Derby County - Manchester United 1-4 (Addison '56 - Nani '29, Gibson '44, Ronaldo '48, Welbeck '81), FA Cup 2008-2009 Fifth Round, 2009-02-15, Pride Park, Derby
Meci castigat usor si fara emotii de diavoli, in ciuda unui gol reusit de o echipa entuziasta, dar nu tocmai valoroasa, a berbecilor.
Nici chiar Manchester United, cu al sau ambitios Sir Alex Ferguson, nu le poate avea pe toate. Nu poate sa-si si proteje titularii, sa dea si goluri si sa si pastreze invincibilitatea din campionat. Asadar, ce e de preferat? Probabil ca van der Sar sau Ben Foster, titularul din seara asta, ar opta pentru seria interminabila de 1-0 din campionat. Publicul, de oriunde ar fi el, prefera probabil in orice conditii sa vada 5 goluri in loc de unul. Iar Sir Alex, in ciuda raspunsului in doi peri pe care l-ar da la o asemenea intrebare, probabil si el prefera mai degraba un 4-1 cu doua goluri inscrise de fotbalisti sub 20 de ani in locul acelei serii constipate de 1-0 care conteaza doar pentru statistica si pentru legenda personala a unui mare portar olandez.
"Avem cel mai bun joc numai in fata celei mai bune opozitii" spunea Ferguson anul trecut, dupa dubla cu Lyon din Champions League. Probabil ca si reciproca e adevarata daca am judeca doar dupa meciul de azi, pentru ca, in ciuda celor 5 goluri, plus cel anulat al lui Ronaldo, meciul nu a avut un ritm extraordinar, golurile fiind mai mult automatisme, masura diferentei nete de valoare intre echipele pe care le au la dispozitie Alex Ferguson si respectiv Nigel Clough.
Am putine de spus despre jumatatea lusitana a victoriei. Golul lui Nani a fost o copie a celui cu care Giggs i-a invins pe West Ham saptamana trecuta, intrare din stanga in centru si sut pe culoar, iar cel al lui Ronaldo - cel neanulat, mult prea aproape de inceputul reprizei secunde, l-am ratat complet.
Mi-a placut in schimb insistentul Darren Gibson, care a reusit si astazi sa marcheze, in ciuda numeroaselor faze de poarta pe care le-a stricat cu ratari fenomenale. "Succesul reprezinta capacitatea de a trece de la un esec la altul fara a-ti pierde entuziasmul", spunea Winston Churchill, si nu cred ca acest Gibson poate fi caracterizat mai bine de o singura fraza. De fiecare data cand a inceput titular in prima echipa, a cautat aproape cu disperare poarta, exact ca azi. Si, chiar daca pe unii dintre noi ne-a mai si exasperat cu ratarile lui cel putin naive, pustiul are deja cateva goluri pentru United. "Usor, usor, prinzi maimuta" spune un proverb englezesc, si este in egala masura amuzant si surprinzator cum, dupa ce a reusit sa transforme in gol devierea unei lovituri libere a lui Ronaldo, jocul lui Gibson s-a linistit si a putut in sfarsit sa treaca la indeplinirea sarcinilor lui de joc. Cu toate neajunsurile ei, aceasta extraordinara ambitie este o mare calitate, si nu exista un om mai potrivit decat Sir Alex Ferguson care sa transforme, odata cu maturizarea, aceasta uluitoare pofta de gol intr-un alt mijlocas-golgeter.
Alt remarcabil tanar, care are deja un numar maricel in dreptul golurilor pentru United, e Danny Welbeck. Ati vazut golul lui? Descrie perfect ceea ce englezii numesc "clinical finishing". "Executie medicala", adica simplu, eficient si precis. Fara artificii, dintr-o singura atingere, fara sanse pentru portarul Bywater. Dar atitudinea lui dupa gol? Calmul, impetuozitatea, mandria izvorata dintr-o subtila constiinta a propriei valori... Oricand se vor vedea lucrurile astea la un marcator al lui United, comparatia cu marele Cantona e inevitabila. Dar sa le vezi la un pusti de 18 ani... e intr-adevar ceva! Mi se pare ca Ferguson ii pregateste lui Capello un mare atacant.
In afara de aceste doua momente, scenariul parea scris dinainte, asa ca prea multe lucruri nu sunt de remarcat, cu atat mai mult cu cat nici Nani n-a mai facut obisnuita tumba dupa gol. Ah, golul anulat al lui Ronaldo... personal nu cred c-a fost off-side, dar interesanta lehamitea cu care portughezul l-a executat pe Bywater. :)
Iar golul lui Addison, dupa o actiunea tipic britanica, centrare-lovitura de cap, n-a facut decat sa anime jocul berbecilor pentru ceva mai mult de vreo 10 minute, suficient timp sa-si dea seama ca a-i egala pe United la 3 e o sarcina mult peste potentialul lor. Ma intreb ce echipa de fotbal poate in acest moment sa-i egaleze pe United la 3...
Si cam atat. Pride Park nici nu cred ca are motive sa planga in seara asta. Pur si simplu, e prea mult pentru Derby, echipa care a castigat FA Cup o singura data. In 1946.
duminică, 15 februarie 2009
marți, 10 februarie 2009
Does this T-shirt make me rock?
My Metal Festival (LOST, Warganism, The Sorrow, Sepultura), 2009-02-07, Sala Polivalenta, Bucuresti
Trebuie sa recunosc, insa, ca e o mare diferenta fata de concertul din 2003, de la Arene. E o mare diferenta intre acel "Go out and tell everybody that this is the best fucking place to sing in the whole wide world" si lipsa de comunicare cu publicul pe mai bine de jumatate de concert sambata. Andreas n-a mai aparut pe scena imbracat in tricoul nationalei Romaniei, Derrick n-a mai luat steagul Romaniei branduit cu S-ul stilizat al trupei (fan-art) sa-l aseze pe tobe ca acum 5 ani, si cam tot concertul a stat mai degraba sub semnul obligatiei profesionale mai degraba decat al placerii de a canta. Iar publicul, oricat de incult si de needucat (ceea ce nu era tocmai cazul), simte asta.
Vocile care spun ca asta nu a fost un bun concert Sepultura au dreptate atunci cand il compara cu cel din 2003, dar nu si atunci cand raporteaza trupa la perioada Cavalera, perioada in care nu i-a vazut nimeni in concert si in care covarsitoarea majoritate a datatorilor cu parerea de sambata seara erau nista mucosi cu tricouri negre.
Trebuie sa recunosc, insa, ca e o mare diferenta fata de concertul din 2003, de la Arene. E o mare diferenta intre acel "Go out and tell everybody that this is the best fucking place to sing in the whole wide world" si lipsa de comunicare cu publicul pe mai bine de jumatate de concert sambata. Andreas n-a mai aparut pe scena imbracat in tricoul nationalei Romaniei, Derrick n-a mai luat steagul Romaniei branduit cu S-ul stilizat al trupei (fan-art) sa-l aseze pe tobe ca acum 5 ani, si cam tot concertul a stat mai degraba sub semnul obligatiei profesionale mai degraba decat al placerii de a canta. Iar publicul, oricat de incult si de needucat (ceea ce nu era tocmai cazul), simte asta. *
Totusi, si trupa a simtit ca acest public nu prea numeros al Polivalentei, care a platit un bilet exagerat de scump strict ca sa vada Sepultura, e pregatit sa dea mai mult. Asa ca in a doua parte a cantarii, mai ales dupa ce s-au eliberat de presiunea pieselor noi de pe A-lex si au inceput sa cante melodii mai vechi, a aparut si locul comun, in care cantaretii si publicul s-au intalnit, iar dupa bisul zgomotos si cele peste 2 ore de cantat fara pauza (!!!), pe monumentalul Roots Bloody Roots, cred ca multa lume simtea ca adevaratul concert cam de-acum ar incepe.
*
Chiar daca a iesit cum a iesit, cred si sper ca Sepultura a plecat din Romania lasand aici proasta impresie pe care si-o formasera dupa neplacuta experienta a concertului din 2006, de la amfiteatrul Eminescu (intr-o locatie obscura, in conditii tehnice execrabile, plasat intre doua mari evenimente muzicale le verii - BestFest si Live Earth, evident ca acel concert nu s-a bucurat de o expunere prea mare sau de un public prea numeros; altfel, cantarea a fost ireprosabila, iar atmosfera intima - aproape de club - mi-a lasat un gust placut - pacat ca nu s-a transmis asta pana pe scena).
*
Ca live act insa, comparand concertul Sepultura de la Arenele Romane din 2003 cu concertul Soulfly din aceeasi locatie, un an mai tarziu, trebuie sa spun ca schimbarea de componenta a trupei mi se pare mai mult decat fericita.
*
Cu alura lui imensa, Derrick Green e un spectacol in sine, doar ca aparitie. Si atunci cand completeaza asta cu o voce potrivita pentru genul lui de muzica si cu o prezenta scenica inteligenta, poate sa iasa un concert memorabil ca cel de acum 5 ani, pe care m-as incumeta sa-l numesc cel mai bun la care am asistat.
*
Tehnic, nici acest My Metal Festival nu prea a stralucit. Pe langa faptul ca pretul biletului a fost exagerat de mare - asta traducandu-se intr-un public redus ca numar - sunetul a fost destul de slab. Fara forta, fara suficient bass si fara suficiente inalte, cu zgomot de fond sesizabil, si cu vocea infundata pe Sepultura si cu niste efecte cel putin bizare pe The Sorrow (pe care ma indoiesc ca le-a vrut trupa), echipa tehnica n-a contribuit prea mult la succesul spectacolului. In plus, frumos ar fi fost sa vedem si noi macar o proiectie...
*
Merita mentionate si trupele de deschidere, care si-au facut bine datoria, chit ca in fata unui public putin cam sictirit si putin cam nerabdator sa treaca la felul principal - Sepultura. Au fost admirabili in contextul asta austriecii de la The Sorrow - un fel de Rammstein ai heavy-metalului - care cu prezenta lor scenica, si cu momentele delicioase in care au cantat urcati pe baricadele de protectie au reusit sa anime chiar si acest public si sa dea tonul la mosh pit.
Si pentru ca dupa concert m-am comportat ca un groupie adevarat, mergand la after-partyul din Hard Rock Cafe, merita spus ca si aia a fost o experienta memorabila. Pe langa pozele de mai jos, ideea ca am stat la masa cu Sepultura si ca am schimbat cateva vorbe cu ei ( Paulo si Andreas acceptand cu jumatate de gura ca a fost un concert bun - ceea ce imi intareste ideea ca asa a si fost - bun, dar cu jumatate de gura), mi se pare una la care ma pot intoarce cu drag.
Inainte de poze, o sa copiez si playlistul de la acest ultra-aglomerat (si probabil ultra-solicitant "1/4 of a Century - A Clockwork Tour 2009"). Sepultura a cantat:
Intro A-Lex IV
1. A-Lex I/ Moloko
2. Intro/ Filthy Rot
3. What I Do!
1. A-Lex I/ Moloko
2. Intro/ Filthy Rot
3. What I Do!
4. Manifest
5. Convicted In Life
6. Intro/ We've Lost U
7. A-lex II/ Treatment
8. False
9. Intro/ D.E.C.
10. Troops of Doom
11. Forceful Behaviour
12. A-Lex III/ The Experiment
13. Sceptic Schizo/ Escape
14. Mass Hypnosis
15. Innerself
16. Sepulnation
17. Refuse/ Resist
18. Territory
19. Arise
------------------
20. Kayowas Jam
21. Enough Said
22. Conform
23. Roots
14. Mass Hypnosis
15. Innerself
16. Sepulnation
17. Refuse/ Resist
18. Territory
19. Arise
------------------
20. Kayowas Jam
21. Enough Said
22. Conform
23. Roots
duminică, 8 februarie 2009
The Hammering
West Ham United - Manchester United 0-1 (Giggs '62), Barclays Premier League, Matchday 25, 2009-02-08, Upton Park, London
Diavolii pun capat celor 24 de ore de glorie ale lui Liverpool printr-o noua demonstratie de forta fara spectaculozitate.
Cum se va termina probabil stie toate lumea. Cand se va termina, asta e de fapt intrebarea. Ce anume? Pai toata seria asta de chestii legata de Manchester United. Recordul de invincibilitate, recordul de meciuri fara gol, recordul de cele mai putine goluri primite, recordul de prezente pentru Ryan Giggs, recordul de..., recordul de...
Pentru ca senzatie e ca acum United, neatinsi de rezultatele pe cat de dese, pe atat de patetice ale rivalelor, concureaza intr-o dimensiune paralela, in care adversari sunt fel de fel de recorduri, cele mai multe stabilite tot de United, in versiunile cu Giggsi, Scholesi si Nevilli tineri.
Iar adversarii reali, echipele carora soarta cruda le opune campioana la zi a celor mai importante competitii europene, trebuie ca au o teribila senzatie de inutilitate si de groaza, daca nu cumva intervine resemnarea. Sa joci impotriva lui United in perioada asta mi se pare o chestie care seamana cumva cu metoda de asasinat in care victima - intinsa pe burta si cu talpile ridicate - e legata cu o sfoara prea scurta de gat si de picioare astfel ca, desi nu poate sta prea mult in pozitia asta, a lasa talpile in jos inseamna a se sugruma singura. Sau cu a sta intr-o camera ai carei pereti se apropie unul de celalalt - strivindu-te, indiferent de forta care actioneaza asupra lor.
Sa-i luam de exemplu, pe West Ham. O echipa in forma, cu 4 victorii si nici o infrangere in ultimele 6 meciuri, cu o aparare foarte bine organizata, un mijloc destul de flexibil si experimentat si un atac in care - desi Bellamy a plecat la City - Carlton Cole se descurca de minune.
West Ham au inceput azi foarte bine meciul, avand vreo 10 minute de neta dominare, dar atat. Dupa primul sfert de ora, meciul s-a asezat sub o zodie a implacabilitatii mai clara decat sosirea mortii. Era clar ca victoria lui United o sa vina, trebuia doar lamurit cand si cum. Asta desi gazdele chiar au avut ocazii, unele chiar monumentale, cum a fost cea in care Cole a ramas singur cu mingea la picior la 7-8 metri de poarta. Nu suficient de mult incat sa se intoarca si sa traga, dar asta e alta discutie.
Portarul care a uitat sa imbatraneasca, van der Sar, pare a fi inconjurat de o aura de natura metafizica, cu dimensiunile exacte de 7 X 2.5 metri, pe care o aseaza la fiecare inceput de meci in poarta, sa nu poata trece nimic dincolo. Putinele mingi care intra in careul lui United sunt imediat reperate de cerberii Vidic (cel mai bun jucator din PL in ianuarie - conform FA) si Ferdinand, iar norocoasele care chiar se strecoara dincolo sunt prinse de un portar vigilent ca politia de frontiera din Florida. In tot cazul dincolo de linia portii n-a mai trecut niciuna de 14 meciuri deja, si nici nu se stie cand va mai trece. Vorba lui Gradinescu, victorie Manchester United fara gol primit pare un pont solid pentru pariori.
Momentul care a decis meciul de azi a aparut dupa vreo jumatate de ora de joc, si a fost un numar magic al vrajitorului galez, Ryan Giggs, la primul recital al sezonului. Doi dintre fundasii ciocanarilor au cazut fara sa fie atinsi, mingea nu s-a despartit de piciorul capitanului lui United indiferent de miscare, iar cand a trimis-o, a traversat o intreaga padure de picioare si s-a facut invizibila pentru portarul Green pana cand a intrat in plasa. Oare cum o fi facut?
La capitolul tactica, treburile stau cel putin bizar. Ronaldo a fost complet ineficient azi, cu toate ca si-a ales, ca intotdeauna, postul si indatoririle. L-a trimis pana si pe batranul Giggs in partea dreapta, unde n-a mai jucat din vremuri imemoriale. A fost primul meci al sezonului in care Giggs a jucat in banda, si mi se pare pe cat de admirabil pe atat de uluitor ca a reusit sa ramana in teren tot meciul. In loc de promisii Rooney si Evra, Sir ne-a servit acelasi fel - racit deja - in care Tevez e atacant si titular, iar O'Shea apara banda stanga. Pustiul Rafael a aparut in dreapta apararii, dar a spune ca astazi el s-a si aparat efectiv e deplasat.
In mijlocul terenului, Scholes a fost astazi partenerul lui Carrick, si si-a facut simtita prezenta cu vreo doua suturi devastatoare. Unuia i-a cazut victima o sectiune de peluza, iar celuilalt niste celule musculare ale lui Green, care a trebuit sa se intinda bine ca sa scoata de sub transversala mingea plecata de la Scholes si deviata de Ronaldo.
Asadar, cu vreo 3 maini moarte, fara vreo 4 titulari si cu cele 3 schimbari nerecomandate fata de echipa castigatoare din ultima etapa, Ferguson pare a nu se descurca prea bine ca antrenor. Cu o mica mentiune: castiga multe chestii, si mai tot timpul. Cum ar veni, rezultatul e corect, dar calculele sunt complet aiurea.
Ei, dar cu tot deznodamantul lui cunoscut, meciul a fost unul frumos, cu multa actiune, jucat destul de in viteaza, cu faze la ambele porti. Si, mai important, a fost un meci curat, fara prea multe faulturi sau proteste (ei, lasa-l pe Ronaldo). Asta e si meritul ciocanarilor, daca nu cumva in principal al lor, care si-au dat seama ca asocierea stemei lor cu eventuale secerari ar fi una nefericita. :)
United lasa in spate si Upton Park, bifand a noua victorie consecutiva dupa un meci in care s-au intrebuintat exact cat trebuia pentru cele 3 puncte. Atat, si nici atat...
Diavolii pun capat celor 24 de ore de glorie ale lui Liverpool printr-o noua demonstratie de forta fara spectaculozitate.
Cum se va termina probabil stie toate lumea. Cand se va termina, asta e de fapt intrebarea. Ce anume? Pai toata seria asta de chestii legata de Manchester United. Recordul de invincibilitate, recordul de meciuri fara gol, recordul de cele mai putine goluri primite, recordul de prezente pentru Ryan Giggs, recordul de..., recordul de...
Pentru ca senzatie e ca acum United, neatinsi de rezultatele pe cat de dese, pe atat de patetice ale rivalelor, concureaza intr-o dimensiune paralela, in care adversari sunt fel de fel de recorduri, cele mai multe stabilite tot de United, in versiunile cu Giggsi, Scholesi si Nevilli tineri.
Iar adversarii reali, echipele carora soarta cruda le opune campioana la zi a celor mai importante competitii europene, trebuie ca au o teribila senzatie de inutilitate si de groaza, daca nu cumva intervine resemnarea. Sa joci impotriva lui United in perioada asta mi se pare o chestie care seamana cumva cu metoda de asasinat in care victima - intinsa pe burta si cu talpile ridicate - e legata cu o sfoara prea scurta de gat si de picioare astfel ca, desi nu poate sta prea mult in pozitia asta, a lasa talpile in jos inseamna a se sugruma singura. Sau cu a sta intr-o camera ai carei pereti se apropie unul de celalalt - strivindu-te, indiferent de forta care actioneaza asupra lor.
Sa-i luam de exemplu, pe West Ham. O echipa in forma, cu 4 victorii si nici o infrangere in ultimele 6 meciuri, cu o aparare foarte bine organizata, un mijloc destul de flexibil si experimentat si un atac in care - desi Bellamy a plecat la City - Carlton Cole se descurca de minune.
West Ham au inceput azi foarte bine meciul, avand vreo 10 minute de neta dominare, dar atat. Dupa primul sfert de ora, meciul s-a asezat sub o zodie a implacabilitatii mai clara decat sosirea mortii. Era clar ca victoria lui United o sa vina, trebuia doar lamurit cand si cum. Asta desi gazdele chiar au avut ocazii, unele chiar monumentale, cum a fost cea in care Cole a ramas singur cu mingea la picior la 7-8 metri de poarta. Nu suficient de mult incat sa se intoarca si sa traga, dar asta e alta discutie.
Portarul care a uitat sa imbatraneasca, van der Sar, pare a fi inconjurat de o aura de natura metafizica, cu dimensiunile exacte de 7 X 2.5 metri, pe care o aseaza la fiecare inceput de meci in poarta, sa nu poata trece nimic dincolo. Putinele mingi care intra in careul lui United sunt imediat reperate de cerberii Vidic (cel mai bun jucator din PL in ianuarie - conform FA) si Ferdinand, iar norocoasele care chiar se strecoara dincolo sunt prinse de un portar vigilent ca politia de frontiera din Florida. In tot cazul dincolo de linia portii n-a mai trecut niciuna de 14 meciuri deja, si nici nu se stie cand va mai trece. Vorba lui Gradinescu, victorie Manchester United fara gol primit pare un pont solid pentru pariori.
Momentul care a decis meciul de azi a aparut dupa vreo jumatate de ora de joc, si a fost un numar magic al vrajitorului galez, Ryan Giggs, la primul recital al sezonului. Doi dintre fundasii ciocanarilor au cazut fara sa fie atinsi, mingea nu s-a despartit de piciorul capitanului lui United indiferent de miscare, iar cand a trimis-o, a traversat o intreaga padure de picioare si s-a facut invizibila pentru portarul Green pana cand a intrat in plasa. Oare cum o fi facut?
La capitolul tactica, treburile stau cel putin bizar. Ronaldo a fost complet ineficient azi, cu toate ca si-a ales, ca intotdeauna, postul si indatoririle. L-a trimis pana si pe batranul Giggs in partea dreapta, unde n-a mai jucat din vremuri imemoriale. A fost primul meci al sezonului in care Giggs a jucat in banda, si mi se pare pe cat de admirabil pe atat de uluitor ca a reusit sa ramana in teren tot meciul. In loc de promisii Rooney si Evra, Sir ne-a servit acelasi fel - racit deja - in care Tevez e atacant si titular, iar O'Shea apara banda stanga. Pustiul Rafael a aparut in dreapta apararii, dar a spune ca astazi el s-a si aparat efectiv e deplasat.
In mijlocul terenului, Scholes a fost astazi partenerul lui Carrick, si si-a facut simtita prezenta cu vreo doua suturi devastatoare. Unuia i-a cazut victima o sectiune de peluza, iar celuilalt niste celule musculare ale lui Green, care a trebuit sa se intinda bine ca sa scoata de sub transversala mingea plecata de la Scholes si deviata de Ronaldo.
Asadar, cu vreo 3 maini moarte, fara vreo 4 titulari si cu cele 3 schimbari nerecomandate fata de echipa castigatoare din ultima etapa, Ferguson pare a nu se descurca prea bine ca antrenor. Cu o mica mentiune: castiga multe chestii, si mai tot timpul. Cum ar veni, rezultatul e corect, dar calculele sunt complet aiurea.
Ei, dar cu tot deznodamantul lui cunoscut, meciul a fost unul frumos, cu multa actiune, jucat destul de in viteaza, cu faze la ambele porti. Si, mai important, a fost un meci curat, fara prea multe faulturi sau proteste (ei, lasa-l pe Ronaldo). Asta e si meritul ciocanarilor, daca nu cumva in principal al lor, care si-au dat seama ca asocierea stemei lor cu eventuale secerari ar fi una nefericita. :)
United lasa in spate si Upton Park, bifand a noua victorie consecutiva dupa un meci in care s-au intrebuintat exact cat trebuia pentru cele 3 puncte. Atat, si nici atat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)