United obtine prima victorie in deplasare din sezonul asta, in timp ce Chicario arata de ce nici un jucator nu e mai mare decat echipa.
Sigur ca da, cea mai mare poveste a saptamanii trecute in Premier League a fost Wayne Rooney. In mod normal nu prea plec urechea la povestile din presa, fie ea si serioasa, care nu sunt legate strict de 10 ari de gazon si-o minge. De data asta, insa, a fost altceva. Dupa ce a plecat Ronaldo, United a avut o singura fata, aceea a lui Wayne Rooney. Anti-vedeta perfecta a trebuit sa-si asume rolul de vedeta si unic ambasador al clubului in inconstientul colectiv. Si Rooney a fost la inaltime, luandu-si in serios rolul atat pe teren cat si afara lui si oferind presei mult, foarte mult material de prima pagina, iar consumatorilor mai mult decat suficiente motive de admiratie si barfa. Lupta cu imaginea lui Ronaldo e cu totul si cu totul inegala, dar Rooney aproape ca a castigat-o, cu toate ca in loc de un aspect de baiat frumos, de sange latin si corp de poster, de o tehnica exceptionala si de un talent enorm, englezul nu a avut la dispozitie decat o capacitate incredibila de efort si o sete incredibila de succes.
Dupa plecarea lui Ronaldo, Rooney a dat 34 de goluri intr-un sezon, luptandu-se pentru titlul de golgeter si in Anglia si in Europa pana la final, a fost varf impins, principalul marcator si liderul din teren al unei echipe care avea mare nevoie de asa ceva, a facut un copil si a trecut printr-un scandal mediatic cu prostituate mai mare decat oricare dintre aventurile lui Ronaldo. Si, evident, publicului nu i-a trebuit prea mult sa se indragosteasca de el. Mai mult inca, intotdeauna m-am simtit mai aproape emotional de Rooney si de atitudinea lui de bulldog decat de Ronaldo si aroganta celui caruia zeii i-au dat totul de-a gata.
Si-apoi se intampla asta. Prima data e un zvon de tabloid, cum ca Rooney si Ferguson s-ar fi certat. Sigur ca da, povestile astea apar ca ciupercile dupa ploaie si motivele sa plece cineva urechea la ele sunt putine. Apoi vine povestea cu glezna buna, glezna proasta, dar si ea e subtire. Dupa care, brusc, Wayne Rooney spune ca nu mai vrea sa continue la United. Cand spun "brusc" inteleg ca e ca si cum seara m-as fi dus la culcare ca de obicei, iar in noaptea respectiva comunismul ar fi revenit la putere in Romania si as fi fost arestat pentru activitati subversive pana dimineata. Implicatiile psihologice au fost si ele comparabile. Am fost atat de confuz si de dezorientat dupa acea declaratie a lui Rooney incat singurul lucru de care am putut sa ma agat a fost, ca de atatea ori mai inainte, Sir Alex Ferguson. El stie intotdeauna cel mai bine ce e de facut, iar parerea lui va fi si parerea mea, cu increderea nestramutata ca e intotdeauna cea mai buna. Iar cand Ferguson a spus ca si el e contrariat de Rooney, treburile au devenit univoce. Nu mai era cale de intors, Rooney era de acum ca si plecat in ciuda "usii deschise" care suna mai mult a platitudine de presa, oricum. M-am gandit initial ca asta e ca si cum as pierde un membru al familiei, dar de fapt e ceva mai mutl de atat. E ca si cum as fi fost TRADAT de un mebru al familiei. E o pierdere activa, determinata karmic, nu e un dat de viata. Am fost trist si furios in egala masura, i-am dorit lui Rooney ce e mai rau (sa plece dupa 6 luni fara vreun meci oficial pe bani putini si pe salariu mic la un club care sa mearga din ce in ce mai prost si unde sa fie rau primit - Liverpool parea cea mai buna optiune). Chiar daca nu m-as fi dus in nici un context la el acasa (fiecare are dreptul sa-si distruga viata cum crede de cuviinta, si oricum e posibil ca protestatarii din fata casei lui sa fi fost platiti de The Sun), as fi participat cu siguranta si din tot sufletul la scandarile anti-Rooney de la meciul cu Bursaspor.
Dupa care, in urma unor miscari de culise ce trebuie sa fi avut intensitatea unui razboi, Rooney semneaza un nou contract cu United si isi cere scuze. Un miros neplacut persista, pentru ca scuzele nu rezolva nimic in cazul asta, iar noul contract il face pe Rooney cel mai bine platit fotbalist din lume, ceea ce ridica multe semne de intrebare asupra adevaratelor motive din spatele dorintei de a pleca. Dupa vreo saptamana in care am trecut prin majoritatea emotiilor negative posibile si dupa 2 zile de mestecat intreaga poveste, se impun cateva concluzii.
In primul rand, Rooney nu va mai putea niciodata ocupa acelasi loc in sufletul meu ca pana acum. Sigur, peste cateva sezoane si dupa doar cateva goluri importante, toata treaba asta o sa devina o trivialitate, eventual cu potential de a fi folosita de rivali, dar destul de subtire. Dar cea mai mica dovada de lipsa de loialitate fata de club este o mare pata neagra in dosar. Si pe buna dreptate. Daca eu pot fi loial clubului fara sa am ceva de castigat din asta, dimpotriva, de ce ei, care sunt platiti cu bani foarte multi pentru asta n-ar putea? Roy Keane a avut la un moment dat niste pretentii salariale mai mult decat justificate (faimosul "If it's not a contract I want then I won't sign it. That's not a threat." e scos din context), dar asta i-a stricat imaginea mai mult decat faptul ca i-a rupt piciorul lui Alf Inge Haland. Pe Rio Ferdinand inca il privesc ca pe un mercenar pentru pretentiile salariale pe care le-a avut acum 7 ani, cand a venit dupa suspendarea de 8 luni. Si in nici una din situatiile astea jucatorii nu au declarat ca vor sa plece. Nu spun ca jucatorul n-are dreptul sa ceara mai multi bani, dar negocierile ar trebui sa ramana intre el si club, declaratiile publice sunt un instrument de presiune deloc moral.
Apoi, avem rezultatul efectiv al intregii afaceri: clubul s-a purtat cum trebuie, si s-a plasat la un moment dat intr-o situatie in care ar fi castigat oricum. Daca Rooney pleca, United si-ar fi pastrat intacta reputatia de a fi mai mare decat oricare dintre jucatori. Poate s-ar fi resimtit o lipsa in atac, dar ar fi fost compensata cel mai tarziu in vara. Acum, ca Rooney a ramas, clubul pastreaza unul din cei mai buni fotbalisti din lume, faptul ca ii da cel mai mare salariu din fotbal e o lovitura de imagine binevenita pe fondul problemelor financiare despre care se tot vorbeste, iar presiunea e unde trebuie: Rooney trebuie sa justifice banii pe care ii ia si sa recastige increderea suporterilor, si poate face asta doar jucand bine, iar Glazerii trebuie sa previna declaratii ca cea a lui Rooney - oricat de neadecvata ar fi fost - si sa demonstreze ca United nu si-a pierdut forta de a atrage jucatori-vedeta (desi asta n-a fost niciodata practica obisnuita pe Old Trafford), si pot face asta doar punand la dispozitia lui Ferguson bani pentru transferuri.
Iar artizanul acestei situatii, care parea dramatica pentru United, dar din care pana la urma clubul a iesit mai bine decat a intrat, este numai si numai Alex Ferguson. Bancul acela in care Dumnezeu nu se crede Alex Ferguson capata substanta.
Ah, si-a mai ramas ceva. Comentariile. Toata suita de spirite inflamate de aceasta negociere publica de contract, toate gurile care au simtit nevoia sa-si spuna parerea, demonstreaza inca o data dimensiunea gigantica a clubului. Si respectul pe care il genereaza. E tonic sa observi asta din cand in cand. Eu o sa retin doua: analiza extrem, extrem de hilara pe care Early Doors o face declaratiei de marti a lui Ferguson in stil monty pythonesc, si declaratia lui Ian Holloway, care mi-a placut foarte tare in primul rand prin pasiune, chiar daca nu sunt intru totul de acord cu continutul. Va rog sa-mi permiteti:
Si varianta text, e delicios:
United have helped Wayne Rooney's career massively, on and off the field, the manager, the club itself have invested in him, they bought him for masses of money as a young man and they're helping him blossoming into the player that he is and I will say he's one of the best centre forwards in the world. They bought him for 30-odd million and he's gonna be allowed to walk out of there if he stays and sees his contract out for nothing. And that's the game's fault. That's the people of the very top of the game's fault. Because our rules were brilliant. If he was off for the same amount of money again, they could hold his registration and someone would have to pay the fair amount of money for him. Just 'cause you're 24... what on earth has that got to do with it? It's just ludicruos. What if he sits there for 18 months, throws tantrums, doesn't try, doesn't play, and someone's already said to him, 'We'll take you and we'll pay you some of that money we should have paid Man. United because you can walk out on a free'? What are we actually saying, as human beings, is that right? Do you want to sign a player like that? Do you wanna play for a club who says that to you? How do we know it hasn't happened? And the game is spoiled in that, the game is wrong, the people in charge of the game are wrong! And I'm not calling them names, I'm just telling them they're wrong. They are so wrong, this is frightening. If Alex Ferguson is being bullied by a player and his agent, or whatever you wanna call him, how wrong is the game? Yeah? And when are you gonna listen to the people who're involved in the game? Do you understand? And they say about 'Oh, it's not fair on the player...' Rubbish! The player's had it's wages, every week. Guarateed, come rain or shine, whether he's injured or not. They bought him, they work with him, he belongs to them. You know? You buy a house, you own the deeds, you just payed for it, if you're lucky enough to do that, it's yours. What if it's 24 years you've had it for and it can just toddle off and do what it likes? It's not right is it? It's so obvious! It is so obvious it is so wrong. And you can't change it, the world should change if it's wrong. And football should look at itself... it's wrong! FIFA, UEFA, whoever you are, you're WRONG! We had it right, ask us how we were doing it and that's what you should have copied with the Bosman rule. Mr Bosman was held back, his contract ran out, they offered him half the money yet they still asked more money than another club who was gonna pay for him, in our country you'd have walked out for nothing. Thats what they should have copied. Some complete person who isn't in the real world, in our realm said if you're 24 "oh yeah if you're 24 you can go and be what you like and do what you like." Who is this person? How wrong is that? Sort your life out.
Thats all I'm saying, it might be a rant it might be quite funny to watch it but I feel passionately about this. I'm looking at Alex Ferguson, I'm looking at him thinking 'What a magnificent manager, how can he handle this? How he feels about Man United, how proud he is of Man United!' Yet mr. Wayne Rooney can now... or his agent can now manufacture a situation like this, 'cause that's what they're doing. Managers fall out with players. If you don't want to play for that manager, don't sign a 4-year contract, or a 2-year contract, don't, don't do it. Have some choice, but have some commitment. Man United paid 30 million quid for it! Absolute nonsense!
Eh, si cum se intampla tot mai des in ultima vreme, printre multe, multe, foarte multe vorbe despre bani, astazi s-a jucat si niste fotbal. In ultima vreme am tot mai des impresia ca banii joaca in locul fotbalistilor, si ca echipa cu mai multi bani intotdeauna castiga. Joi, cand City i-a batut pe Lech Poznan, am citit despre 'rezerva de 25 de milioane' a lui City, ca si cum Adebayor n-ar fi dat hattrickul pentru ca e un fotbalist bun, ci pentru ca e un fotbalist scump. Se intampla tot mai des, in tot mai multe locuri.
Revenind la fotbal, totusi, o sa trec repede peste un meci destul de banal in esenta. Chiar daca inca nu castigase nici un meci in deplasare in acest sezon de PL, United parea complexata mai degraba de sirul de 3 egaluri care isi lungea deja umbra peste Britannia inainte de meci. Dar diavolii au atacat pe mai toata durata meciului, iar Chicarito a dat un gol minunat la jumatatea primei reprize. O lovitura de cap cu spatele cum nu s-a mai vazut de la Gerd Muller. Mai interesant inca e impresia clara - confirmata in declaratia de dupa meci - ca directia mingii a fost controlata, iar lovitura cu totul intentionata.
Tot Chicarito a gresit cel mai clar contraatac al lui United, 3 la 1, intorca spre Berbatov mingea centrata de Nani in loc sa o arunce spre poarta. Si tot el a reusit sa centreze fix in unicul fundas al lui Stoke de la un alt contraatac din repriza a doua, tot 3 la 1. Dar mai important decat nereusitele astea e ca a fost tot timpul in joc, toate mingile l-au cautat, si de fiecare data a parut sa stie ce sa faca cu ele. Si, cum remarca si comentatorul Sky, fiecare gol pe care il da pare ca ar fi primul. Lui Chicarito ii place sa dea goluri, asta e evident, si stie si cum s-o faca. Al doilea gol al lui, chiar daca a fost fabricat in mare proportie de semifoarfeca bine gandita a lui Evra, a fost transformat intr-o faza spectaculoasa atat de miscarea permanenta in careu a tanarului mexican, cat si de flerul extraordinar pe care l-a avut in a-si rasuci corpul in fix momentul potrivit pentru a lovi mingea in asa fel incat sa nu dea nici o sansa portarului. Chicarito e unul din motivele pentru care ma impacasem relativ usor cu plecarea lui Rooney, si daca o sa continue in ritmul asta, o sa ia balonul de aur inaintea englezului. E tehnic, are o pofta incredibila de gol, pare foarte puternic in ciuda staturii si este in locul cel mai potrivit sa se dezvolte ca fotbalist.
Berbatov, sau cele 50 de milioane de euro neconfirmate, a avut si el un penalty refuzat in repriza a doua, si a fost in general functional, dar in continuare nu se vede la el nici un fel de ambitie sau de dorinta de a castiga.
Minunat a fost si golul lui Stoke, o bijuterie individuala a lui Tuncay Sanli, care a driblat doi fundasi si a trimis un sut excelent in vinclul coltului lung, unde nimeni nu putea sa ajunga la timp. Norocul lui United a fost ca era abia minutul 82, asa ca au avut la dispozitie suficient timp sa dea golul victoriei. Au avut nevoie de 4 minute, ceea ce e usor sub medie, pentru ca Stoke, in ciuda apararii supra-aglomerate, mi s-a parut suspect de fragila defensiv astazi. Dar daca golul lui Tuncay venea cu 2-3 minute mai tarziu, e foarte posibil sa fi contemplat acum al patrulea egal consecutiv.
Din fericire n-a fost cazul, si dupa etapa asta, in care Arsenal a reusit - surprinzator - sa razbune pe City of Manchester rusinea de anul trecut pentru care Adebayor a fost suspendat 4 etape, United trece pe 3, la egalitate de puncte cu Arsenal si City.
Chiar daca Chelsea a mai pierdut din viteza, sezonul asta de PL arata in continuare ca o cursa impleticita prin noroi intre cateva competitoare la fel de incapabile, condusa impecabil de un trap maiestuos al unui cal in albastru, condus cu mandrie de un jocheu italian elegant cu o istorie lunga a castigatului de chestii. Sper sa se mai schimbe aspectul asta pe parcurs. Poate cand revine Rooney...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu