Diavolii revin dupa pauza internationala cu o victorie convingatoare pentru a face uitat cat mai repede esecul de pe Stamford Bridge.
Inca nu e un aspeect esential cate puncte are si pe ce pozitie e fiecare echipa la stadiul asta al campionatului, dar e adevarat ca fata de pozitia acum, e putin probabil ca cea din clasamentul final sa fie la o distanta mai mare de 3-4 locuri. Pentru United, esential era sa nu piarda contactul cu Chelsea in primul rand, dar si sa
mentina pozitia a doua, amenintata de Arsenal. Daca cel din urma obiectiv a fost mai usor de atins decat se putea anticipa, cu primul situatia statea mai delicat. Chelsea au jucat acasa cu viitorii participanti la Championship Wolverhampton, pe care i-au macelarit (3-0 dupa vreo 20 de minute), in timp ce United ii primea pe Everton, echipa care bate tot mai insistent la poarta Big Four de vreo 2-3 sezoane. SAF era perfect constient de toate aspectele, si a stiut cat de important e ca meciul asta sa ofere nu numai 3 puncte, dar si un plus de moral, important in perspectiva parcursului viitor.
United a inceput hotarata, cu un joc in viteza, combinativ, si cu mingea adanc in terenul adversarului. Numai ca - cu tot aspectul de flipper pe care il dadea viteza de circulatie a mingii in primul sfert de ora - jocul lui United a avut si defectele unui flipper: jackpotul s-a dovedit greu de nimerit. Asa se face ca dupa vreo 20 de minute, Everton au reusit si ei sa il vada mai de aproape pe van der Sar, si chiar sa arunce o minge spre poarta. Iar diavolii s-au fi lovit de acelasi obstacol mental care i-a facut sa piarda cel putin 5 puncte campionatul asta: au asteptat ca golul sa se dea singur.
Din fericire, de data asta s-a si dat, chiar daca s-a folosit de un picior al lui Fletcher pe parcurs. Mingea nu era neaparat scoasa pentru el, dar scotianul a gasit-o undeva la 18 metri, si cu un vole spectaculos denotand nebanuite calitati de mare fotbalist, a aruncat mingea spre interiorul barei, sub vinclu, si de acolo in plasa, mult inainte ca Howard sa aiba timp sa se opuna.
A fost tot ce-au vrut oamenii lui Ferguson de la prima repriza, si Owen si-a permis sa rateze o ocazie clara, loband din unghi peste poarta goala dupa ce furase o minge din fata lui Howard. Dupa pauza insa, trupa lui Moyes a intrat nu doar mult mai hotarata, ci si cu un atacant in plus, Yakubu, care a urcat langa Saha. Plusul ofensiv al lui Everton s-a facut imediat simtit, iar Fellaini a reusit sa bage chiar mingea in poarta, desi dintr-un off-side evident, si din fericire semnalizat la timp. In partea cealalta, acelasi tir cu gloante oarbe al lui United, care a parut o lance cu cap bont, impresie data de inconfortul lui Rooney de a juca in linie cu Owen, si de Owen insusi, care a stricat toate mingile cu care s-a intersectat pe parcursul meciului. Asta pana cand Ryan Giggs a hotarat sa intervina.
A interceptat un sut mult pe langa al lui Rooney din apropierea coltului terenului si a scos mingea pentru un sut al lui Carrick din pozitie ideala. Acesta s-a ridicat la inaltimea pasei, si a sutat din scurt, la firul ierbii, si cu o forta suficienta pentru a-l depasi pe portar, desi acesta a atins mingea in drumul ei spre poarta. La 2-0, meciul se cam jucase deja, si United si-au permis sa dea mai mult spatiu oaspetilor. Asa se face ca Everton a mai avut vreo doua ocazii bune, cu Cahill si Fellaini opriti le timp de van der Sar, chiar daca in primul caz cu pretul unei lovituri la umar.
In timpul asta, Ferguson a inceput sa testeze formule, iar cea cu Obertan in locul lui Owen si Giggs in spatele lui Rooney a parut mult mai buna decat una cu Owen titular. Fara sa-l fi cerut sau sa-l mai fi asteptat si altcineva, a venit si al treilea gol, o noua confirmare de la Valencia ca incepe sa se acomodeze cu rolul sau in echipa si ca va deveni un jucator important in curand. Sutul lui, de la vreo 12-14 metri lateral dreapta, ar fi fost probabil prins daca n-ar fi intervenit Leighton Baines, care l-a deviat exact cat sa-si pacaleasca propriul portar.
Un scor cam aspru pentru cat ar fi meritat Moyes, totusi, si caramelele ar fi obtinut un gol de onoare la excelentul sut al lui Rodwell la incheietura barei, daca van der Sar nu ar fi fost atat de atent, atat de inalt sau atat de agil. Dar este, iar interventia lui a fost cel putin pe masura tanarului mijlocas din Liverpool, pe care se zice ca Sir l-ar vrea imbracat in rosu de Mos Craciun.
O victorie categorica, asadar, de care United avea nevoie, iar contextul este cum nu se poate mai potrivit. Cu Arsenal dornica sa recupereze punctele furate azi de Stevie Bruce, si cu Chelsea vizitand Emirates saptamana viitoare atat de plina de incredere incat e de asteptat sa nu joace la maximul capacitatii, diavolii ar putea ajunge la doar 2 puncte cu o victorie in fata lui Villa, asteptand mai apoi cuminti ca oamenii lui Ancelotti sa scape pisica.
Ce e de lasat acasa in meciul de azi? Pai e de lasat acasa forma in continuare indoielnica a lui Rooney si mai ales prestatia jalnica si abilitatea de a rata din orice pozitie, oricat de usoara, a celui care in urma cu vreun deceniu era asteptat sa devina cel mai mare atacant de sub steagul Albionului, Michael Owen.
De placut, mi-a placut ca de obicei Evra si sprintul lui continuu, aportul lui ofensiv, driblingurile si centrarile cu care terorizeaza toate benzile dreepte din Premier League de cateva sezoane deja.
Iar la mijlocul saptamanii, in meciul fara miza de Champions League, mi-ar placea sa-l vad si pe Obertan scotandu-si buletin de marcator pentru Manchester United. E timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu