duminică, 5 iulie 2009

Shaman

Santana are o putere pe care, pentru ca scapa capacitatii mele de a o intelege, tind sa o numesc magica. Chitara este un obiect compus din cateva bucati de lemn, 6 corzi de nylon sau metal si cateodata cativa electromagneti. Nimic special, nimic nemaivazut. Dar in mainile lui Santana, o chitara prinde viata, la modul cel mai propriu posibil. Acel instrument compus din lemn, metal si nylon devine o fiinta vie, care simte si comunica. Atingerea mexicanului face diferenta intre o chitara obisnuita si o chitara care TRAIESTE, in mod similar cu diferenta intre un cadavru si un om viu. Probabil ca asa arata si legatura intre om si divinitate.

Credeam ca puterile lui Santana se rezuma la a face chitara sa planga, dar aseara, pe scena B'estfestului am vazut mult mai mult de atat. Am vazut chitari trecand printr-o gama larga de trairi umane, si prin alte cateva necunoscute mie. Chitarile lui Santana au plans, au ras, au strigat, s-au bucurat, au fost vesele, triste, nostalgice si, intr-un final, la ceva mai mult de doua ore dupa ce magicianul a aparut pe scena, s-au intors cu toatele, cuminti, la locurile lor, redevenind niste simple chitari, fara constiinta faptului ca un tir le va purta spre o alta scena unde alti oameni le vor vedea capatand viata.

Patetic? Fals? Exagerat? Tot ce se poate. Eu asta am vazut.

Prima piesa a concertului a fost Into the Night, si deja incepusem sa ma lamentez ca vocile (in numar de doua pe toate melodiile - alternand pasajele sau in duet) sunt prea jos. Dar mi-am dat seama ca asa trebuie si ca melodia asta si - aveam sa vad mai tarziu - toate care au bucati importante de voce nu pot fi complete decat cu vocile cu care au fost inregistrate. In cazul asta Chad Kroeger, de la Nickelback. Varianta de album la Into the Night imi place foarte mult, mai mult decat ce s-a cantat aseara, unde a fost doar jumatate din ea. A fost totusi interesant sa aud doar partea de chitara, si m-a facut sa inteleg melodia cu totul altfel. Si m-a facut sa-i apreciez inca si mai mult pe Nickelback, si sa ma simt mandru ca i-am simtit ca trupa puternica inca de la prima auditie a lui "How You Remind Me".

Remarcabile din playlistul de ieri au mai fost Ya Ya Do (pe care eu n-o stiam), Europa - la care peste cele cateva mii de spectatori s-a asternut linistea si singurul sunet ramas era glasul unei chitari care spunea o poveste pe care n-am reusit s-o pricep, dar care m-a lasat foarte tulburat, si Oye Como Va - o explozie hispanica de ritm si veselie pe care Carlos a performat si vocal. Majoritatea pieselor insa, desi le-am recunoscut usor, nu erau cele de pe album, ci era doar chitara care ni le aducea aminte. Vocea si mesajul imi rasunau in interior.

Pe Maria, Maria am inteles ce e cu acel - credeam eu - decontextualizat "Ahora vengo, mama chola, mama chola". Departe de a fi ceva legat de parintii lui Carlos, vorbele au un puternic continut sexual. Gesturile lui Santana cand a spus vorbele astea au fost destul de explicite. Pentru ca, asa cu si spune de multe ori, despre asta canta Santana. Muzica lui e plina de spiritualitate si de sexualitate (senzualitate). Adica dragostea in toate formele ei.

Iar pe Smooth, spre final, primul refren a venit din pamant, mi-a intrat prin calcaie si mi-a urcat pana in crestet, deschizandu-mi toti porii, sa las LUMINA sa intre. Exact ca oceanul sub luna...

Este Santana un virtuoz al chitarei? Pana aseara as fi spus fara ezitare ca da. Poate nu are tehnica lui Hendrix, Vai, sau a multor chitaristi foarte buni care au inceput sa cante ascultand Santana, dar este de domeniul evidentului ca batranelul stapaneste tehnica instrumentului extraordinar de bine. Numai ca mi-am dat seama ca nu asa trebuie judecat. Santana nu e preocupat de virtuozitate in primul rand. El nu are cu chitara o relatie erotica - asa cum facea Hendrix, nici nu se lupta cu ea - asa cum am vazut la chitaristul lui Cohen - si nici nu se foloseste de ea ca de un instrument, convins ca-i stapaneste toate tainele si ca ar putea scoate orice din el - asa cum l-am vazut pe Mick Box de la Uriah Heep. Relatia lui Santana cu chitara, asa cum am spus si mai sus, e una demiurgica. Cand atinge corzile, Santana nu canta, ci insufla viata. Nu cred ca asta e cuantificabil sau clasificabil.

Largind putin focusul, cateva vorbe ar trebuie spuse si despre trupa lui Santana. 11 muzicieni, probabil toti talentati, pentru ca fundalul muzical a fost nu doar imepcabil, ci si foarte bine coregrafiat, stiind cand sa iasa in prim plan si cand sa se retraga de tot, mulandu-se perfect pe chitara care doar prea rar avea nevoie si de o voce s-o intregeasca. Carlos a facut asta, numai ca n-a folosit o bagheta de dirijor, ci sunetele chitarii lui, care treceau de la imperativ la elegiac fara prea mari dificultati.

Doua clape, dintre care una era probabil featured artist pentru ca respectivul clapar nu apare pe siteul oficial si a avut si un moment solo. Doi suflatori, un trombon si o trompeta. "Funky guitar", un domn mare si gras, care a avut si el un moment in show. Trei percutionisti, numiti de maestru congas, battery si percussion, doi dintre ei deliciosi ca aspect: incasul mare cu coada de la congas si negrul scund si foarte gras care m-a dus cu gandul la Roger Mayweather si care a tinut sa demonstreze ca stie sa faca un solo de toba bun. Bassistul - cu un mic numar de contrabass - un americano-olandez specializat probabil in backing, cu tricou cu "I like girls that like girls" pe care l-a traspirat complet pana la final. Si in final, cei doi vocali - unu' alb si-unu' negru - al caror rol nu a fost neaparat sa fie vocea de pe melodiile cu voce, ci mai degraba sa recite versurile si sa anime publicul. Si asta desi negrul cel putin (Tony Lindsay) a avut un moment in care a demonstrat ca are reale calitati vocale. Poate ar trebui mentionat, desi nu a avut o particpare activa la show, si Isus Hristos, care a supravegheat intreaga activitate de pe un procesor de chitara. Intr-un anumit registru, cred ca se poate spune ca Isus Hristos a cantat la Santana.

Personal mi s-a parut ca si visuals-urile au fost bine potrivite, in momentele in care au intrat. Uneori au fost videclipurile pieselor, alteori au fost colaje cu Santana in diverse momente ale carierei, alteori au fost colaje grafice ale unor motive reprezentative pentru muzica batranelului care se desfasura in fata noastra. In tot cazul, au servit bine spectacolul.

Largind contextul si mai mult, cateva vorbe ar intra aici si despre restul showului.

In primul rand, organizarea mi s-a parut foarte buna. Avand in spate E!Magic, niste oameni despre care se aud lucruri rele dar de la care sa vad lucruri bune, B'estfestul chiar miroase a festival muzical mare. Zonele auxiliare erau multe si variate, cat sa nu se plictiseasca cei care au venit exclusiv pentru o trupa sau doar de dragul iesitului la festival, partea tehnica nu a avut nici o scapare si, cu totul uluitor pentru Romania, orele de pe desfasurator chiar s-au respectat. Ceea ce e admirabil.

Eu am ajuns cand performa ultima trupa romaneasca, si nu m-a interesat prea tare cum s-au prezentat. Mi-au placut in schimb Ting Tings, un duo britanic (un el cu chitara, tobe, voce si camera video si o ea cu voce, chitara si multe alte chestii care faceau ting-ting). Pasionati, talentati, inspirati si destul de originali. Singurul minus al lor mi s-a parut c-ar fi abilitatile tehnice, pe care le-am simtit destul de limitate. Dar pentru ca sunt tineri, asta e complet remediabil. La un moment dat au pus Walk This Way al lui Aerosmith, care s-a potrivit la fix.

Pe Charlatans nu prea i-am bagat in seama, pentru ca ar fi trebuit sa schimb scena. Iar eu ma pregateam pentru Santana, care n-a cantat pentru urechi, ci pentru suflet.

Sa asist la magia lui Santana a fost un mare privilegiu, pe care l-am resimtit in unelee momente ca sacrilegiu. Nimic nu m-a facut demn sa fiu martorul unui asemenea act creator. Intr-un fel, a fost ca si cum Isus Hristos ar ceda rugamintilor lui Irod Antipa si s-ar apuca sa faca minuni de balci.

2 comentarii:

river spunea...

Foarte faina "recenzia" ta, bhuttule, mi s-a parut ca ai reusit sa surprinzi si sa transmiti esentialul si o macar o mica parte din starea care cu siguranta m-ar fi dominat si pe mine (cel putin) daca as fi reusit sa fiu acolo :)

fain, foarte fain!! :)

bhuttu spunea...

Draguta ca intotdeauna, riverica. Plecaciune!