Manchester United - Tottenham Hotspurs 5-2 (Ronaldo pen. '58 '68, Rooney, '66 '72, Berbatov '78 - Bent '29, Modric '32), Barclay's Premier League 2008-2009, Matchday 34, 2009-04-25, Old Trafford, Manchester
Intr-o reeditare ceva mai dezechilibrata a faimosului 3-5 de pe White Hart Lane din 2001, Manchester United se apropie decisiv de al 18-lea titlu din istorie.
De la infrangerea cu Liverpool - care nu a avut alt fel de impact decat psihologic - United a avut mai multe momente in care nu a mai fost acea echipa sigura, imbatabila si indestructibila care fusese pana la jumatatea lui martie. Cu doar 12 goluri primite in 28 de etape, diavolii pareau chititi sa spulbere toate recordurile defensive ale primei ligi engleze.
Dar a fost suficienta o singura mica scapare a unui jucator altfel impecabil - si care e foarte aproape de multe premii individuale in sezonul asta - l-am numit pe Vidic, speculata de probabil cel mai bun atacant al lumii in acest moment, satana cu chip de copil Fernando Torres. Din acel moment au venit 4 goluri de la Liverpool, 2 de la Fulham, 2 de la Aston Villa si chiar unul de la Sunderland, echipa care se aparase in 11 toate cele 90 de minute pe Old Trafford, in tur.
Si chiar daca United ii primea pe baietii lui Redknapp dupa o victorie cu Portsmouth, senzatia ca echipa gafaie, accentuata si de iesirea din cupa in fata lui Everton saptamana trecuta, era acolo.
Oamenii proaspeti din echipa ar fi trebuit sa fie Nani si Rafael, dar pana la urma ei au fost mainile moarte, vizati de doua din cele 3 schimbari.
Iar prima repriza a fost de o platitudine absoluta din partea lui United, care nu aratat nimic mai mult decat cateva lovituri libere ale lui Ronaldo - bune ca de obicei, dar tot ca de obicei, fara rezultat pe tabela.
In timpul asta Tottenham, parca surprinsi de lipsa de reactie a adversarilor, au inceput sa-si faca jocul usor-usor, iar in minutul 29 Darren Bent a profitat de o deviere norocoasa dupa o interventie indolenta a lui Rio si a sutat cu sete la coltul scurt, fara sansa pentru van der Sar care se culcase pe partea opusa.
Si doar 3 minute mai tarziu Evra, cu picioarele grele de la cele 36 de meciuri pe care le-a jucat in cele 34 de saptamani ale acestui sezon, a fost pacalit usor de Lennon cu un dribling scurt. Aripa dreapta a nationalei Angliei a aruncat o centrare inteligenta, peste aglomerarea de jucatori din fata lui van der Sar, pana la Modric, complet liber in laterala dreapta a careului lui United. Desi a ratat putin sutul, croatul n-a avut prea mari probleme cu finalizarea, alegand inteligent tot coltul scurt.
2-0 la pauza, iar in parcul Stanley din Liverpool se pregateau artificii.
Numai ca dupa pauza Ferguson s-a gandit c-ar fi momentul sa bage pe teren echipa adevarata, nu imitatia aia ieftina care jucase prima repriza. Si desi oamenii au fost aceeasi - cu exceptia lui Nani, inlocuit de Tevez - jocul a fost cu totul altul. Ronaldo and co. si-au dat jos etichetele cu Made in China si au inceput sa joace fotbalul care vinde tricouri, ala care i-a facut cea mai buna echipa a Angliei, a Europei si a lumii anul trecut (oficial vorbind, pentru ca altfel se intampla des ca cele 3 titluri sa apartina aceleiasi echipe).
Golul rapid, imediat dupa pauza, ala care motiveaza, da sperante si relanseaza jocul n-a venit, dar presiunea pe poarta lui Gomes a inceput sa creasca si, desi aveau doua goluri in fata, Spurs au inceput sa se simta tot mai sufocati de pistonul gigantic care ii impingea usor-usor inapoi, actionat de o tija invizibila care pleca de undeva din spatele portii lui van der Sar.
Cu 3 dintre cei mai valorosi atacanti din lume in teren, inchizatorul Carrick a fost cel care a dat semnalul revenirii lui United. Foarte probabil el ar fi fost si primul marcator, daca Gomes nu l-ar fi trantit in careu, dand astfel ocazia lui Ronaldo sa treaca pe primul loc in clasamentul marcatorilor din Premier League, cu o executie frumoasa de la 11 metri. Fara fenta, fara oprire la jumatatea alergarii, pe mijlocul portii, la semi-inaltime, tare = gol fara emotii. Probabil ca si Ronaldo si-a dat seama ca pentru a mentine viu interesul lui Real Madrid nu-i suficient un sezon bun, asa ca in ultimele saptamani a aratat o cu totul alta fata - una mult mai interesata de fotbal - decat cea de prin iarna.
"He's Paul Scholes, he makes goals"
1-2 cu 30 de minute ramase suna - dintr-un motiv sau altul - mult mai bine decat 0-2 la pauza. Iar un egal ar fi fost suficient pentru a reveni pe primul loc, dar probabil ca nu la asta s-a gandit Ferguson cand l-a bagat pe Paul Scholes in locul lui Fletcher. Probabil ca s-a gandit ca, la fel ca in meciul cu Everton din cupa, prima atingere a lui Scholesy va fi mai buna decat tot ce se intamplase pe teren in ora precedenta. Ei bine, n-a fost cazul, pentru ca prima atingere a fos un fault din spate pasibil de galben, care s-ar fi putut transforma usor in rosu cateva minute mai tarziu, cand Scholes cel roscovan chiar a primit un avertisment pentru o intrare dura.
Nu se stie cat au contat lucrurile astea in joc, cert e golul egalizator a fost inspirat mai mult de Tevez decat de oricine altcineva, chiar daca marcatorul s-a numit Wayne Rooney, iar meritul a fost al unui sut puternic la firul ierbii plecat din gheata decarului lui United, trecut printre picioarele lui Corluka si care a lovit usor manusile lui Gomes inainte de a poposi in poarta.
A durat cam cat sa se duca mingea pana la centru si sa se aduca inapoi pana la al treilea gol, al lui Ronaldo, de data asta cu o lovitura de cap dupa o centrare a lui Rooney, lovitura sarbatorita emfatic, cu aruncarea tricoului in tribune de Ronaldo si cu un galben pentru portughez de la Howard Webb, cadou.
Al patrulea gol nu se stie daca a fost al lui Rooney, Gomes sau Woodgate, asa cum nu se stie daca a fost sau nu. Rooney a trimis mingea spre poarta, Gomes a facut tot posibilul s-o devieze, iar pe masura ce se indrepta spre plasa, Woodgate a tarsait-o fata-spate luptandu-se cu Tevez si cu King pana cand tusierul a validat golul. Mingea a depasit linia portii, asta e sigur, dar formularea "cu toata circumferinta" imi ridica semne de intrebare.
Nu e esential, 3-2 sau 4-2 e mai mult sau mai putin acelasi lucru, mai ales ca oaspetii nu mai pareau asa dispusi ca in prima repriza sa schimbe cursul meciului.
Berbatov in schimb, a considerat ca 5-2 e ceva mai impresionant decat oricare din celelalte doua scoruri asa ca, profitand de faptul ca masina de fotbal United ramasese pornita, i-a suflat o minge dintre manusi lui Gomes cel nehotarat si a trimis-o la radacina barei, in partea care conteaza pentru tabela de scor. Dupa care s-a intors spre banca de rezerve calm, sictirit aproape, cu aerul omului care si-a terminat treaba si-ar cam vrea sa plece acasa. A fost nevoie sa-l duca pe Rooney in carca niste metri pana sa catadicseasca un zambet, aducand vag cu bucuria unui fotbalist care tocmai a marcat.
Nu stiu despre valoare, dar este o evidenta diferenta de atitudine intre bulgar si Tevez, care incearca tot timpul, alearga fara oprire si emana tot timpul dorinta de a face mai mult. Cel putin astazi, Tevez a fost omul cu impactul, el a inspirat in mare masura revenirea fantastica a lui United si e mare pacat ca nu a reusit sa-si treaca numele printre marcatori. Poate totusi face cele 30 de milioane pe care Ferguson se straduie din greu sa nu le plateasca.
Si cam asta a fost povestea. Si mai multe ocazii ale lui United, asta s-a mai intamplat in cele 10 minute ramase, in care o echipa apatica a lui Spurs astepta sfarsitul cosmarului.
Strangeti artificiile acolo, la Liverpool. S-a dus si titlul asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu