sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Settle the score

When Manchester United are at their best I am close to orgasm.”(Gianluca Vialli)

Manchester United - Blackburn Rovers 7-1 (Berbatov '2 '27 '47 '62 '70, Park '23, Nani '48 - Samba '84), Barclays Premier League 2010-2011 Matchday 15, 2010-11-27, Old Trafford, Manchester

Sunt 38 de meciuri intr-un sezon de Premier League. Chiar daca in ultimele sezoane presa incearca sa creeze un eveniment si din momentul in care se anunta programul pentru sezonul urmator, adevarul e ca in afara de cateva foarte vagi detalii, consultarea lui e destul de inutila. In momentul ala, semnificatie au doar vreo 2-3 meciuri. Liverpool, Chelsea, City... poate Arsenal, dar oricum nu cred ca retine cineva datele. Pe la inceputul lui ianuarie e o aglomerare de meciuri traditionala in Anglia. Atunci e important pentru fiecare echipa sa piarda cat mai putine puncte (pentru ca asa se pune problema in perioada aia), si eventual sa se hotarasca daca sacrifica vreun parcurs de cupa pentru o evolutie mai sigura in campionat. Sau invers. Meciurile alea conteaza. Mai e apoi perioada dintre sfarsitul lui martie si inceputul lui mai, "the business end" cum zic englezii. La fel, meciurile alea conteaza pentru ca atunci se trag liniile, si 3 puncte intr-un meci direct cu o contracandidata la ceva atarna mult mai greu.

In rest, raman vreo 25-30 de meciuri in fiecare sezon care, in afara fotbalului propriu-zis, n-au vreo semnificatie speciala si nu sunt mai interesante decat sunt pasii care se fac pe parcursul unei calatorii in raport cu detaliile importante ale calatoriei (scop, motivatie etc.)

Si chiar si asa, la sfarsitul unui sezon si la cateva luni dupa, prea putine meciuri raman in memorie. Tin minte cele doua 0-1 cu Chelsea din sezonul trecut, 0-1 cu Aston Villa, 3-1 cu Arsenal... cam atat. Asta din sezonul trecut. Din urma cu 2 sezoane, si mai putin. Si tot asa, cu cat mergem mai in spate in timp.

Numai ca istoria, in inexplicabilele ei capricii, alege din cand in cand cate un meci care sa ramana. "De povestit nepotilor", sau din seria carora poti sa spui "I was there". Fara legatura cu clasamente, semnificatii, valoarea echipelor si alte tehnicalitati la care istoria ramane rece. Si evident, nu vorbesc de finale, de derbyuri sau de meciuri care atrag in general interes. Fara sa merg mai in spate de fotbalul pe care l-am vazut, ma refer aici la meciuri de genul Tottenham - Manchester United 3-5 din 2001, de Nottingham Forest - Manchester United 1-8 din 1999 sau Manchester United - AS Roma 7-1 din 2007.

Ei bine, cam pe-aici se incadreaza si meciul de ieri cu Blackburn. Sigur ca toata lumea se astepta sa-l castige United, cu inerenta rezerva pentru fani ca baietii in rosu ar putea, intr-un stil de care nu sunt deloc straini, sa faca vreun egal cu atat mai agasant cu cat abia au reusit sa-i prinda din urma pe Chelsea.

Mare parte din grijile astea s-au cam risipit dupa vreo 80 de secunde de joc, cand Berbatov a bagat prima data mingea in poarta lui Robinson cu un picior bine intins pe langa un fundas neglijent, dupa o centrare a lui Nani.

Blackburn obisnuiau sa fie mai periculosi de-atat acum ceva timp, asa ca perspectiva egalarii nu disparuse intru totul. A disparut 20 de minute mai tarziu, cand Park a combinat cu Rooney ca sa ramana singur in fata lui Robinson. Si nu l-a iertat pe fostul titular al nationalei. Nimeni, cred ca nici macar fotbalistii lui Blackburn nu mai sperau c-ar putea sa intoarca un deficit de doua goluri si sa scoata ceva din meciul asta. Dar nici nu se astepta multa lume ca lipsa asta de incredere in fortele proprii sa fie atat de vizibila.

Cand Chimbonda i-a pasat lui Berbatov pentru al doilea gol al bulgarului, a fost un gest de capitulare la fel de semnificativ ca oricare altul dintre cele ramase celebre. Iar cu 3-0 dupa mai putin de jumatate de ora de joc, ramasese doar intrebarea "Cate?"

Cu inca 3 reusite dupa pauza, la care s-a adaugat golul de 5-0 al lui Nani (care, la un asa avantaj, si-a permis sa faca si saltul pe spate care ii pune poza in ziare, dar pentru care la o proba de gimnastica ar fi luat de data asta nota mica), Berbatov a incercat un raspuns, preluand totodata sefia in clasamentul golgeterilor in Premier League.

6-0 e scorul cedarii totale, al declaratiei de inferioritate. Dar, odata depasit punctul asta, ca spectator, vrei mai mult, mai ales cand e evident ca se poate mai mult. 7-0 e deja de poveste, dar de aici pana la un record mai era foarte putin. Distanta pe care baietii lui Ferguson n-au fost insa dispusi s-o parcurga. Au demonstrat ce era de demonstrat, au aratat ca se poate mai mult decat acele 6-0 ale lui Chelsea care bagasera Anglia in sperieti, dar care par acum din alta epoca si, chiar daca Samba a dat golul de onoare cu o finalizare excelenta cu capul a centrarii lui Pedersen, acest 7-1 este deocamdata scorul sezonului. By Manchester United.

Si probabil meciul se va inscrie in seria celor memorabile de care-am mentionat mai devreme, referinta importanta a unui sezon de Premier League dintre cele mai pasionante de care imi aduc aminte.

Pe langa scor, mai sunt detalii care fac din dupa-amiaza de ieri o amintire memorabila. Am vazut o echipa a lui United dezlantuita, un fotbal atat de incantator incat a evocat tuturor spectatorilor "vremurile bune", oricare ar fi fost alea. Am vazut o serie de vreo 6 pase intre Rooney si Berbatov printre fundasii adversi care aproape m-a facut sa exclam "gemenii golului!", pentru ca la fel aratau si magicienii Cole si Yorke in cele mai bune momente ale lor. L-am vazut pe Nani dribland in cascada vreo 4 fundasi si mi-am adus aminte ca a mai fost la United la un moment dat un portughez care stia sa faca la fel. Am vazut pasele filtrante in fata careului date ba de Rooney, ba de Park, ba de Evra care m-au facut sa ma gandesc la intelegerea telepatica dintre fotbalisti de care vorbea Cantona.

A fost, pe scurt, unul din meciurile care te fac sa te indragostesti de fotbal. E adevarat ca Blackburn aproape ca n-au existat pe teren, si e greu de spus daca a fost vorba doar de o zi foarte proasta a baietilor lui Big Sam sau daca diavolii au fost pur si simplu irezistibili. Dar mi-ar placea sa-i vad pe United in aceeasi forma si impotriva lui Chelsea.

A pariat cineva pe scor exact?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nimic despre Ferguson:)...tocmai l-a depasit pe Busby..astept cu nerabdare...

bhuttu spunea...

Cand nu se joaca meciuri, eu sunt un manager mai bun ca Ferguson.