Putin despre Putin

Natalia Givorkyan, Andre Kolisnikov, Natalia Timakova - "La Persoana Intai - Convorbiri Cu Vladimir Putin"
Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000
Traducere din limba rusa: Boris Ranghet

O sa incep prin a spune despre cartea asta ceea ce ea insasi nu precizeaza in nici un loc evident, cateva informatii pe care eu mi-as fi dorit sa le stiu inainte de a o cumpara. Trebuie, asadar, spus ca cele 6 convorbiri ale celor 3 jurnalisti rusi cu Vladimir Putin au avut loc in primele luni ale anului 2000, iar cartea a aparut inainte ca Putin sa devina presedinte ales, la 26 martie 2000.
E vorba, deci, de Vladimir Putin - presedintele interimar al Rusiei, un om aparut practic de nicaieri. Fost ofiter activ KGB, intrat apoi in politica pe filiera administrativa (a fost adjunctul primarului din Sankt Petersburg), numit de Yeltsin rand pe rand sef al FSB (serviciul de informatii al Rusiei, succesorul KGB) in 1998, prim-ministru in 1999 si, in sfarsit, presedinte interimar in ultima zi a lui 1999.


Acestea erau cele mai importante repere din viata publica a lui Putin la momentul aparitiei cartii. Desi ramane interesanta din multe puncte de vedere, Vladimir Putin pe care eu l-as fi gasit mult mai interesant de studiat ar fi fost cel de la capatul celor doua mandate de presedinte ales. Omul care intr-un timp extrem de scurt a transformat radical Rusia si a plasat-o, probabil ireversibil, pe traiectoria capitalismului, chiar cu mentinerea unui sistem politic care nu rareori deraiaza de la caile democratiei de azi. Putin a preluat in 2000 o Rusie deloc in regula, cu o zestre istorica deloc onorabila (mostenitoarea ramasitelor imperiului celei mai mari utopii din istorie, dupa amploarea esecului), macinata de probleme interne grave (saracie, separationism, segregare etnica), cu o economie distrusa si cu un rol pe cale de a deveni decorativ in politica mondiala, unde nu de mult fusese unul din cei doi poli de putere.
Opt ani mai tarziu, Putin inapoiaza rusilor o tara in plina dezvoltare, cu o situatie economica si militara stabila, cu un ritm de dezvoltare extraordinar si cu un cuvant din ce in ce mai puternic pe scena politica internationala. Ma gandesc in primul rand la trei repere: Gazpromul si santajul periodic pe care il aplica Europei legat de aprovizionarea cu gaz natural (forta acestei corporatii se vede din faptul ca directorul ei, Dmitri Medvedev a devenit intre timp succesorul lui Putin. Iata ceva nou - un director de corporatie influent in statul in care pana acum 20 de ani era dictatura absoluta a sefilor partidului unic); Moscova, orasul cu cei mai multi miliardari in dolari, care intre timp a depasit Londra in clsamentul celor mai scumpe orase; concluzia summit-ului NATO din aprilie de la Bucuresti, care a avut nevoie de Putin ca sa-i supervizeze deciziile.


Pe de o parte sunt toate astea, definindu-l pe omul politic Vladimir Putin. Omul cotidian Vladimir Putin este nu mai putin interesant. Fost spion sovietic, posesor al centurii negre la judo, practicant pana la nivele de performanta media a mai multor sporturi, un om care nu se fereste de tabloide si de expunerea vietii private dar care, pe de alta parte, nu a avut nici o ezitare in a inchide un ziar care a mers prea departe, in cel mai pur stil al cenzurii staliniste.


Cartea este deci sub asteptarile mele din puctul asta de vedere, pentru ca se opreste exact in momentul in care Putin intra pe scena politica internationala. Un alt aspect dezamagitor al ei este acela ca - dupa parerea mea - inainte de a fi un demers jurnalistic dezinteresat, lucrarea pare a fi mai degraba un instrument de popularizare a viitorului presedinte si, intr-o oarecare masura, de curatare a imaginii lui, patata totusi ireversibil de apartenenta la KGB, un instrument opresiv inainte de toate. Evident, in varianta Putin, povestea e mult americanizata, cliseul adolescentului fascinat de imaginea spionului din filme si carti, imagine creata dintr-o insumare de calitati. Apoi intrarea in structura, progresul si declinul, si ele stereotipii, dar de data asta pentru ca istoria a vrut asa. Da, da, da. Sigur, tovarasul Putin, suntem siguri c-asa a fost. De altfel, nici macar nu trebuie ca lucrurile sa fi stat altfel. Dar nimic nu poate schimba faptele: Vladimir Putin a fost spion sovietic in Germania de Est.


Desi o serie de interviuri, cartea e construita ca o desfasurare epica. Desfasurare epica intr-o oarecare masura banala, pentru ca - oricat de puternic - un om nu poate trai decat o viata. Cu inerentele particularitati, dar cu aceleasi etape majore. Iar viata lui Vladimir Putin nu se poate sustrage nici ea acestei insiruiri de etape. Ar fi fost cu siguranta mai interesanta daca presedintele Rusiei s-ar fi aratat mai dispus sa-si discute in detaliu activitatea politica si s-o integreze in contextul istoriei recente. Nu e cazul, asa ca cele mai interesante parti din corpul cartii raman cele referitoare la tablourile sociale. URSS-ul post-stalinist, RDG-ul de dinainte de integrare, URSS-ul dizolvat si noua Rusie, renascuta.


Dintre conceptiile politice ale lui Putin, cea care mi-a atras cel mai mult atentia a fost cea referitoare la republicile separatiste (Cecenia e cel mai bun exemplu): in stilul american, Putin sustine ca o Rusie puternica e necesara pentru echilibrul global si ca exista o datorie a marilor puteri fata de tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare. In schimb, disparitia Rusiei ca mare putere ar insemna crearea un vid politic care ar destabiliza intreaga Eurasie si ar putea genera colapsuri economice, crize politice si situatii conflictuale de-a lungul intregului glob. E o poveste frumoasa, numai ca suntem patiti. Stim prea bine ce-a insemnat in istorie o Rusie puternica sub cel putin doua regimuri politice, si nu exista nici un indiciu ca sub capitalism lucrurile ar sta in vreun fel diferit.


Sunt de acord cu Putin in punctul in care el spune ca o concesie facuta de Rusia unei regiuni separationiste ar atrage dupa sine o serie intreaga de concesii care vor trebui mai apoi facute si altor zone, fapt care ar duce in cele din urma la destramarea tarii. "Rusia e dispusa sa stea de vorba cu oricine nu pune mana pe arma", spune Putin, iar in teorie asta suna nobil, mai ales daca ne gandim la situatii similare cu desfasurari extrem de nefericite, cum ar fi Kosovo sau Transnistria. Numai ca tendintele separationiste reflecta doar eterogenitatea populatiei care ocupa imensul teritoriu rus, si sunt nota de plata pe care Rusia trebuie s-o plateasca politicii ei continue de expansiune, de la aparitia cnezatului de Kiev incoace. Daca vreti, cam atat costa visul lui Petru I.