-o) nu mai are nici o relevanta. Daca ne-ar fi lasat cu intrebarea, filmul ar fi fost excelent. Prin faptul ca ne da un raspuns, ca incearca sa ne lamureasca, eventual sa ne si "invete" cum "ar trebui" sa procedam intr-o atare situatie, dupa parerea mea povestea vireaza spre esec. Era nevoie doar sa taie ultimele 5 minute. E vorba de un fapt de viata, de o drama mai mult sau mai putin banala dar in tot cazul atemporala, repetabila oricand si oriunde. N-avem nevoie de deznodamant la asa ceva. Nu exista deznodamant la asa ceva.

Remarcabile prestatiile actoricesti, insa. Cand am vazut-o pe Kate Winslet in The Reader am spus ca nu mai are prospetimea din Titanic si ca ar trebui sa schimbe putin registrul rolurilor abordate. Aici, in schimb, reuseste sa fie ce vrea ea. De la adolescenta frumoasa pana la mama a doi copii, casnica macinata de frustrari si indreptandu-se spre o batranete urata, Kate Winslet reuseste sa fie ce vrea ea, cum vrea ea, si sa arate credibil in toate ipostazele. Di Caprio e si el bun, dar am impresia ca in filmul asta rolul lui a fost doar sa intoarca paginile partiturii dupa care se desfasoara Kate Winslet.

Cateva insertii interesante (fiul nebun al vecinilor, nevoia de evadare prin infidelitate a sotului) alterneaza cu secventa care puteau la fel de bine sa lipseasca (secventa infidelitatii sotiei, de exemplu) si raman, pana la urma, doar vreo doua momente memorabile. E bine scris si bine jucat momentul in care sotia isi da seama ca nu-si mai iubeste sotul, si la fel de bine cel in care se hotaraste sa dea casniciei lor aparenta de perfectiune pe care de fapt nici unul dintre ei nu si-o doreste.

Si mi-a placut replica nebunului: "Money is a good reason. But it's hardly ever the real one."

Cam asta.

Not another Manchester derby

Manchester United - Manchester City 2-1 (Nani '41, Rooney '78 - Silva '65), Barclays Premier League 2011 Matchday 27, 2011-02-12, Old Trafford, Manchester

Corupt de consumul excesiv si aproape exclusiv de presa sportiva engleza si de multe nopti pierdute cu FIFA, imi e de multe ori mai usor sa ma exprim in streotipiile acestora. Una din frazele preferate ale comentatorilor englezi - aproape o emblema pentru Andy Gray - este "We all know what he's capable of". E usor ca, atunci cand un fotbalist iesit din forma - recte Rooney - reuseste cate-o executie exceptionala, sa spui: "Ah, dar stim cu totii de ce e capabil. Stiam ca e bun, era doar o problema de timp pana cand si-ar fi revenit." Dar adevarul e ca... nu prea stiam. Rooney poate sa faca multe. Alearga, e tehnic, are sut, are viziune, loveste bine cu capul, intra in combinatii, joaca pe 2-3 posturi simultan, dar asemenea executii... n-am mai vazut. Minge dificila, semiinaltime, spatele la poarta, si o foarfeca executata 1 la 1 dupa figurile din manual... asta e mai degraba treaba de vreun van Basten sau Rivaldo, nu de atacant englez indesat, urat, artagos si muncitor. Joe Hart nici macar n-a urmarit mingea. Nici el nu stia de ce e capabil Rooney.

Poate aici e cheia succesului lui United. Ca sa reiau o metafora la moda, United e o echipa plina de pianisti, dar fiecare isi cara singur pianul. Nu zic, City au incropit o echipa mai mult decat decenta relativ repede, chiar si raportat la muntii monstruosi de bani pe care i-au cheltuit. Numai ca, dincolo de povestile cu echilibrul intre tineri si batrani, intre crescuti de club si mercenari, e nevoie ca cei 11 de pe teren macar sa se cunoasca intre ei inainte de a putea spera sa se bata pentru vreo chestie facuta din argint. La anul o sa fie candidati seriosi la orice, si or sa aiba un loc de Champions League aproape garantat, si chiar daca bannerul care numara anii de cand n-au mai castigat nimic mai are ceva de numarat, senzatia e ca sunt mult mai multi in spate decat in fata. Deocamdata, cu tot locul lor 3, or sa depinda probabil, la fel ca anul trecut, de un meci decisiv cu Tottenham pentru locul 4.

Meciul asta, si in general intalnirile cu United, are importanta pentru suporteri, dar sunt convins ca cei mai cerebrali dintre ei nu si-au tatuat "Machester City - 2011 Champions League winners" pe nicaieri. Am mai spus, ca suporter United n-am avut nici o emotie legata de rezultat. Diavolii n-au nimic de demonstrat in fata vecinilor in albastru si, chiar daca intalnirile cu City au devenit dintre cele mai grele meciuri ale sezonului, rivalitatile si tensiunile locale mai degraba ii ajuta pe oamenii lui Sir Alex.

Ratarea lui Silva din primele minute a fost intampinata de zambetul condescendent al zeilor fotbalului in timp ce manau mingea prin exteriorul barei din stanga, ca atunci cand un lup adolescent il provoaca un pic prea devreme pe masculul alpha al haitei. Luati, spre comparatie, faza in care Anderson a reusit sa scoata mingea spre poarta chiar daca Vincent Kompany avea clar prim-planul, si apucase sa ii ia fata total in duelul pentru acea minge. Sigur, City a avut mai multa posesie si a jucat poate ceva mai fluid, dar siguranta de sine si sangele rece nu se pot cumpara, oricat de mult petrol ar zace sub desertul saudit.

Nani, chiar daca e departe de talentul lui Ronaldo, a capatat seriozitate englezeasca si o maturitate in joc care probabil va face ca, atunci cand se va trage linie, lista lui de trofee sa fie mai lunga decat a pustiului din Madeira. Fara prea multe floricele, Nani a inceput sa joace foarte pragmatic, cautand intotdeauna centrarea decisiva, sutul letal, ultima pasa. In plus fata de majoritatea fotbalistilor britanici, flexarea naucitoare a gleznelor e si ea acolo. Numai ca, fata in fata cu Joe Hart, Nani n-a apelat la nici un truc, n-a incercat nici un giumbusliuc, n-a avut nevoie de nici o artificie. Tare si pe jos, minim de efort, maxim de eficienta, un gol care-a linistit galeria albastrilor mai mult decat ar fi putut-o face orice dribling. Cat despre tumba pe spate de dupa gol, marca inregistrata, sunt convins ca nici SAF nu s-a suparat.

Si da, pentru City nu pot avea cuvinte mai bune de-atat. Pentru ca, in ciuda fotbalistilor valorosi pe care i-au cumparat, in ciuda echipei care incepe sa se formeze pe City of Manchester stadium si in ciuda unei aparente de fotbal mai inchegat astazi, au avut nevoie de o deviere norocoasa ca sa marcheze. Si n-au parut in nici un moment ca ar putea pleca acasa cu 3 puncte. Poate au nevoie de inca un Denis Law.

Blue pill

Manchester United - Aston Villa 3-1 (Rooney '1 '45, Vidic '63 - Bent '59), Barclays Premier League 2011 Matchday 25, 2011-02-01, Old Trafford, Manchester

N-am mai scris nimic de meciurile lui United in ultima vreme si din motive mundane, dar si pentru ca lucrurile in teren se desfasoara pe cat de spectaculos, pe atat de previzibil. Fie ca face cate-un egal in deplasare, fie ca bate cu 5-0, fie ca se chinuie in cupa cu cate-o echipa de liga inferioara si e nevoie de intrarea lui Giggs si-a lui Nani sa regleze lucrurile, United e bine inscrisa pe traiectoria constant ascendenta care o sa le aduca al 19-lea titlu si, cine stie, poate si ceva prin Europa. Cine-ar fi crezut asta in toamna, cand Chelsea avea o medie de peste 4 goluri pe meci, iar United avea serii de 6 meciuri fara victorie in deplasare? Sir Alex Ferguson, ma gandesc...

Meciul de astazi, totusi, a fost borna de sfarsit a unei perioade destul de agitate in ce priveste fotbalul britanic, chiar daca nu neaparat ala care se desfasoara pe teren. Torres la Chelsea, si cu asta a cam disparut si singurul motiv care ar fi putut sa ma faca gelos/invidios pe Liverpool. Abramovic a dat multi bani pe el, dar as fi tentat

sa spun ca merita. Sigur, orice transfer pe bani multi e un risc, si poate de-asta vulpoii batrani (Ferguson, Redkanpp) prefera sa astepte la chilipiruri sau la bijuterii inca nedescoperite (van der Vaart, Chicarito). Imi place Torres si dintr-un anumit punct de vedere mi-ar placea sa se afirme la Chelsea. Are si toate conditiile s-o faca. Dar sa respecte regulile: locul 2 si finala Champions League performantele maxime, si ramanem prieteni. In tot cazul, abia astept sa-l vad in albastru. Duminica, impotriva lui Liverpool.

Liverpool i-a luat pe Carroll si Suarez. Tot bani multi, risc dublu. Carroll e bun, as zice enervant de bun. Tehnic, puternic, bataios, ambitios. Cum zicea si Shearer, datorita lui e Newcastle asa sus in clasament acum. Dar lui Ashley i-au sclipit ochii prea tare cand a vazut atata banet gramada, si n-a ezitat. Probabil ca ar fi dat-o si pe ma-sa in banii astia. Miscare inteligenta sa-l ia pe Ireland, totusi. Pustiul e un pachet de potential, chiar daca n-a apucat inca sa se afirme asa cum trebuie pe nicaieri.

Suarez e si el recomadat de faimoasele 35 de goluri in 33 de meciuri in sezonul 2009/10 si de parcursul exceptional al Uruguayului la mondial. Beleaua cu amandoi atacantii e ca vor avea in spate de-alde Leiva, Kelly sau Jonjo Shelvey. Nu chiar cea mai buna linie de mijloc de care s-a auzit...

Oricum, pana la urma locurile in clasament s-au cam stabilit. Chelsea trebuie sa munceasca pentru locul de Champions League, Liverpool are nevoie de un car de noroc pentru un loc de cupa europeana, iar United nu pare sa mai aiba in momentul asta contracandidata serioasa la titlu. Dar ca spectator neutru, ziua de ieri a fost una dintre cele mai spectaculoase ale intermercato-urilor pe care-o tin minte.

In lumea mai putin tumultuoasa a echipelor care n-au probleme de personal in ianuarie, Giggs a fost ales cel mai bun jucator din toate timpurile pentru United intr-un sondaj care se tine, dupa stiinta mea, o data la 10 ani. Sigur, trecand peste aversiunea pe care o am

pentru superlativele relative si peste faptul ca in clasamentul asta Bobby Charlton a iesit abia al patrulea, in timp ce Ronaldo a fost al cincilea, Giggs merita toate laudele pe care le poate primi. 11 titluri cu acelasi club (probabil 12 din vara) si 850+ de meciuri in tricoul lui United sunt performante la care greu va mai indrazni cineva sa spere. Apoi, in epoca transferurilor pe sume imense si a banilor aruncati aiurea, Giggs reprezinta exact imaginea pe care Sir Alex "no value in the market" Ferguson incearca s-o cultive si s-o aseze la baza succesului actual al diavolilor: munca si loialitate. Giggs este Vasily Zaytzev al lui United, acel nea Ilie de la scularie al carui unic merit este c-a venit in fiecare zi la program, in timp ce lumea si-a vazut de treaba pe langa el. Modelul extremei stangi intr-un fotbal tot mai polarizat spre dreapta.

Si cu asta, m-am cam descarcat. Meciul de azi, in linie cu celelalte. Gol din primul minut, pentru o viata lipsita de emotii. Rooney a fost dinamita azi, nu numai pentru c-a dat doua goluri, ci si pentru ca s-a miscat foarte bine si e extrem de incurajator gandul ca usor-usor isi reconstruieste constanta cu care a dus echipa in spate aproape de unul singur sezonul trecut. Golul din ultimul minut al primei reprize, la fel, pentru linistirea totala a celor care aveau impresia ca imprevizibilitatea rezultatului e si ea o componenta a meciului asta. Si tot Rooney a asezat mingea cu care Vidic a stabilit scorul final, 3-1, la doar 5 minute dupa ce Bent incercase sa-i trezeasca pe oaspeti reducand din handicap cu un gol altfel foarte elegant.

Mi-a placut foarte mult jocul lui United, acele traiectorii de flipper ale mingii care par haotice, dar care se opresc tot timpul in locurile in care trebuie, viteza combinatiilor, apararea la 70 de metri de poarta lui van der Sar sau artificiile tehnice in exces ale tuturor celor din linia ofensiva: Nani, Rooney, Berbatov, Giggs si, dupa iesirea lui Fletcher - accidentat, Anderson.

Legat de van der Sar, n-o sa zic ca inca imi dau pumni in cap ca nu l-am luat in echipa mea fantastica si ca a dat pasa de gol azi. Dar mi-a palcut foarte tare mimica a lui dupa ce a castigat o minge in careu si a aterizat cu fata in iarba. Olandezul avea o expresie care spunea memorabila replica a lui Danny Glover in Arma Mortala: "I'm too old for this shit!" O sa ne lipseasca, chit ca am impresia ca Lindegaard ala are ceva stofa.

Are sens sa zic ceva de cele doua penaltyuri care au cam fost si care nu s-au dat, Dunne lovindu-l pe Nani in prima repriza si O'Shea facand hent in careu in a doua? N-as zice.

Nu, n-am uitat povestea cu Rooney din toamna si inca il consider tradator, dar in momentul asta e ca un partener infidel. Cumva-cumva, am retineri fata de el, dar il iubesc prea mult ca sa nu-l iert.

Dialogul

Ieri dimineata, colegul meu Alex Dinescu s-a legat de statusul meu de Yahoo Messenger, status care spunea "dumnezeism si metadumnezeism". A iesit o conversatie in care am clarificat cateva concepte, pe care le vom folosi in viitor. Daca mai trece cineva pe-aici, e posibil chiar sa le sporim universalitatea. Iata discutia, usor retusata pentru a putea fi mai usor de parcurs, urmata de notele mele explicative:

Dinescu Alexandru: Ai ramas prins in constructe filosofice

Dinescu Alexandru: si uiti mersul la pas

bhuttu: Doar mintea mea. Dar un astfel de repros din partea ta... e de rau

Dinescu Alexandru: Vorba lui Søren – filosofi ce construiesc edificii boreale, zenitale etc., si ei traiesc intr-o cociaba parasita. Critica lui Søren la Hegel...o parafraza.

bhuttu: Eh... fiecare traieste unde crede ca traieste.

Dinescu Alexandru: Nu ca ar fi cazul tau, dar asa sa prinzi ideea...

Dinescu Alexandru: Dar este si asta un mod de a te raporta la realitate...dat fiind ca singura existenta este cea creata de tine.

bhuttu: Care "asta"?¹

Dinescu Alexandru: Modul asta de pus problema asa in metafizic.

bhuttu: Eu cred ca existenta are mai multe componente si ca nici una nu trebuie ignorata. Asta include si empiricul, manifestul, dar si metafizicul ; ambele conteaza la fel

Dinescu Alexandru: Empiricul vb de ceva ce poate fi conceput cu mintea…

bhuttu: De ceva ce poate fi confirmat de realitate.

Dinescu Alexandru: …insa marea majoritate a oamenilor traiesc in primitiv...in animalier, nu isi pun problema asa. Si noi la ei ne raportam din pacate...

bhuttu: Asta e treaba lor. Ce treaba am eu cu ei?² De fapt... asta e fericirea lor. Si atunci e foarte in regula.

Dinescu Alexandru: Cum ce treaba ai? Pai de ce stai pe fb?

bhuttu: Pai pentru ca fericirea mea e relevata tot relational, e in ceilalti. Depind de ei.

Dinescu Alexandru: Pai vezi ?

bhuttu: Pai eu cred ca ar trebui sa le fiu recunoscator pentru asta, pentru faptul ca sunt mijlocul prin care imi pot realiza fericirea.³ Pentru ca fara ceilalti fericirea mea nu ar fi posibila

Dinescu Alexandru: Ceilalti poate restransi...ca vulgul sigur nu te percepe asa.

Dinescu Alexandru: Reciprocitatea iubirii, sau solipsism deject?

bhuttu: Dar ce relevanta are perceptia vulgului, daca perceptia mea e singura care conteaza?

bhuttu: Iubirea de Dumnezeu e reciproca?

Dinescu Alexandru: Da.

bhuttu: Atunci si asta este.

Dinescu Alexandru: Nu.Pentru ca lui Dumnezeu nu Ii poti observa reactile, insa pe ale lor le poti observa.

bhuttu: Dar cum ii observi reciprocitatea? O percepi cumva din realitatea inconjuratoare? J

Dinescu Alexandru: Deschizi ochii....scrutezi...cred ca e cel mai simplu.

Dinescu Alexandru: As postula iubirea ca forma de ingaduire, de acceptare.

bhuttu: Si de ce spui ca vulgul nu te accepta?

Dinescu Alexandru: Simplu , pentru ca nu poate accepta ceva cu care nu se face complice, ceva ce ii depaseste forta de patrundere.

bhuttu: Nu poti accepta ceva fara sa i te faci complice?

Dinescu Alexandru: Nu .

bhuttu: Sa ma gandesc la un exemplu concret...Ssa zicem... saracia. Sau bogatia. Faptul ca unii oameni sunt saraci sau bogati. Daca accept asta, ma fac complice la starea lor financiara?

Dinescu Alexandru: Pai nu o accepti ; esti constrans sa o faci. Asta e altceva. Una e sa afirmi postura si alta e sa te trezesti in ea.

bhuttu: Da, e posibil sa ai dreptate.Vulgul nu te accepta pentru ca nu se face complicele tau, asta ar reiesi din ce spui.

Dinescu Alexandru: Clar.

bhuttu: Ceva imi scapa din asta, dar cred ca e o viziune distorsionata.

Dinescu Alexandru: Clarific-o tu si ai sa vezi ca intorci foaia si tot acelasi rezultat.

bhuttu: Da, stiu unde. La definitia iubirii, acolo ne separam. Eu vad iubirea altfel.

Dinescu Alexandru: Pai exista 5-6 feluri de iubiri, ce naiba…

bhuttu: Exista foarte multe feluri.

Dinescu Alexandru: In functie de mediu…

bhuttu: Pai vorbim de iubirea conceptuala, golita de concret. De ideea de iubire. Iubiritate? …sau iubirism? :)) Ce stupid suna! J

bhuttu: Moh, "ideea de iubire". Tu o identifici cu ingaduinta si acceptarea…

Dinescu Alexandru: Da ,cred ca e cea mai completa si economica.

bhuttu: Relational, astea te aseaza desupra obiectului iubirii. Ierarhic desupra, cumva. Si doar un raspuns identic te-ar pune pe pozitie de egalitate.

Dinescu Alexandru: Pai de ce spui asta? Ma accept pe mine, imi dau seama de mine, iar apoi acceptarea se permuteaza, in celalalt. Ma identific cu el .

bhuttu: Esti de acord ca iubire implica un obiect si relationarea cu acest obiect?

Dinescu Alexandru: Da, celalalt ca obiect. Distinct si identic mie in iubire identic si distinct in ura.

bhuttu: Cine este "eu" aici? Adica...daca vorbim de iubire de sine...cine este subiectul si cine obiectul? Sunt unul si acelasi?

Dinescu Alexandru: Asta e buddhism!

bhuttu: Haha, nu stiu ce e. E o sinteza.

Dinescu Alexandru: E Fichte.

bhuttu: Nu stiu de Fichte.

Dinescu Alexandru: Pai e clar ca in planul empiric, subiectul as fi eu...iar in plan abstract, transcendent as deveni obiect.

bhuttu: Aha. Deci iubirea de sine inseamna ca eul empiric se identifica cu eul transcendent?

Dinescu Alexandru: Iubirea se intampla cand comasezi cele 2 planuri si le reifici.

bhuttu: Da, dar e important din ce directie se face reificarea. Nu exista eu transcendental, asta incerci sa-mi spui?

Dinescu Alexandru : Tu vrei lucruri concrete intr-o lume a schimbarilor. Asta au vrut si filosofii...n-au reusit. N-ai sa reusesti nici tu.

bhuttu : Si asta inseamna esec?

Dinescu Alexandru : Nu, inseamna ceea ce a facut Kant in fond : postularea limitei pana unde se poate merge. Ca noi cochetam pe ascuns cu ea...

bhuttu: Eu cochetez pe fatza. Imi place sa traiesc pe granita.

Dinescu Alexandru: Este o solutie… cand iti dai seama ca poti face asta bine.

bhuttu: Pai de ce trebuie s-o faci bine?

Dinescu Alexandru: Pentru ca asta e vocatia fiecarui om, altfel vorbim de bovarism. Sau o maladie de destin, cum spunea GL.

bhuttu: Pai... nu e un lucru comod de facut. Iar daca alegi sa-l faci, inseamna ca e o alegere bazata pe afinitate. Vocatie⁴, cum ii spui tu. Iar daca asta e vocatia ta... de ce ti-ai pune problema cat de bine o faci? O vei face pe cat de bine iti sta in putinta, pentru ca asta esti. Tu valorizezi. Bovarismul transpare mai devreme sau mai tarziu.

Dinescu Alexandru: Nu stiu cata credinta ai in ochii tai, dandu-ti singur note.

bhuttu: Pai depinde cat de sincer esti. Dar in a cui apreciere poti avea cea mai mare incredere?

Dinescu Alexandru: Sartre spune ca nu ai...ca exista doar un singur fel de a-ti edifica existenta. Cu ajutorul ceilulalt.

bhuttu: Existenta... poate. Dar revenim. Suntem DOAR existenta? Nu exista nimic dincolo?

Dinescu Alexandru: Existenta – m-am exprimat eu lapidar – in contextul sartrian – existentialism.

bhuttu: Va trebui sa-mi explici conceptul.

Dinescu Alexandru: Pai in contextul lui, exista o dihotomie: existenta pentru sine si sinele largit.

bhuttu: Ce este sinele largit?

Dinescu Alexandru 1:40:49 A : Celalalt. Dar filtrat oarecum. Un fel de sine extins pana in celalalt, care relativizandu-se pe sine devine tu. De o actiune pe care nu o creeaza, dar o primeste si o relationeaza cu celalalt.

bhuttu: Adica sinele largit depinde de o actiune a celuilalt? Adica de un transfer ?

Dinescu Alexandru: Fiinta celuilalt devine revelatoare si probanta.

bhuttu: Sinele largit ar fi felul in care tu crezi ca te-ai vedea prin ochii celorlalti? Sau nu inteleg bine?

Dinescu Alexandru: Da, cam asa ceva. Dar cu aportul lor...nu al tau. Adica un transfer de constiinta....o renuntare la tine care iti reveleaza sinele.

bhuttu: Pai cum poate fi ceva ce implica aportul altcuiva "sine"?

Dinescu Alexandru: Asta e singura formulare? Ca nu ma prind…

bhuttu: Ai spus ca sinele largit este "felul in care tu crezi ca te-ai vedea prin ochii celorlalti" " dar cu aportul lor...nu al tau". Si mi se pare ambiguu. Este ori un proces care depinde in intregime de tine, ori un proces care implica o actiune, un predicat al unei alte forme de existenta. In acest al doilea caz, eu cred ca nu putem vorbi despre "sine". "sine" ca individualitate pura si distincta de orice altceva. mai clar?

Dinescu Alexandru: Sartre spune ca nu se poate spune nimic despre fiinta in sine, decat simplul fapt ca este…

bhuttu: Sunt de acord cu asta. Dar a spune si a percepe sunt lucruri diferite. Perceperea fiintei in sine e un proces extrem de complex, doar ca aprehensibil.

Dinescu Alexandru: …iar fiinta constiintei – ca sine largit – nu poate fi separata de lucrul a carei constiinta este, pentru ca doar in felul asta ajunge sa fie⁵.

bhuttu: Mi se pare ca aici ar trebui sa clarificam si ce inseamna constiinta. Eh, e drum lung… Constiinta la tine se leaga cumva de coexistenta? Pentru ca eu asa o vad⁶.

Dinescu Alexandru: Oarecum.

bhuttu: Deci fiinta constiintei ar fi fiinta coexistentei, adica a "celuilalt eu". Existenta eului transcendental, adica

Dinescu Alexandru: Constiinta coexista in celalalt pentru ca numai el poate alcatui cunostinta de sine...o poate obiectiviza. Si da sens.

bhuttu: Perceperea mea din afara mea, aha. Dar atunci "celalalt" inseamna absolut orice exista empiric, pentru ca eu m-as putea percepe pe mine si in lipsa oricarui alt element viu din jurul meu.

Dinescu Alexandru: Dar nu in aceleasi cadre in care te percepi acum.

bhuttu: Evident ca nu. Ah, cred ca incep sa inteleg. Sinele extins ar fi "in-der-Welt -Sein", fiintarea in lume?

Dinescu Alexandru: Nu stapanesc…denumirile de mai sus. E posibil sa fie aceeasi marie cu alta palarie. J

bhuttu: Nici eu nu-l stiu pe Sartre. Dar fara ei⁷...

Dinescu Alexandru: Pai Sartre a lansat toate conceptele astea dupa ce l-a citit pe Heidegger, deci e posibil sa se fi inspirat cumva.

bhuttu: Hmmm… adica ceilalti iti ofera o reactie si pe baza acestei reactii, tu iti formezi raportarea la sine. Asta ar fi sinele extins, nu?

Dinescu Alexandru: Da, suna veracit.

bhuttu: Buun. Acum va trebui sa ne intoarcem… aha! Deci Sartre spune ca te poti valoriza doar in acest context, al sinelui largit, adica in perceptia ta asupra reactiilor primite. Deci reactiile primite de la ceilalti iti determina valorizarea de sine, inteleg corect?

Dinescu Alexandru: Da. Pentru ca fiinta in sine nu se poate afirma, desi ea exista. Sau pentru sinele.

bhuttu: Hm. Pai nu stiu cat exista… Ceva atat de golit de concret incat sa nu poata fi nici macar perceput, pentru ca orice perceptie ar distorsiona fiinta. Astfel de fiinta... chiar daca exista, e irelevanta⁸. Adica... nemijlocitul nedeterminat al lui Hegel implica perceptie, chiar daca nu intelegere. Si atunci, eu voi vorbi doar de acest eu "de dincolo", dar in acelasi timp perceptibil. Si ii pot recunoaste o oarecare determinare inversa, adica dinspre manifest… De fapt, nu! E in intregime determinat de eul manifest, doar ca el valorizeaza, el da sens. Existenta in sine nu are sens.

Dinescu Alexandru: Right.

bhuttu: Si acum... tu spui ca aceasta determinare este corupta intr-o masura prea mare de ceilalti.

Dinescu Alexandru: Si, intorcandu-ne la premiza initiala, mesajul fiind imperceptibil...il faci recrudescent si potrivnic, in fond tie.

bhuttu: Mesajul cui?

Dinescu Alexandru: Mesajul transmis pentru edificarea constiintei, de care vb mai sus. E ca un radio pe care il inchizi pentru ca emite inadecvat...tie

bhuttu: Hm, dar este perceptibil. Chiar si numai indirect, prin efecte. Pentru ca sinele poate fi perceput, nu ?

Dinescu Alexandru: Prin deconstructie, da.

bhuttu: Pai daca poate fi perceput, poate fi controlat.

Dinescu Alexandru: N-as pune egal intre perceptie si intelegere. Te faci stapan pe ceea ce controlezi, nu pe ce te irita....asta e marxism.

bhuttu: Hmmm… adica datele perceptiei ar putea fi diferite de datele intelegerii? Pai atunci, si aceasta perceptie, ramane tot un concept suspendat, o chestie inaccesibila si deci inutilizabila. Dar atata timp cat intelegerea se bazeaza pe ea, inseamna ca o folosim. Asa... nu exista egal nici intre intelegere si vointa, sau intre vointa si control. Dar doar prin deconstructie putem ajunge la schimbarea pe care o vrem.

Dinescu Alexandru: Vointa n-are egal!⁹

bhuttu: J Ti-am atins o coarda sensibila.

Dinescu Alexandru: Tu instigi la citeala din aia, fara oprire, in afara oricaror nevoi.

bhuttu: Adica?

Dinescu Alexandru: Pai, pentru a avea o privire mai de ansamblu, trebuiesc scrutate conceptele astea si rastalmacite.

bhuttu: Pai si de ce citeala? Doar ca nu ne putem intelege daca vorbim limbi diferite, iar a folosi cuvintele in sensuri diferite e echivalent cu asta, chiar mai inselator. Incerc doar sa inteleg limba celuilalt.

Dinescu Alexandru: Lectura na, nu citeala. Fara nevoi sociale.

bhuttu: Nu e nevoie de nici o lectura pentru asta. Iar nevoile sociale nu au si ele tot determinare interioara? Pentru ca nu sunt nevoi biologice…

Dinescu Alexandru: Fara social nu ne-am mai putea consulta vrednicia, secondata de vointa de putere, preferata mea.

bhuttu: De acord. Dar sensul vointei de putere care e? Pentru ce e nevoie de ea?

Dinescu Alexandru: Sta la baza tuturor lucrurilor...este Ding und Sich-ul filosofiei, componenta nemijlocita si imuabila a existentei si a oricarei morale.

bhuttu: Adica este un scop in sine? Adica nu e posibila lipsa vointei de putere?

Dinescu Alexandru: Nu. Pai gandeste-te la sensul vietii ... in spatele tuturor conceptelor si a preceptelor a stat intotdeauna ceva. De ce facem tot ce facem?

bhuttu: Exista o vointa, sunt de acord. Dar vointa de putere?

Dinescu Alexandru: Trebuie definita puterea, cred. Insa pentru asta ne mai trebuie inca ceva cerneala.

bhuttu: Eu vad asa: existenta determina fiinta; fiinta determina valoarea; valoarea determina sensul; sensul determina scopul/scopurile; scopul/scopurile determina vointa. Nu vad unde intra puterea, decat ca subcategorie.

Dinescu Alexandru: Ce e fiinta?

bhuttu: Ceea ce suntem. Si ceea ce putem percepe fara sa putem comunica si fara sa putem intelege pe deplin.

Dinescu Alexandru: Ce suntem? Spatii umplute cu putere iti spune Kant...

bhuttu: Hmm… ce inseamna asta? Ne nastem ca niste forme goale si tot ce primim in procesul de formare a constiintei este putere? Puterea nu e si ea o valoare in contextul asta?

Dinescu Alexandru: Ba da.

bhuttu: Atunci inlantuirea mea cauzala e corecta.

Dinescu Alexandru: Pai asta e, ca nu e vorba de putere ca insusire fizica…

bhuttu: Putere in toate sensurile! Pai clarific-o daca simti ca e nevoie de clarificare.

Dinescu Alexandru: Nu se pot clarifica lucrurile a-priori. Se pot da cel mult interpretari dar in multitudinea de sensuri cu greu cred ca i-am amputa ceva.

bhuttu: Adica ai stabilit ca puterea e singura valoare, sau nu imi poti spune ce e puterea?

Dinescu Alexandru: Ambele. Mai exista si dihotomia de gen sclav-stapan...ca forma de disimulare a puterii. Dar tot putere se cheama. Cel care si-o atribuie, fie si in postura de condus…

bhuttu: Deci practic, tot ce faci este sa pui egal intre valoare si putere.

Dinescu Alexandru: Mai degraba intre calitate si putere.

bhuttu: Calitate inseamna 1000 de lucruri, da-mi un context.

Dinescu Alexandru: Uita-te in jur si vei vedea...simplu.

bhuttu: Calitate ca puritate a obiectului, sau calitate ca trasatura a obiectului?

Dinescu Alexandru: Calitate ca opozitie nu fata de obiecte, ci fata de relationarea cu ele.

bhuttu: Calitate inseamna a respinge relationarea?

Dinescu Alexandru: A o exclude...in contextul puterii... ca deosebire

bhuttu: Putere, asadar, ar fi existenta fara relationare, existenta in sine, pentru sine. Inteleg bine?

Dinescu Alexandru: Dar intr-un fel racordata la sinele largit.

bhuttu: Pai sinele largit nu implica relationarea?

Dinescu Alexandru: Pai in alt context?

bhuttu: Pai cand ai zis obiecte... am crezut ca ai inclus tot, inclusiv ce e reificabil. Adica ai respins orice relationare. Spune-mi daca nu e asa.

Dinescu Alexandru: Uite de exemplu, acum ma duc la sala, ce ma mana sa fac asta? Datoria eului transcedental sau vointa de putere?

bhuttu: Eu cred ca te duci pentru ca vezi in asta o metoda de a atinge un anumit scop pe care il valorizezi.¹⁰

bhuttu: Spune-mi... te deranjeaza daca public discutia asta?

Dinescu Alexandru: Unde?

bhuttu: Pe internet :D. Pe blogul meu, ma gandesc.

[De aici au iesit doua replici la cererea lui Alex, cerere la care m-am opus. Dar pana la urma, vorbele ne apartin si dupa ce le eliberam]

Dinescu Alexandru: Sa imi dai si mie link dupa.

bhuttu: Oki. E posibil sa retusez umpic.

Dinescu Alexandru: Da, am scris in graba…

bhuttu: De fapt, n-ar fi cinstit. Pun tot, si dupa aia pun vorbele mele, e cel mai autentic.

Dinescu Alexandru: Macar cuvintele lipsa. La moi, ca nu se intelege deloc.

bhuttu: Hm, am o obsesie a autenticitatii si cred ca s-ar pierde daca intervin in interiorul textului. Ii pun o nota explicativa, o idee-doua alaturi, si ii dau drumul la apa, vedem ce iese. ¹¹

Dinescu Alexandru: Il pui si pe fb?

bhuttu: Doar pe blog. Nu promovez blogul meu dar iti dau link, daca vrei tu sa-l pui.

Dinescu Alexandru: Spui si cu cine ai vorbit? Sau doar anonymus ?

bhuttu: Doar daca vrei tu. Altfel... as pune "alex".

Dinescu Alexandru: Pune Dinescu Alexandru…sau lasa alex11martins - si dupa pui Dinescu Alexandru.

NOTE :

1. O prima neintelegere. Daca as fi prins din prima ce vrea sa spuna Alex, discutia ar fi avut un alt curs. Ideea lui, cu care sunt pe de-a-ntregul de acord, era - evident - ca si raportarea la realitate ca la o constructie total interioara e un mod de viata valid. N-am inteles bine, si-au inceput clarificarile. Iar pentru cine s-ar grabi sa sara cu judecatile, il rog sa tina minte ca e vorba de Yahoo Messenger.

2. Evident, m-am pripit. Conteaza si pentru mine, si pentru oricine, foarte mult raportarea la ceilalti. Doar raportarea celorlalti la propria lor viata este aproape intotdeauna irelevanta pentru raportarea mea la viata mea.

3. Acum imi dau seama ce enormitate e posibil sa fi zis. Scuza-ma, Kant, caci am pacatuit. Am privit oamenii ca mijloc, si nu ca scop. O sa ard in iad.

4. Fac o trimitere la Weber si la felul in care intelege el termenul de vocatie ("calling") in Etica Protestanta... Mi se pare exceptional. Daca Weber ar trai in zilele noastre... ar avea Mercedes.

5. E posibil ca paradigma lingvistica sa aiba dreptate. E posibil ca pentru clarificarea metafizicii sa fie nevoie pur si simplu doar de inca un verb pentru "a fi".

6. In contextul asta, evident. Constiinta nu inseamna doar reflectarea in sine sau perceptia de sine a unei forme de coexistenta a sinelui, dar asta este sensul pe care l-am folosit in contextul acestei discutii.

7. Adica "facand abstractie de ei".

8. Oare tocmai am spus ca "Dumnezeu a murit"? :D

9. Este util de stiut aici ca Alex e indragostit de Nietzsche si de ideile lui despre vointa de putere.

10. Cam aici se termina dialogul si incepe disclaimerul.

11. Pana la urma, am retusat destul de simtitor forma, cu intentia de a face textul mai usor de parcurs. Sper ca n-am ciuntit nimic din sensuri.

Settle the score

“When Manchester United are at their best I am close to orgasm.”(Gianluca Vialli)

Manchester United - Blackburn Rovers 7-1 (Berbatov '2 '27 '47 '62 '70, Park '23, Nani '48 - Samba '84), Barclays Premier League 2010-2011 Matchday 15, 2010-11-27, Old Trafford, Manchester

Sunt 38 de meciuri intr-un sezon de Premier League. Chiar daca in ultimele sezoane presa incearca sa creeze un eveniment si din momentul in care se anunta programul pentru sezonul urmator, adevarul e ca in afara de cateva foarte vagi detalii, consultarea lui e destul de inutila. In momentul ala, semnificatie au doar vreo 2-3 meciuri. Liverpool, Chelsea, City... poate Arsenal, dar oricum nu cred ca retine cineva datele. Pe la inceputul lui ianuarie e o aglomerare de meciuri traditionala in Anglia. Atunci e important pentru fiecare echipa sa piarda cat mai putine puncte (pentru ca asa se pune problema in perioada aia), si eventual sa se hotarasca daca sacrifica vreun parcurs de cupa pentru o evolutie mai sigura in campionat. Sau invers. Meciurile alea conteaza. Mai e apoi perioada dintre sfarsitul lui martie si inceputul lui mai, "the business end" cum zic englezii. La fel, meciurile alea conteaza pentru ca atunci se trag liniile, si 3 puncte intr-un meci direct cu o contracandidata la ceva atarna mult mai greu.

In rest, raman vreo 25-30 de meciuri in fiecare sezon care, in afara fotbalului propriu-zis, n-au vreo semnificatie speciala si nu sunt mai interesante decat sunt pasii care se fac pe parcursul unei calatorii in raport cu detaliile importante ale calatoriei (scop, motivatie etc.)

Si chiar si asa, la sfarsitul unui sezon si la cateva luni dupa, prea putine meciuri raman in memorie. Tin minte cele doua 0-1 cu Chelsea din sezonul trecut, 0-1 cu Aston Villa, 3-1 cu Arsenal... cam atat. Asta din sezonul trecut. Din urma cu 2 sezoane, si mai putin. Si tot asa, cu cat mergem mai in spate in timp.

Numai ca istoria, in inexplicabilele ei capricii, alege din cand in cand cate un meci care sa ramana. "De povestit nepotilor", sau din seria carora poti sa spui "I was there". Fara legatura cu clasamente, semnificatii, valoarea echipelor si alte tehnicalitati la care istoria ramane rece. Si evident, nu vorbesc de finale, de derbyuri sau de meciuri care atrag in general interes. Fara sa merg mai in spate de fotbalul pe care l-am vazut, ma refer aici la meciuri de genul Tottenham - Manchester United 3-5 din 2001, de Nottingham Forest - Manchester United 1-8 din 1999 sau Manchester United - AS Roma 7-1 din 2007.

Ei bine, cam pe-aici se incadreaza si meciul de ieri cu Blackburn. Sigur ca toata lumea se astepta sa-l castige United, cu inerenta rezerva pentru fani ca baietii in rosu ar putea, intr-un stil de care nu sunt deloc straini, sa faca vreun egal cu atat mai agasant cu cat abia au reusit sa-i prinda din urma pe Chelsea.

Mare parte din grijile astea s-au cam risipit dupa vreo 80 de secunde de joc, cand Berbatov a bagat prima data mingea in poarta lui Robinson cu un picior bine intins pe langa un fundas neglijent, dupa o centrare a lui Nani.

Blackburn obisnuiau sa fie mai periculosi de-atat acum ceva timp, asa ca perspectiva egalarii nu disparuse intru totul. A disparut 20 de minute mai tarziu, cand Park a combinat cu Rooney ca sa ramana singur in fata lui Robinson. Si nu l-a iertat pe fostul titular al nationalei. Nimeni, cred ca nici macar fotbalistii lui Blackburn nu mai sperau c-ar putea sa intoarca un deficit de doua goluri si sa scoata ceva din meciul asta. Dar nici nu se astepta multa lume ca lipsa asta de incredere in fortele proprii sa fie atat de vizibila.

Cand Chimbonda i-a pasat lui Berbatov pentru al doilea gol al bulgarului, a fost un gest de capitulare la fel de semnificativ ca oricare altul dintre cele ramase celebre. Iar cu 3-0 dupa mai putin de jumatate de ora de joc, ramasese doar intrebarea "Cate?"

Cu inca 3 reusite dupa pauza, la care s-a adaugat golul de 5-0 al lui Nani (care, la un asa avantaj, si-a permis sa faca si saltul pe spate care ii pune poza in ziare, dar pentru care la o proba de gimnastica ar fi luat de data asta nota mica), Berbatov a incercat un raspuns, preluand totodata sefia in clasamentul golgeterilor in Premier League.

6-0 e scorul cedarii totale, al declaratiei de inferioritate. Dar, odata depasit punctul asta, ca spectator, vrei mai mult, mai ales cand e evident ca se poate mai mult. 7-0 e deja de poveste, dar de aici pana la un record mai era foarte putin. Distanta pe care baietii lui Ferguson n-au fost insa dispusi s-o parcurga. Au demonstrat ce era de demonstrat, au aratat ca se poate mai mult decat acele 6-0 ale lui Chelsea care bagasera Anglia in sperieti, dar care par acum din alta epoca si, chiar daca Samba a dat golul de onoare cu o finalizare excelenta cu capul a centrarii lui Pedersen, acest 7-1 este deocamdata scorul sezonului. By Manchester United.

Si probabil meciul se va inscrie in seria celor memorabile de care-am mentionat mai devreme, referinta importanta a unui sezon de Premier League dintre cele mai pasionante de care imi aduc aminte.

Pe langa scor, mai sunt detalii care fac din dupa-amiaza de ieri o amintire memorabila. Am vazut o echipa a lui United dezlantuita, un fotbal atat de incantator incat a evocat tuturor spectatorilor "vremurile bune", oricare ar fi fost alea. Am vazut o serie de vreo 6 pase intre Rooney si Berbatov printre fundasii adversi care aproape m-a facut sa exclam "gemenii golului!", pentru ca la fel aratau si magicienii Cole si Yorke in cele mai bune momente ale lor. L-am vazut pe Nani dribland in cascada vreo 4 fundasi si mi-am adus aminte ca a mai fost la United la un moment dat un portughez care stia sa faca la fel. Am vazut pasele filtrante in fata careului date ba de Rooney, ba de Park, ba de Evra care m-au facut sa ma gandesc la intelegerea telepatica dintre fotbalisti de care vorbea Cantona.

A fost, pe scurt, unul din meciurile care te fac sa te indragostesti de fotbal. E adevarat ca Blackburn aproape ca n-au existat pe teren, si e greu de spus daca a fost vorba doar de o zi foarte proasta a baietilor lui Big Sam sau daca diavolii au fost pur si simplu irezistibili. Dar mi-ar placea sa-i vad pe United in aceeasi forma si impotriva lui Chelsea.

A pariat cineva pe scor exact?