luni, 1 martie 2010

Razboiul ca boala

Michael Ondaatje - Obsesia lui Anil, Editura Polirom, Colectia Proza XXI, Iasi, 2002
Traducere de Liviu Bleoca dupa Michael Ondaatje - Anil's Ghost, 2000

Incep sa cred ca la Michael Ondaatje personajul principal nu e niciodata un om, ci mai mereu o stare. Poate e pe undeva normal, atat vreme cat Ondaatje spune ca fiecare carte a lui se naste de la o stare, de la o traire proprie. In Pacientul Englez am avut dragostea ca refugiu, In Pielea Unui Leu a avut in centru lupta, Divisadero e despre fuga si evadare, iar Obsesia lui Anil vorbeste in primul rand despre razboi. Ca un personaj care se respecta, starea nu e uniliniara. Ea are multe laturi si se dezvolta pe multe dimensiuni, iar cititorul o descopera treptat pe parcursul romanului. Restul personajelor cartii nu sunt altceva decat materia concreta in care starea, protagonista noastra, se manifesta, indivizii din cartile lui Ondaatje devenind astfel ipostaze, situatii. Bineinteles, caracterul fiecaruia dintre eroi este si el multilateral si complex, dar autorul nu isi urmareste personajele decat in masura in care ei ne releva cate ceva despre ideea centrala a cartii. Ramanem astfel cu niste indivizi incompleti, insuficient explicati, cu zone mari ale personalitatii lor dincolo de paginile pe care le parcurgem, iar in masura in care ni se par interesanti, nu putem decat sa speculam asupra trairilor, motivatiilor si optiunilor lor.
Ondaatje impleteste in cartile lui firele mai multor povesti, dar fara o structura definita, ci intr-un caleidoscop de fragmente, ca si cum ar pune intr-un singur pachet povestea fiecarui personaj, iar apoi ar folosi foile ca pe un pachet de carti de joc, amestecandu-le si imperechindu-le, ba chiar scotand unele dintre ele, pana cand rezulta un conglomerat epic care ignora complet desfasurarea cronologica, desfasurandu-se in schimb de-a lungul unui fir rosu care se constituie in singura constanta a povestirii: starea personajelor, aceea care devine protagonista prin omniprezenta.
Despre Obsesia lui Anil se pot spune multe, dar a-i reda trasatura definitorie este la fel de complicat ca a defini un sentiment. Tot ce se intampla este interioritate, dar accesul la ea se face doar prin interfata desfasurarii exterioare a faptelor, din fata careia toata lumea incearca sa se ascunda. Cu o astfel de problema se confrunta cititorul lui Ondaatje, care incearca diverse chei pentru a descifra ce se ascunde in fata lecturii, si ramane contrariat atunci cand nici una dintre ele nu se potriveste.

Synopsis-ul se compileaza usor: Anil Tissera este o singaleza fugita din Sri Lanka natala in occidentul plin de promisiuni la sfarsitul adolescentei. Dupa ce isi traieste dezamagirile tineretii in America, Anil se refugiaza in meseria de medic legist, care o aduce la un moment dat inapoi in Sri Lanka, cu scopul de a investiga pentru ONU modul in care sunt respectate drepturile omului intr-o Sri Lanka macinata de razboiul separationist al tamililor din nord, conflict care a aprins si miscari anti-guvernamentale in sud, aruncand toata tara intr-un razboi general care, asa cum spune nota preliminara, continua si astazi "intr-o alta forma".

Fidela teoriei ei cum ca "Un sat poate vorbi in numele mai multor sate. O victima poate vorbi in numele mai mulor victime.", Anil se concentreaza asupra investigarii unei singure morti, pornind de la un schelet, in care eroina noastra citeste ca intr-o carte. Aceasta investigatie imbraca romanul intr-o inselatoare haina de policier pentru ca, desi e fidel etapelor unei povesti politiste tipice, Ondaatje nu e catusi de putin interesat de rezultatul acestei anchete.

Insotind-o pe Anil de-a lungul aventurii in patria ei regasita doar material este arheologul Sarath, desemnat de guvern sa o asiste pe reprezentanta organizatiei internationale. Sarath este ghid si supraveghetor, protector si paznic, o alta fiinta care ascunde o drama personala in spatele aspectului protector/cerberic.
Razboiul civil este fundalul actiunii si starea naturala a cadrului in care se misca eroii nostrii. Ondaatje nu vorbeste despre mijloace, scopuri, idealuri sau parti beligerante, ci e interesat doar de drama, de incomensurabila tragedie a unui popor, alcatuita din suma tuturor tragediilor individuale. Guvern sau beligeranti, benefactori sau fugari, cu totii sunt atinsi de razboi, pentru ca razboiul e omniprezent. Scriitorul nu judeca si nu apara nici una din partile conflictului, iar cine incearca o interpretare biografica cade intr-o capcana: Michael Ondaatje e nascut intr-o comunitate mica si endogama de urmasi ai colonistilor europeni de dinainte de dominatia britanica. Nu are asadar afinitati tamile, nu simte lupta lor pentru libertate, dar nu arata nici vreo simpatie deosebita pentru majoritatea singaleza. Faptul ca e nascut in Sri Lanka pare a fi un simplu incident geografic in cazul lui, iar scriitorul pare sa fie familiar cu sentimentul de dezradacinare, de neapartenenta. Faptul ca a adoptat ca patrie Canada, un stat fara natiune, poate fi si el un bun indicator.
Urma specifica pe care o lasa cartea, aspectul ei general, este cel al ipostazierii conditiei umane intr-unul dintre cele mai urate aspecte ale ei, privit insa cu o detasare la care isi pierde nocivitatea si ramane doar o otrava a simturilor. Vedem mizeria, razboiul si moartea de aproape, dar plutim deasupra lor la o distanta unde nu ajung decat cele mai puternice mirosuri, invariabil urate. Ca cititori, ne sprijinim pe umerii personajelor, nu la fel de norocoase ca noi. Oamenii din carte incearca sa se plaseze in afara razboiului, dar nu reusesc mai mult decat o tentativa de detasare. Picioarele lor sunt inca afundate in razboi si in mizeriile lui, care formeaza mediul in care se misca eroii nostri, dar umerii lor sunt un suport bun pentru navigarea cititorului prin aceasta mlastina.

Aspectele care m-au atras pe mine cel mai mult sunt vreo trei. Primul lucru, conditia doctorilor, deveniti un bun pretios in timp de razboi. Toti doctorii sunt dezumanizati. In conditiile in care au de-a face cu sute de nou veniti in fiecare zi, docorii nu au alta optiune decat sa se dedice total meseriei lor sau s-o abandoneze. Cei care raman sunt complet scufundati in meseria lor, complet rupti de alte realitati sau de vreo forma de viata personala. Beligerantii ii trateaza pe doctori ca pe bunuri, nu ca pe persoane. Sunt furati, cautati, capturati, dar niciodata distrusi. In spatele acestei vieti alerte si goale, doctorii se pot ascunde fiecare de drama lui personala. Si, fie ca e vorba de dragostea fata de sotia fratelui sau de lipsa dragostei pentru propria sotie, fiecare doctor are una.

Mi-a placut apoi Palipana, un personaj incantator, intruparea traditiilor culturale orientale. Vagabond devenit savant, iar mai apoi savant devenit pustnic, Palipana este fascinant atat prin aceea ca reprezinta cel mai deplin spiritul tinutului din vremea in care acest tinut nu era parjolit de un razboi interminabil, dar si prin capacitatea lui de a aduce la viata vremuri apuse doar citind un semn dintr-o piatra, sau studiind un os sau un zid. Recreerea unor vremuri apuse este o tema recurenta a romanului si, chiar daca si restul eroilor se opresc asupra unor momente din trecutul lor in care ar vrea sa se scufunde, Palipana este singurul caruia aceasta scufundare in trecut ii vine natural. Foarte interesanta este perspectiva din care este privita aceasta recreere a trecutului. Atata timp cat Palipana a studiat si s-a bazat exclusiv pe dovezi stiintifice, renumele lui in lumea universitara a capatat o amploare pe care n-a conceput-o niciodata. Cand insa a facut pasul necesar dinspre descoperire si reconstructie, apeland invariabil la speculatie si la imaginatie, dar sprijinite solid pe vasta lui experienta, autoritatea lui academica s-a degradat brusc si ireversibil, stiinta fiind pesemne incapabila sa isi largeasca orizontul dincolo de propria-i suficienta. Toate astea nu-l impiedica pe Palipana ca, in timp ce corpul si stilul de viata i se degradeaza si coboara spre ancestralitate si primitivism, mintea lui sa se opreasca in perioadele de inflorire ale regatului srilankez din evul mediu, iar ochii care se inchid fata de lumina lumii acesteia se deschid in interior, spre lumi mult mai placute vederii, dominate de libertatea de a le altera pozitiv dupa plac, o libertate atat de absenta in realitatea in care ni se misca trupurile.

In sfarsit, al treilea lucru pe care il gasesc fascinant in acest roman este meseria lui Ananda, aceea de pictor de ochi. Desi reprezentant al unei paturi sociale care trece de obicei prin viata fara constiinta de sine, Ananda pare picat direct dintr-una din lumile create de Palipana, lumi care gravitau in jurul lucrurilor sfinte, in contrast cu absenta sacrului din momentul prezent. Ananda picteaza ochii statuilor lui Buddha, iar meseria lui cere nu doar pricepere, ci in primul rand har. Ondaatje ne delecteaza cu aproape doua pagini de descriere a ritualului pictarii ochilor de zeu, pagini de o valoare etnografica complet necaracteristica. Acesta este Ananda, un om patruns de sacru in oricare din epocile trecute, un taran refugiat in alcool dupa ce razboiul i-a furat sotia in vremurile in care il gasim noi. Ananda incheie cartea cu reconstituirea unei statui a lui Buddha distrusa de hoti de artefacte, capitol incarcat de simbolism si plasat intentionat in loc de epilog. Buddha cel nou, creat de mana priceputa a lui Ananda, si Buddha cel vechi, cu aspectul lui de ruina, recreat de mintea luminata a aceluiasi Ananda sunt doua mari constante, doi stalpi rasturnati care sprijina insula de cer, impiedicand-o sa se scufunde in malstinile transformate de razboi in gropi comune. Ritualul pictarii ochilor noului zeu, ultima scena din carte, este o incheiere optimista si plina de speranta, traditia care se transforma intr-un stalp al prezentului si care impiedica istoria sa se scufunde in timp.

Nici una dintre cartile lui Ondaatje nu scapa de confruntarea cu Pacientul Englez, cel mai bun roman al lui, despre care tind sa cred ca filmul lui Minghella i-a facut mai degraba un deserviciu popularizandu-l prin celuloid, dar denaturandu-i totodata continutul. Si pe buna dreptate: nici una din cartile lui nu se ridica la inaltimea Pacientului, in timp ce cititorii isi doresc, evident, sa retraiasca acele puternice emotii trezite de Almasy, Kip sau Caravaggio, dar vazute prin alte perechi de ochi.

Anil's Ghost este tot sub pacient, si chiar si sub In Pielea unui Leu intr-un top personal, dar are o curgere placuta, in ciuda vascozitatii substantei epice, si se contituie intr-un mod de a privi tragedia pe care nu cred sa-l mai poata exprima cineva in afara lui Ondaatje.

Extrase:

"Cand au dat foc satului, soldatii ne-au zis ca asa e legea si atunci m-am gandit ca legea inseamna dreptul armatei sa ne omoare."

"Avem nevoie de parinti cand suntem prea batrani."

"Era slab ca un animal ratacit, ca o idee."

"Doctorii salvau mai intai vieti, si apoi membre"

"Intorcea spatele oricui sustinea vreun razboi. Sau ideea propriei tari, ori sentimentul proprietatii, sau chiar drepturile personale. Cumva, toate acele ratiuni ajungeau in cele din urma in mainile unei puteri neglijente. Nu erai nici mai bun, nici mai rau decat dusmanul. Credea doar in mamele care dormeau lipite de copiii lor, in marea sexualitate a spiritului din ele, in sexualitatea grijii ca pruncii lor sa fie linistiti si in siguranta noaptea."

"Dupa acea zi, baia aceasta deveni parte a orarului zilnic, daca avea timp. Intotdeauna se gandea la ea inainte de culcare. ii sporea entuziasmul fata de ziua care urma. Baia."

"Vedeti, in zilele noatre, nici macar crucificarea nu mai constituie un caz suficient de grav..."

"A merge pe aceasta poteca era in sine un act de meditatie."

"Cine a putut trimite sa lupte un pusti de treisprezece ani si in numele carei cauze furioase? Pentru un lider batran? Pentru un drapel spalacit?"

"Jung a avut perfecta dreptate in legatura cu un aspect. Suntem locuiti de zei. Greseala este sa te identifici cu zeul care te locuieste."

"Ii adusesera o pereche de gemeni de noua luni, fiecare impuscati in palme si cate un glont in piciorul drept - deci nu era vorba de un accident, fusese o treaba intentionata si de la mica distanta, dupa care ii lasasera sa moara; mama fusese ucisa. [...] Te intrebai, ce au facut sa merite asa ceva, iar mai apoi, ce au facut sa supravietuiasca?"

"...inregistrau numele pacientilor si afectiunile de care sufereau. Cel mai des apareau muscaturile de sarpe, rabia cauzata de vulpi sau manguste, blocajele renale, encefalita, diabetul, tuberculoza si razboiul."

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mi-a lacut foarte mult ce si mai ales cum ai scris.
Ian, Suedia

Leo spunea...

Multumesc. :)