duminică, 31 octombrie 2010

Legea morala din mine de 0.5

Bucharest Conference in Applied Ethics 3rd edition, 2010 "Legislating Ethics", 2010-10-30, Amfiteatrul Mircea Florian, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti

Conferinta de etica aplicata de la Facultatea de Filosofie e un eveniment anual ajuns in 2010 la a treia editie in spatele caruia sta, dincolo de organizatiile universitare si para-universitare cu nume pompoase, Cristian Ducu. Conferinta isi propune sa reuneasca eticieni europeni (desi pana acum totul a ramas in granitele nationale, fapt care are anumite avantaje si care lasa nejustificata folosirea intensiva a limbii engleze in documentatia evenimentului) si sa gaseasca solutii la diverse probleme din campul implementarii eticii in diverse sectoare ale societatii.

Anul trecut am asistat integral la ce s-a intamplat acolo, anul asta am apucat sa ajung doar sambata, in a doua zi, cand am ratat prima prezentare si pe ultimele doua. Din ce s-a intamplat vineri, imi pare foarte rau ca am ratat prezentarea lui Ion Copoeru, de care mi-a placut foarte mult cu o saptamana in urma, la colocviul "Fenomenologie si etica", si pe cea a lui Daniel Nica, "A Kantian Model Of Applying the Moral Law", pentru ca dupa titlu pare un subiect destul de interesant. Imi pare rau ca nu l-am prins de la inceput pe Constantin Stoenescu, pe care il tin minte de anul trecut, cand a prezentat o sinteza extrem de documentata si totodata extrem de concisa despre sustenabilitate, dezvoltare durabila si sustinerea lor la nivel supranational. La un moment dat s-a vehiculat ideea ca or sa apara podcasturi, dar n-am vazut pe nimeni filmand si, tot din experienta anului trecut, nu sunt prea increzator ca lucrarile or sa se regaseasca macar scrise pe site la un moment dat. In tot cazul, in cele ce urmeaza o sa vorbesc despre ce-am auzit acolo si mai ales despre ce-am inteles din ce-am auzit. Vedem la final cum o sa arate.

Asadar, topit si putin de lene, am ajuns sambata dimineata cu o usoara intarziere, doar la timp cat sa-l aud pe Constantin Stoenescu povestind despre cum in Barcelona este obligatorie recomanarea valabila pe tot teritoriul UE pentru constructiile noi de a folosi doar surse de energie sustenabile (solara) pentru a incalzi apa folosita.

A urmat Imre Ungvari Zrinyi cu o prezentare destul de generala, despre complexitatea reglementarii etice in afaceri. Ideea de baza a fost ca realitatea intrece in complexitate capacitatile reglementative ale legilor si ca, pentru a avea un cadru socio-economic etic e nevoie in primul rand de initiativa voluntara a tuturor celor implicati de a adera cu convingere la valorile etice ale societatii. S-a spus ca orice lege e eludabila si ca sanctiunea juridica nu poate inlocui mecanismele de sanctionare ale moralei, concluzia fiind ca nu totul se poate rezolva cu o lege si ca legile au limitarile lor - mai apasate decat in alte domenii - cand vine vorba de etica.
Pentru mine, am mai retinut o perspectiva foarte interesanta asupra aplicarii acestei idei in liberalism si in sisteme politice etatiste: in liberalism, statul asigura un cadru legislativ destul de general, lasand libertate pietei sa functioneze dupa propriile-i mecanisme de auto-reglare. Interventia statului e minimala, doar in situatii de criza, dar va fi de fiecare data o interventie foarte energica tocmai pentru asta. Reiese asadar un stat puternic, dar nu foarte prezent in viata publica. Atunci cand statul intervine prea mult, ca in cazul supra-regularii, de exemplu, si cand legile incep sa vizeze zone tot mai inguste ale pietei atat statul cat si piata vor fi incorsetati de acest cadru legislativ si nu se mai pot desfasura in conditii optime. Astfel statul va fi omniprezent, dar de fapt incapabil sa rezolve probleme, pentru ca libertatea de actiune ii e extrem de mult ingustata de un cadru legislativ prea rigid.

Maria Cernat a vorbit despre neajunsurile peer-reviewurilor in mediul academic. Un subiect care nu neaparat ma priveste sau ma intereseaza, dar o prezentare foarte exhaustiva si cateva semne de intrebare ridicate la adresa unui sistem care la prima vedere functioneaza. De ce articole trimise initial cu nume irelevante sunt respinse pentru ca mai apoi aceleasi articole semnate de un nume cu notorietate sa fie primite? Cum e posibil ca cercetari cu rezultate falsificate intentionat sa treaca de un peer-review?
Am retinut 3 idei punctuale:
- un domn, Tom Abate, a spus ca pacatele academismului sunt invidia, favoritismul si plagiatul. Toate trei pot fi adresate in primul rand etic, asa ca suntem in locul potrivit.
- o idee generala despre confidentialitate: prin faptul ca ii protejeaza pe cei anonimizati apare efectul nedorit al anularii responsabilitatii. In lipsa responsablitatii, cei protejati de confidentialitate au sansa sa actioneze arbitrar. Sunt demult de acord ca atata timp cat nu cauzeaza prejudicii, confidentialitatea ar trebui suprimata si ca de mult ori are mai degraba efecte negative.
- o foarte interesnata idee epistemologica a oferit Ion Copoeru: peer-reviewul este intraparadigmal. Adica atata timp cat lucrarea e evaluata de cei care activeaza in domeniu, acestia se vor ghida in primul rand dupa normele in vigoare. Apare in felul asta o tendinta de uniformizare si de conformism in evaluare si, in timp, si in cercetare, iar teoriile revolutionare nu vor trece niciodata de peer-review. Revolutiile stiintifice, asadar, nu-si gasesc locul intr-o structura peer-review.

Monica Dimitriu de la Asociatia Nationala a Functionarilor Publici a vorbit despre implementarea principiilor si normelor etice in sectorul public. Titlul temei in sine are conotatii umoristice, dar Monica Dimitriu a incercat sa sustina teza cu entuziasm si hotarare. As zice ca mai degraba a esuat, dar cu o asa teza ar fi esuat si Cicero. Prezentarea a fost de fapt avocatura pentru buna functionare a sectorului public. Pentru un avocat, mi se pare o provocare comparabila cu a-i apara pe cei judecati in Procesul de la Nurnberg. "Sigur, a omorat trei oameni cu sange rece, dar toti vecinii spun ca are un caracter ireprosabil." Cifre care arata catastrofal, si care de fapt sunt usor inflorite, pentru ca realitatea e intotdeauna mai proasta, asta a fost un aspect. Apoi, ofiterul de etica (ar trebui sa fie 4300, sunt vreo 2000 din care 50-70% functionali) in sectorul public are atributii mai degraba juridice, de consilier legal, si executive, de raportare a diverse statistici si nu are nici un fel de pregatire sau expertiza etica. S-a facut multa galagie in partea de intrebari, fiecare incercand sa vorbeasca despre cate un alt defect al sistemului public romanesc. Relativ normal, sunt foarte multe de spus. Concluzia a fost, ca mai de fiecare data cand vine vorba, ca in Romania legile sunt proaste si nu se aplica, iar cand se aplica, se aplica prost.
Un aspect pozitiv totusi e ca exista cineva interesat sa faca lucrurile sa mearga mai bine in domeniul asta. Altfel nu gasesc nici o justificare pentru prezentarea asta. Am mai invatat o distinctie operativa importanta: functionar public este doar acela care are in atributii exercitarea puterii publice, nu si asa-numitul personal contractual, care executa doar functii logistice.

A urmat Cristi Ducu, alaturi de echipa lui de cercetare (coincidenta sau nu, numai fete :p) cu doua prezentari, rezultatele partiale ale unui proiect ceva mai amplu care incearca sa determine cat de bine functioneaza codurile si comisiile etice in diverse sectoare ale vietii publice romanesti si mai apoi europene. Vizate in cele doua prezentari au fost universitatile si spitalele, iar rezultatele ar fi si ele de tot rasul daca nu ar exprima o realitate de-a dreptul tragica. O sa sar peste cifre si detalii, aproape sigur prezentarea o sa fie online pe undeva la un moment dat. O sa spun doar ca mi-a dat ideea sa vad cat de functional e codul etic al USH. La prima vedere, fata de cazurile din studiu, USH sta destul de bine. O sa urmaresc rezultatele raportului sa vad cum au fost evaluati si de ochiul hiper-critic al echipei Centrului de Cercetari in Etica Aplicata. Inca doua idei: o regula morala are mecanisme de impunere mai puternice decat o regula juridica si faptul ca intotdeauna trebuie implicate in stabilirea codurilor etice toate partile cointeresate. De exemplu, in bioetica, eticieni, doctori si prelati ar trebui sa se aseze cu totii la discutii pentru a analiza problemele ce apar din cat mai multe unghiuri.
O concluzie prefigurata de rezultatele preliminare prezentate ar fi ca atat codurile cat si comisiile de etica din Romania sunt in general disfunctionale pentru ca sunt doar niste forme importate in urma recomandarilor europene, iar documentele si institutiile din piata nu au aparut organic, ca urmare a unui dialog firesc intre toti stakeholderii. Rezulta o desfasurare a acestor forme deloc adaptata la realitatile locale, si in consecinta ineficienta. Asta se intampla pentru ca exista mari carente la nivel informational, educational si financiar, in ordinea asta.

A urmat un moment publicitar, cu Olivia Franculescu, reprezentant HR Club. Interesant de stiut ca exista si cu ce se ocupa HR Club, interesant si de aflat despre primul manual de bune practici in resurse umane din Romania. Asta a fost singurul punct al prezentarii cu iz mai degraba publicitar. Am fost in schimb impresionat de buna pregatire si siguranta de sine pe care Olivia Franculescu a afisat-o in partea de intrebari si discutii.
Am retinut doua idei, deloc noi sau revolutionare, dar confirmate inca o data de cineva care a relevat o buna pregatire in piata de munca romaneasca si care a parut in toate momentele sa stie foarte bine despre ce vorbeste: stilul "hands-on", obsedat de control, al managerilor romani, probabil sechela a unei functionari a statului roman intr-o structura autoritarista si ierarhizata vertical foarte strict si evolutia proceselor de recrutare inspre pretuirea din ce in ce mai accentuata a asa numitelor "soft skills", trasaturi ce tin mai degraba de caracter si comportament decat de pregatirea profesionala.

Sesiunea de dupa-amiaza a debutat cu o sinteza a standardelor CSR existente focalizata pe aspectele etice ale acestora. Mihaela Constantinescu de la UB a fost cea care a prezentat-o, si a fost suficient de clara incat sa pot sa aflu si sa inteleg mai multe lucruri despre standardele internationale. Principalul standard discutat a fost Social Accountability 8000 (SA8000:2008), unul care pare nu doar extrem de functional, ci si foarte bine patruns in piata romaneasca. Evident, asa o veste buna nu putea veni fara anumite nuantari: in primul rand, SA8000 acopera niste norme foarte generale si asigura in primul rand conformitatea cu declaratia drepturilor omului; apoi, ea este adoptata pe scara larga in Romania pentru ca toate companiile de constructii care vor sa participe la licitatii publice trebuie sa aiba certificarea SA8000. Am observat o usoara dezamagire a autoarei fata de ceea ce urmeaza sa fie ISO26000, iar la sfarsitul prezentarii a ramas o "intrebare deschisa": de ce nu exista un standard de etica la nivel ISO? Dupa parerea mea este o tara, chiar daca una absolut justificabila, a oricarei bresle sa incerce sa-si justifice meseria. Evident ca la o reuniune de eticieni toti vor cadea de acord asupra necesitatii si importantei eticii. Fara sa incerc sa neg aceasta importanta, personal mi se pare ca un cod etic si un comitet de etica pot functiona foarte bine si in baza unor standarde care prind aspectele etice doar ca domeniu conex. Mandria profesionala probabil nu-i lasa pe eticieni sa subordoneze etica CSR-ului, dar continui sa nu inteleg de ce uneori oamenii se cramponeaza in terminologii in momentul in care exista posibilitatea sa se atinga aceleasi scopuri cu aceleasi mijloace, doar ca numite diferit. Sunt nerabdator sa citesc si eu faimosul ISO26000, dar am senzatia ca poate foarte bine sa fundamenteze functionarea unui comitet de etica.

Poate cea mai revolutionara teza a zilei i-a apartinut lui Emanoel Roman, tot de la UB. Plecand de la ideea ca reglementarea etica poate fi un obstacol in calea cercetarii si a inovatiilor, cu exemplele concrete ale cercetarilor legate de celulele stem care au migrat din America in China din cauza reglementarilor, Emanoel Roman ataca destul de dur comitetele de etica si regularile etice punand in discutie eficienta si justificarea economica a lor. Sa faci asta la o reuniune de eticieni e echivalentul academic al mersului in galeria lui Rapid in tricoul Stelei. Evident ca dupa ce a trecut uluirea au inceput protestele, dar s-a ajuns pana la urma la o idee fructuoasa: etica departamentelor de etica. Ca oriunde, si in departamentele de etica pot aparea foarte usor practici nocive (solicitari nejustificate de fonduri, favoritisme etc.) care trebuiesc prevenite prin anumite coduri de bune practici trans-organizationale. Apare aici o serie regresiva (cine are autoritatea de a numi eticieni, cine are autoritatea de a oferi autoritatea de a numi eticieni etc.) care a ramas pe cat am inteles deschisa si care poate fi dejucata printr-un transfer circular al autoritatii etice, pentru ca pana la urma societatea este cea care isi defineste morala in functie de setul ei de valori, iar eticianul nu este in fapt decat cel care coaguleaza aspiratiile societatii intr-un set de reguli scrise.
Tot in urma acestei prezentari mi-am dat seama de un lucru foarte important: cand vorbim de etica economica sau de CSR trebuie sa plecam de la premisa extrem de clara ca ele trebuie sa aduca un beneficiu competitiv organizatiilor care le integreaza si le aplica. Un beneficiu de preferinta cat mai masurabil. Morala isi are radacinile in constiinta. Dar organizatiile economice nu au constiinta pentru ca sunt construite in cu totul alt stil fata de indivizi, si nu putem deci sa le pretindem sa actioneze conform imperativului moral. Valoarea esentiala a unei organizatii economice e profitul, asa ca orice activitate care nu incurajeaza obtinerea de profituri pentru organizatie este disfunctionala.

Aici am facut o pauza. Cele de mai sus sunt scrise marti, la 3 zile dupa conferinta. Acum e sambata, a trecut deja o saptamana iar ecourile au inceput sa se raceasca in mintea mea. Dar o sa inchei in seara asta articolul cu descrierea ultimelor trei prezentari la care am asistat, atat cat mi le mai amintesc. E greu pentru oricine sa decida care parte din BCAE10 a fost mai interesanta, dar aceste ultimele 3 ar fi cu siguranta sus in orice top de genul asta.

Dupa Emanoel Roman a urmat domnisoara Diana Constantinescu, cu afiliere universitara la University College London, care a vorbit despre pregatirea morala a membrilor comisiilor de etica, in numele ei si al tatlui ei, Mircea Constantinescu, profesor la USH.
Diana Constantinescu, in spiritul afilierii ei universitare, a demonstrat o vocatie oratorica deosebita si o filiatie vest-europeana a retoricii. Printr-o singura miscare, o gluma cuminte si bine plasata, a anihilat dezavantajul varstei (25 de ani) si a si reusit sa-si destina publicul si sa-l aduca pe lungimea de unda potrivita pentru receptare.
Prezentarea, desi ar fi trebuit sa aiba ca principala problematica etica eticienilor, s-a concentrat in special pe o paralela intre functionarea sistemului de etica aplicata din societate si o structura juridica, mult mai bine patrunsa in societate si cu o functionare mult mai exact determinata.
O distinctie importanta oferita de aceasta prezentare a fost aceea intre "pregatit" si "potrivit", bazata pe teoria aristotelica a virtutilor judecatoresti. Se pare ca Aristotel ar fi facut distinctia intre virtutile morale, innascute, si virtutile intelectuale, formate prin educatie si practica. Astfel, in descoperirea eticienilor, ca si a judecatorilor, trebuie folosite atat un proces de selectie - pentru a-i determina pe cei "potriviti", cat si unul de educare si practica, pentru a-i transforma in eticieni, respectiv judecatori "pregatiti". A urmat exemplul unui sistem care functioneaza, cel din Marea Britanie, si lauda acelor "behavioral skills" (abilitati comportamentale ?) si cateva metode propuse de pregatire a eticienilor (structuri institutionale, private, non-guvernamentale sau universitare).
Acel reality-check cerut si direct, prin vocea Dianei Constantinescu, si indirect, prin totul optimist al prezentarii, n-a venit, e foarte posibil ca audienta sa-si permis o reverie generala de cateva minute si sa ramana la a-si imagina o lume posibila in care etica e implementata cum trebuie si functioneaza.
Personal, am mai retinut o distinctie utila: aceea intre judecator, arbitru si mediator. Diferentele se pot googali, e important de stiut ca sunt lucruri diferite. Si e de retinut si etimologia lui "arbitru", de la latinescul "arbiter", compus din "ad" (la) si "baetere"(a veni), ceea ce-l transforma pe arbitru intr-un fel de martor activ.

Ultima parte a conferintei a fost deschisa de Emilian Mihailov, care a vorbit despre malpraxis, legalism, Wittgenstein si legatura dintre ele. Ideea de plecare a fost aceea ca acuzatiile de malplaxis ii vizeaza in proportie mult mai mare pe doctorii ai caror pacienti au fost nemultumiti, cauza nemultumirii tinand de obicei de motive extramedicale (aroganta, ignoranta etc.) si ca aceasta este o problema care se poate adresa etic.
Una din concluzii, probabil cea mai interesanta, a fost ca nu exista o legatura directa intre incalcarea unei reguli si sanctiune. Daca ar exista, spune Emilian Mihailov, nu ar mai avea sens conceptul de iertare.
Desi ideile puse in discutie au fost utile pentru problematica, impresia mea a fost ca Wittgenstein a fost bagat in prezentare mai mult dintr-o afinitate a autorului decat din necesitatea argumentarii. Iar strafulgerarile de intelepciune ale lui Wittgenstein, in orice context, sunt binevenite. Iata doua:
*"Pentru a stabili o practica nu ajung doar reguli si este nevoie si de exemple. Regulile noastre lasa portite de scapare si practica trebuie sa vorbeasca pentru ea insasi. " (Despre certitudine)
*"Rezolvarea situatiilor reale este adevarata problema filozofica." Chiar daca asta suna ciudat pentru un antiproblemist ca Wittgenstein, esenta zicerii ii surprinde destul de fidel conceptia despre filozofie. Anume ca aceasta trebuie pusa intotdeauna in slujba practicii si ca nu are nici o utilitate in afara ei.

In partea de intrebari s-a elaborat o idee pe care Ion Copoeru a sustinut-o destul de convingator, chiar daca au existat si contraopinii justificate: asa-numita metoda etnografica in etica, aceasta presupunand ca eticianul trebuie sa faca antropologie inainte de a putea emite reguli. E adevarat in contextul in care regulile moralei se bazeaza intotdeauna pe valorile societatii careia i le aplica, dar cat de profunda, cat de durabila, sau cat de radicala trebuie sa fie integrarea antropologica a eticianului, cat de obiectiv trebuie sa ramana si cat de diferita de propria-i structura psiho-sociala poate fi societatea pe care ar putea avea calificarea morala sa o directioneze etic raman probleme deschise.

Ultima prezentare la care am asistat a fost probabil cea mai spectaculoasa. Liviu Raducan de la NCH Advisors, un om care mi-a starnit admiratia anul trecut, cand a avut un rol mult mai important in desfasurarea BCAE09, a lasat de data asta locul teoreticienilor, venind cu un singur studiu de caz, aproape de final. Tema dezbatuta a fost creativitatea in opozitie cu disciplina. Trecand peste remarca amuzanta de la inceput ("Eu n-am pregatire filosofica, n-am inteles mai nimic din ce-au spus antevorbitorii mei."), prezentarea ipotezei de lucru a fost scurta, dar extrem de concisa: companie exclusiv online mica (6-10 angajati), lidera pe segmentul ei de piata si cu cashflow pozitiv, cumparata de o companie mai mare care a apelat la NCH Advisors in momentul in care s-a pierdut pozitia de lider pe segmentul de piata. Problemele erau in primul rand disciplinare si organizatorice (program haotic, lipsa de comunicare, posturile neacoperite in caz de absenta a titularului etc.) iar solutiile... s-au dovedit a fi greu de gasit pentru cei din sala. Nimeni n-a indicat cursul actiunii care s-a intreprins de fapt, si care probabil a avut succes, din moment ce acest caz a fost ales pentru prezentare. Abordarea a fost bine elaborata (s-a intreprins mai intai un studiu al valorilor companiei), dupa care s-a trecut la implementarea unui cod etic care, cu toate neajunsurile, a avut un rol hotarator in crearea unei culturi organizationale si a dus la un sentiment de afiliere si de responsabilitate al angajatilor.

Destul despre continutul conferintei. Exista cateva impresii personale pe care vad potrivit sa le adaug aici. Plecand de la o parte din declaratia de valori a conferintei (This is not a fancy event nor a show off meeting for organizations interested in building their image. This is a debate platform for professionals and organizations -- companies, ngos and public institutions -- interested in building a stronger commitment towards integrity and the general welfare), as spune ca o conferinta de acest gen este intr-un fel prizoniera propriului succes. In sensul ca atata timp cat va ramane interesanta si plina de continut, nu va reusi sa atraga un public prea larg si, in consecinta, nici prea multe companii. Cred ca va mai dura ceva vreme pana cand organizatiile romanesti sa aiba o viziune de dezvoltare atat de evoluata incat sa includa etica organizationala in planurile de afaceri. Iar primii parteneri corporatisti vor fi atrasi fara indoiala de interese de PR mai mult decat orice altceva. Am vazut ca tendinta oamenilor de etica si CSR este de a descalifica PR-ul, comunicarea si publicitatea ca domenii cu reflectare directa in productivitatea companiei si deci, implicit suspicioase. Mi se pare o conceptie nociva, pentru ca risca sa izoleze domeniile implicarii sociale fara ca macar sa incerce sa le integreze, intr-un fel sau altul, structurilor organizationale romanesti.

Nu-mi suna in nici un fel bine asocierea cu Dinu Patriciu. Oricat de important ar fi sprijinul Fundatiei Dinu Patriciu si oricat de dezinteresat, urmatorul pas pe care l-ar face este politizarea. Este felul in care Dinu Patriciu intelege sa faca afaceri, si este un fel profund gresit, care ar trebui aratat cu degetul de BCAE, nicidecum atras ca partener. E posibil sa nu am toate datele, dar am invatat ca e mai bine sa raman suspicios cand e vorba de nume ca al lui Dinu Patriciu.

Apoi, o chestiune care ar trebui adresata daca aceasta conferinta va creste in amploare este, cred, etica dialogului. Moderatorii au fost blanzi, si probabil n-ar fi putut fi altfel avand in vedere ca majoritatea sunt colegi. Dar asta a dus la prelungirea excesiva a perioadelor de intrebari si discutii, de multe ori fara vreun beneficiu vizibil. Si a fost deranjant ca de multe ori vorbitorii au tinut mai degraba sa-si expuna puncte de vedere decat sa clarifice sau sa dezbata aspecte ale prezentarii la care tocmai asistasera. E suprinzator ca intr-o sala plina de eticieni e posibil ca oamenii sa-si fure randul la cuvant, sa-si suprapuna vocile si sa foloseasca drept instrument de a se face ascultati ridicarea vocii.

Dar chiar daca nota in care inchei e una negativa, parerea mea despre eveniment este in continuare una foarte buna, si astept cu multa nerabdare editia viitoare. Pentru cei interesati, chiar si foarte vag, de etica, e o recomandare calduroasa. Sunt multe de invatat.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Mai leutule tu toate lucrurile astea le-ai scris doar dupa ce ai fost la un seminar ? adik 2,3 ore de ascultata ? Pai creca daca te apuci sa scrii ce ai facut toata ziua, scrii o luna .

bhuttu spunea...

Am ajuns pe la 10-10.30 si am plecat pe la 6. O ora pauza de masa. Deci vreo 6-7 ore. Pana la urma, poti sa ai o epifanie de cateva secunde si sa traiesti din amintirea ei toata viata.

mikalai dunitru spunea...

monica dimitriu era una in cpun, din partea psd-ului. psd-ul de atunci, adica partidul lui cunescu, partid clar antifesenist. foarte buna vorbitoare era. avea vreo 30 si ceva de ani atunci. dupa alegerile din mai 90 nu s-a mai auzit de ea. pana azi. presupunand prin absurd ca e aceeasi persoana.

bhuttu spunea...

Nu cred c-are vreo legatura. Tanti asta avea pe langa 30 acum, si parea entuziasta, genul de entuziasm necontaminat de conformismul socialist. Sau o fi highlander...

Cristian Ducu spunea...

Bhuttu, multumim mult pentru comentarii si critici. As vrea sa fac unele precizari:

1)Titlul conferintei si site-ul sunt in limba engleza fiindca, asa cum am spus si in deschidere, noi ne chinuim sa transformam evenimentul intr-un pol de dezbatere in spatiul est-european pentru specialisti de oriunde ar veni ei. Ca atare, limba oficiala este engleza.

Acum, cat priveste tinta noastra, dupa cum era de asteptat, primele trei editii nu au reusit sa ne propulseze catre ea. Noi nu avem in spate numele unei mari universitati. Si nici o istorie speciala (reviste, comunitate academica si non-academica, conferinte etc). Conferinta este organizata de o firma, in parteneriat cu Centrul de Cercetare in Etica Aplicata si alti organizatii. Printre celelalte organizatii, anul acesta s-a numarat doar Dinu Patriciu; la editiile anterioare au fost altele.

2) Asa am ajuns si la a doua precizare: Fundatia Dinu Patriciu este un ong foarte respectat pentru eforturile enorme si transparente depuse de a schimba sistemul de invatamant romanesc. Dinu Patriciu nu a facut decat sa-si puna banii la bataie. El nu are cum sa politizeze proiectele fundatiei pentru ca el nu face politica prin intermediul fundatiei. Nu are nevoie de portavoce pentru asta, ci doar de o camera de filmat in fata sa ori de ziarul pe care il patroneaza. Pe de alta parte, eu nu pot decat sa-l stimez pe acel domn pentru ca, in ciuda zvonurilor si zecilor de acuzatii (daca nu mii) - inca nedovedite si incriminate printr-o sentinta judecatoreasca, a facut si ceva bun in zona mea de interes. Nu pot spune acelasi lucru despre institutiile publice ori despre alte persoane/firme.

3) Podcast-urile exista. Problema e ca nu am gasit o varianta de gazduire care sa ne permita sa le publicam online extern si sa facem doar embedding in site-ul nostru. Probabil vom ajunge la solutia youtube.

4) Prezentarile pe care le-am realizat in cadrul proiectului MECOPP Romania 2010 ("Managementul eticii si conformitatii in organizatiile publice si private din Romania, 2010") sunt online de ceva vreme.

The Effectiveness of University Codes of Ethics in Romania. A Disregarded Issue

Can Ethical Norms Make the Difference in Romanian Hospitals?


5) Critica privind moderarea sectiunilor conferintei mi le insusesc personal. Si eu cred ca am stat foarte prost la acest capitol. Insa, din propria mea experienta, si in strainatate se cam intampla acelasi lucru. Insa editia viitoare va aduce modificari semnificative in acest sens fiindca intentionam sa avem un clopotel cu care sa semnalizam expirarea timpului; iar dupa alte 2 minute de prelungiri sa taiem microfonul. :)

6) Cat priveste disputa terminologica si arealul eticii (vs CSR), ele sunt esentiale. Nu sunt mofturi d'ale eticienilor, ci pietre de incercare pentru domeniu ca atare fiindca in functie de abordarea ta tu poti sa sustii cu suficiente argumente ca CSR-ul nu este un domeniu distinct, ci doar o tema din domeniul numit "etica in afaceri", iar astfel sa le tai painea de la gura unora care au pierdut ani de zile sa citeasca, sa discute cu altii ca ei, sa promoveze un curent de gandire etc.

7) Ce nu am inteles este referinta pentru urmatoarea bucata de propozitie: "dincolo de organizatiile universitare si para-universitare cu nume pompoase". Care sunt acele organizatii "para-universitare cu nume pompoase"?! Nu de alta, dar chiar nu as vrea sa fie nimic pompos. As prefera ca actiunile sa vorbeasca pentru mine, nu etichetele, denumirile ori titlurile.

Diana Constantinescu spunea...

Dat fiind ca am fost prezenta la toata conferinta, cred ca ai descris foarte obiectiv, exhaustiv si coerent ce s-a discutat acolo.

bhuttu spunea...

Si ce prezenta... :)

bhuttu spunea...

Comentariul de deasupra e trimis de dl. Cristian Ducu, numai ca blogspot nu i-a dat voie sa-l publice. Eu l-am primit pe mail, dar l-am publicat si aici pentru ca mi se pare ca are un potential constructiv important.

O sa raspund, tot punctual:

1. Am inteles de la inceput ideea din spatele folosirii limbi engleze, dar atata vreme cat nu exista nici macar un nevorbitor de romana, treaba apare usor inadecvata. Eu am observat treaba asta ca pe fapt divers, nicidecum ca sugestie de schimbare. Imi lipseste autoritatea morala de a face sugestii sau de a da vreun sfat.

2. Dinu Patriciu e clar un punct despre care avem pareri divergente. Atata timp cat imi lipsesc date si fapte, n-o sa spun nimic mai mult despre el. Dar nici n-o sa imi placa mai mult, si privesc cu suspiciune orice initiativa a omului. Poate e doar de la mine, cine stie...

3. Mie mi-ar placea tare mult sa am podcasturile la dispozitie, nu prea-mi pasa cum. E o veste mare ca exista, dar ar fi si mai de ajutor sa fie disponibile. Embedded sau youtube, prea putin conteaza. Acum sau peste doi ani, asta e destul de relevant.

4. Felicitari pentru proiecte. Mult spor si la urmatoarele.

5. Poate e nevoie de un moderator extern, obiectiv si tupeist. Cred ca si sa nu se priceapa la etica ar fi un plus.

6. Pe masura ce aflu mai multe, imi e tot mai clara distinctia dintre CSR si etica in afaceri. Dar sustin in continuare ca au o directie comuna si ca, atata timp cat o actiune aduce un beneficiu, e prea putin relevant sub ce nume se desfasoara. Si cred in continuare ca disputa asta are si o componenta importanta de justificare identitara.

7. Centrul de Cercetare in Etica Aplicata, de exemplu. :) Imi pare rau c-a deranjat formularea, nu era intentionata in nici un fel malitios. Eu vorbesc serios de prea putine ori.