Owen Coyle e nu doar un personaj pozitiv, dar si unul din acei oameni care se fac greu neplacuti. Cand a venit cu Burnley in Premier League, numeroase sprancene s-au ridicat intrebatoare. In afara de un oarecare renume de ucigas de giganti pe care si-l castigase in FA Cup, Burnley nu spunea prea multe ca echipa, iar vestea ca cel mai mare transfer al lor a fost de 3 milioane de lire a creat o galrie de zambete compatimitoare. Apoi insa a inceput campionatul. Dupa ce i-au socat pe campioni in etapa a doua prin victoria cu 2-0 pe Turf Moor, Burnley au inceput sa socheze tot mai multa lume, si in curand s-au agatat destul de ferm de prima jumatate a clasamentului. Si dupa fiecare meci Owen Coyle aparea in fata camerelor si, cu o atitudine relaxata si un zambet linistit arunca obisnuitele platitudini ale unui antrenor care se straduie sa transmita jucatorilor lui meritele pe care toata lumea i le recunoaste.
A venit apoi ianuarie si mutarea la Bolton care a lovit puternic in renumele de baiat bun al lui Coyle. Neutrii nu intelegeau de ce ar vrea sa plece de la o echipa pe care o formase in totalitate, pe care nu doar ca o adusese in Premier League cu mijloace cel putin limitate, dar o si dusese intr-o zona care ii asigura supravietuirea si unde fanii il divinizau pentru a se duce la un Bolton care n-a avut niciodata vocatia unei echipe de anvergura si care, sub Megson, parea sortita retrogradarii. Pentru fanii lui Burnley socul a fost urias, iar numele de Iuda a venit natural atunci cand Coyle s-a dus cu Bolton pe Turf Moor. Dar scotiano-irlandezul a avut dreptate cand s-a aparat cu un alt personaj biblic, Moise, punctand pe buna dreptate ca felul in care i-a calauzit pe Clarets pana intr-o zona sigura a primei divizii nu implica, sau nu ar trebui sa implice alte obligatii suplimentare. Si, privind retrospectiv, e greu sa-l acuzi pe Coyle ca a ales o echipa cu care in mod sigur avea afinitati mai mari decat cu Burnley.
Ajuns la Bolton, viata s-a dovedit a nu fi tocmai roza pentru Owen Coyle, dar omul pur si simplu are un antidot pentru asta. Capul in pamant, probabil munca multa, si acelasi zambet linistit in fata camerelor. Rezultatele lui Bolton nu sunt spectaculoase anul asta, dar usor-usor se indeparteaza de zona rosie a clasamentului, cu o evidenta tendinta pozitiva. Principalul merit al antrenorului insa e ca a transformat o echipa de anonimi sau de have-beens intr-o trupa legata, cu jucatori de care e mai bine sa ai grija pe teren. Chong-yung Lee, Fabrice Muamba, Tamir Cohen, Kevin Davies sau Johan Elmander sunt nume care nu spuneau sau nu mai spuneau nimic in decembrie, dar care acum pun in garda orice defensiva din Premier League.
Adaugam la asta o victorie chinuita, 2-1 cu numeroase ocazii de a deveni 2-2, a lui United pe Old Trafford in tur, si vedem ca meciul cu Bolton nu era de fapt atat de usor pe cat ar putea spune-o pozitiile in clasament. Ferguson a replicat la asta prin neincluderea lui Rooney in lotul deplasat pe Reebok, iar bluful a fost intr-adevar unul ce putea deveni de proportii. Cu doar un sfert de ora inainte de inceputul meciului, Chelsea trecuse pe primul loc in mare stil, dupa ce a demolat cu 7-1 o Aston Villa care a luat 4 puncte de la United sezonul asta.
Adevarat e ca nici Ferguson nu e nascut ieri, iar includerea lui Giggs si Scholes in linia de mijloc arata ca si-a dat seama de adevarata miza a meciului. Apoi, cred ca pentru prima data in sezonul asta, absenta lui Rooney nu a transformat echipa intr-un 4-4-2 care ar fi insemnat ca Macheda ar fi trebuit sa apara langa Berbatov in atac, lasand o suprafata mai mare de acoperit pentru mijlocasii centrali. S-a jucat 4-5-1, ca in meciurile cu miza, cu Berbatov avand atributiile lui Rooney. Chiar daca s-a achitat cu brio prin cele doua goluri, se vede treaba ca diferenta intre cei doi e uriasa, in special la capitolele rata de efort, recuperari si aport defensiv.
In conditiile in care urmeaza meciuri cu Bayern Munchen si Chelsea in urmatoarele 7 zile, si in conditiile in care e posibil ca Rooney chiar sa nu fi fost apt de joc, toate masurile de precautie erau asadar luate. Dupa cum a inceput meciul insa, cosmarul Wolves revenea tot mai apasat in memorie. Ultimul meci fara Rooney a fost un 1-0 chinuit si norocos in fata unei echipe de subsolul clsamentului, cu un gol la care a fost nevoie de Scholes, caruia la varsta lui poate i-ar sta mai bine in costum decat in tricou.
Banda stanga a inceput sa lege bine, iar Evra si Nani se inteleg poate mai bine ca niciodata in joc, dar cam asta e tot ce-a avut de spus United in prima repriza, in conditiile in care Gary Neville rar mai depaseste linia de jumatate, iar Scholes si Fletcher par jurati sa nu-si paseze. Pe cand Elmander, sesizand ca Evans e inca doar o fractie din Ferdinand, a apucat sa suteze o data pe poarta, la coltul scurt, atat de periculos incat daca dintr-un motiv sau altul Kuszczak ar fi fost in locul lui van der Sar in poarta, se prea poate ca meciul asta sa fi decis campioana din mai.
In viata de lovim uneori de tot soiul de fenomene inexplicabile. Fie vreun obiect zburator care nu e consistent cu fizica pe care-o cunoastem, fie vreo constructie monumentala despre ai carei constructori nu credem ca aveau tehnologia s-o ridice, fie vreun numar suspect de disparitii in cine stie ce zona misterioasa a globului, fie vreun autogol atat de total neprovocat incat, daca nu l-am sti mai bine pe autor, am suspecta intentia. Contrar aparentelor, nu e vorba aici de memorabila aparitie a lui Banel Nicolita pe Bernabeu si de exercitiile lui ulterioare, ci de autogolul lui Lloyd-Samuel, care poate sta fara rusine in acelasi sir de realizari. Centrarea lui Nani il depasise pe Berbatov, depasise cadrul portii, iar in careu nu mai exista nici un fel de presiune din partea diavolilor. Samuel insa, simtind ca daca s-ar intoarce pe loc, undeva in campul vizual i-ar intra niste tricouri rosii, a decis sa intervina. Greu de dedus cum si-a imaginat el interventia respectiva, mai ales dupa ce s-a vazut la televizor. A trimis mingea destul de puternic spre poarta, in coltul opus portarului, exact cum spune teoria ca se face pentru a-ti creste sansele de gol. Iar mingea s-a dus in plasa, ascultand mai mult de piciorul lui Samuel decat de intentia lui.
In momentul asta, stelele au trebuit sa se reorienteze, pentru ca 0-0 in fata lui Manchester United e mult mai usor de abordat decat 0-1 in fata lui Manchester United, mai ales daca Wayne Rooney nu e prin preajma. A fost al 11-lea autogol al sezonului pentru United, iar aceasta entitate aprehensibila, autogolul, a devenit al doilea marcator al echipei.
Probabil ca lui Berbatov i s-a atras atentia asupra faptului la pauza, pentru ca si-a schimbat semnificativ abordarea in repriza a doua. Trucul din prima repriza a fost minunat, calcaiul care a reorientat centrarea lui Fletcher fix spre vinglul portii adverse dintr-o singura atingere greu de intuit, numai ca Jaaskelainen a fost pe faza. Asa ca Berbatov s-a vazut nevoit sa renunte la principii si sa dea un gol de maniera clasica, fara giumbuslucuri. Dupa un sut puternic al lui Nani respins in fata de Jaaskelainen, bulgarul a avut un scurt moment de contemplare in care a decis ca ar putea sa ajunga la minge inaintea portarului. Mingea a fost respinsa atat de mult incat chiar a putut, si a omorat sperantele lui Bolton cu un sut scurt, pe jos, pe sub portar, intr-o poarta mare si goala.
2-0 e un scor care a facut eforturile lui Elmander si minunatul sut al lui Muamba, scos greu, fix de sub bara de van der Sar, sa para redundante. Si mai mult de atat, e un scor care a dat voie diavolilor sa joace relaxat, fara crisparea unui 0-0 in care toata lumea se intreaba cum si daca va veni primul gol fara Rooney pe teren. Mai mult inca, la 2-0 Berbatov a putut in sfarsit sa dea un gol spectaculos de genul celor pentru care se pare ca traieste. Si intr-adevar, daca si in fotbalul civilizat s-ar cumpara fotbalisti de pe DVD-uri ca in Romania, probabil numai golul asta i-ar creste cota lui Berbatov la mai mult de cele 35 de milioane de lire care s-au platit pe el, nejustificat spun gurile rele. Un calcai exterior care practic nu a lovit mingea, ci i-a taiat traiectoria, impingand-o direct in poarta, fara rotatie. Executie mai degraba de circ decat de fotbal, pe care bulgarul n-a sarbatorit-o de nici un fel. Stilul asta al lui Berbatov, de a nu sarbatori golurile nedecisive e o parte importanta din ceea ce-l face pe bulgar un fotbalist spectaculos.
Prea putine de spus dupa 3-0. Golul lui Gibson la prima atingere de balon va fi la un moment dat parte din povestea irlandezului, care compenseaza lacunele in experienta si talent cu o sete de gol rar intalnita. Pana si cel de acum, cu care a stabilit scorul final, e ilustrativ pentru el. Un sut de la mica distante, o executie relativ simpla, dar o minge pe care Gibson a lovit-o cu atata sete incat a cutremurat serios transversala, pana la a fi in pericol de a respinge mingea in exterior. Iar bucuria irlandezului dupa gol, in contrast cu calmul lui Berbatov, spune si ea multe despre determinarea din care e alcatuit Darron Gibson.
Un somn mult mai linistit decat se anticipa pana la urma pentru Sir Alex Ferguson si ai lui aseara, inaintea unei saptamani probabil decisive pentru deznodamantul sezonului. Iar concluzia meciului a tras-o cu amaraciune Owen Coyle la conferinta de presa, cand a spus: "We were the architects of our own downfall."
4 comentarii:
acum chiar am crezut ca, pt tine, lungimea postarii este un scop in sine; dar culmea! cand am ajuns la finalul articolului mi s-a parut prea scurt... felicitari! :)
Un mare compliment, mai ales din partea ta. Ca o lingura de miere dupa o galeata de otet.
Wow! Cat efort pt un meci al unor echipe dintr-un campionat fata de care autorul este la fel de legat ca de francezi. Si nu ma refer neaparat la popor, cat la oricare 2+ (ca sa fie ok pluralul folosit mai devreme) reprezentanti ai acestei falnice natii.
Come on! Am inteles ca nu ai d c sa iti consumi energia pe campionatul intern, dar decat sa te reorientezi pe cel englez, nu mai bine faceai ceva folositor?
Defineste folositor.
Trimiteți un comentariu