Predoslovie

Incercarea mea de a intelege spiritul locurilor pe care astazi le stim sub numele de Marea Britanie cuprindea intre altele si doua lecturi pe care le consideram importante: o istorie a Londrei si o istorie a Angliei. Fara sa fiu prea pretentios care istorie anume sa o aleg si cat de riguroasa sau de documentata sa fie, dar cu cerinta sa fie digerabila.

Librariile englezesti sunt foarte bogate in optiuni si initial mi-a fost relativ greu sa aleg. Pentru istoria Londrei m-am decis asupra Life of London, scrisa de Boris Johnson, primarul Londrei si istoric scolit la Oxford, pentru ca in primele luni petrecute in insula mi se parea a fi un politician inteligent, carismatic si avand ca prioritate binele comunitatii pe care o serveste. Am fost multumit de carte, desi parerea mea despre politicianul Boris Johnson s-a schimbat considerabil in ultimele luni.

David Hume (1766) de Allan Ramsay

In ce priveste istoria Angliei, alegerea s-a dovedit a fi chiar mai grea. Pentru ca se pare ca putini istorici s-au incumetat la a incepe o lucrare asa de imensa si majoritatea prefera sa se concentreze pe capitole ale acestei istorii. Ori, eu voiam sa citesc o carte, nu 10, desi e probabil ca pana la urma lucrurile sa ajunga acolo. Vreo patru optiuni au parut sa-mi satisfaca toate criteriile:

- Peter Ackyroyd - The History of England - cea mai populara si la moda optiune, omniprezenta in librarii si scrisa e un autor contemporan, respectat si respectabil;

- Andre Maurois - History of England - o alta optiune foarte buna, pe care n-am inceput-o exclusiv datorit aversiunii mele fata de cartile electronice;

- Lord Macaulay - The History of England - parea a fi optiunea preferata. nu stiam la acea vreme ca, desi cea mai celebra, opera lui Lord Macaulay acopera numai o perioada de cateva decenii, de la inscaunarea lui Iacob al II-lea Catolicul (1685) pana la moartea lui Wilhelm de Orania, in 1702. In paranteza fie spus, in Anglia nimeni nu le spune asa celor doi monarhi, ei fiind cunoscuti ca James II si William III. imi place sa le folosesc numele pe care le-am invatat studiind istorie in Romania pentru ca imi ofera o perspectiva asupra faptelor de care nu pot beneficia studiind exclusiv scrierile locale.

- David Hume - The History of England - o carte despre care am aflat de la Mircea Flonta, ceea ce a facut-o interesanta, dar care avea, in mintea mea, cateva mari neajunsuri: David Hume a fost filosof mai degraba decat istoric, a fost scotian mai degraba decat englez si a trait la jumatatea secolului 18 unde, inevitabil, se va termina si istoria lui.

Dintre cele patru, alegerea a facut-o mai degraba intamplarea decat propria-mi constiinta, printr-un concurs de imprejurari care cuprinde descoperirea audiobookurilor ca cea mai convenabila si mai placuta forma de a-mi stimula creierul in timp ce merg pe bicicleta si descoperirea istoriei lui Hume ca fiind singura accesibila dintre cele patru.

Masiva lucrare a lui Hume, in 5 volume, s-a dovedit extrem de potrivita si pana acum m-a ajutat sa-mi indeplinesc obiectivele peste asteptari. Am ajuns abia la jumatatea volumului al doilea, la sfarsitul domniei lui Edward al III-lea, dar intelegerea pe care o aveam asupra istoriei Angliei s-a schimbat si imbogatit radical.

Experienta m-a invatat ca informatiile mi se stocheaza mai temeinic in creier daca si scriu despre ele, si asta e unul din obiectivele seriei de posturi pe care o incep azi. Celalalt este revitalizarea obiceiului de a scrie, care pana acum pare a-mi da unele din cele mai profunde satisfactii.

Aceasta este asadar introducerea, iar din postul viitor o sa incep sa rememorez pe scurt si in ordine cronologica istoria Angliei bazata in principal pe monumentala lucrare a filosofului scotian. Nu vreau si nici nu pretind sa retin toate informatiile din carte, si nici macar pe toate cele importante, ci doar sa-mi contruiesc un schelet, o structura elementara in care sa pot sa asez informatiile pe care le culeg din realitate. Am constatat de exemplu ca de cand am inceput sa citesc (sa ascult?) cartea, privesc cu totul altfel si am o cu totul alta intelegere a efigiilor funerare din evul mediu timpuriu expuse in Victoria & Albert Museum.

Pentru ca vreau totusi sa-i rescriu cartea lui Hume intr-o maniera usor de digerat si cu respect fata de faptul istoric - avand ca model manualele de istorie pe care le-am studiat in gimnaziu, o sa ma ajut la tot pasul de Wikipedia, iar daca acest minim de cercetare ma va indruma spre alte lucrari din care sa vreau informatii, cu atat mai bine.

Cam asta e introducerea. In postul urmator voi incepe sa ma uit la antichitatea britanica, iar daca aceste mici extracte vor fi de ajutor si altcuiva vreodata, treaba asta ma va bucura foarte.