Here comes the story of The Hurricane...

Ascultam Bob Dylan. Si la un moment dat, am descoperit o melodie. "Hurricane", compusa de Bob impreuna cu Jack Levy in 1975. Melodia mi-a placut, iar versurile - descriind povestea arestarii lui Rubin Carter, dar de o maniera foarte subiectiva - mi-au amintit ca am auzit cate ceva despre acest Rubin "Hurricane" Carter, si ca am vazut chiar si filmul in care Denzel Washington il personifica.

De aici, Wikipedia, si usa spre o intreaga literatura legata de cazul Carter. Astfel, melodia lui Dylan (una foarte buna, in opinia mea) ascultata si reascultata, impreuna cu filmul, revazut si el, si cu lecturile oferite de internet, au format un tablou care pare sa-si traiasca ultimele zile in mintea mea, dar care, totusi, s-a constituit in principala mea preocupare non-cotidiana din - sa zicem - ultimele doua saptamani. Cu o puternica tema sonora, oferita de un Dylan revoltat ceva mai tare decat de obicei.

Melodia pe youtube, alaturi de un montaj cu imagini din filmul din 1999:


Pe scurt, treaba sta asa: Rubin Carter a fost, intre 1961 si 1966, un boxer de middleweight de valoare medie, cu un cazier judiciar destul de incarcat si cu o mare parte din viata traita in diverse centre corectionale. Porecla de Hurricane o capata in urma catorva KO-uri rapide, dar meciul pentru centura mondiala il pierde la puncte in fata campionului mondial la acea vreme, Arthur Giardello, dupa 15 runde. Dupa acest moment, cariera lui intra in declin, iar palmaresul lasat in urma nu e deloc unul impresionant. In 1966 este acuzat si judecat pentru o tripla omucidere, si condamnat la inchisoare pe viata. Numeroasele recursuri se soldeaza cu esecuri, cel putin in primii 20 de ani. Intr-un final, in 1985, Rubin Carter e eliberat pe baza unor vicii procedurale. Astazi, Rubin Carter traieste in Canada si se ocupa cu sprijinirea a diverse cauze sociale.

In continuare versurile lui Dylan, pe marginea caruia voi comenta mai mult:

Pistol shots ring out in the barroom night
Enter Patty Valentine from the upper hall.
She sees the bartender in a pool of blood,
Cries out, "My God, they killed them all!"

Here comes the story of the Hurricane,
The man the authorities came to blame
For somethin' that he never done.
Put in a prison cell, but one time he could-a been
The champion of the world.

Three bodies lyin' there does Patty see
And another man named Bello, movin' around mysteriously.
"I didn't do it," he says, and he throws up his hands
"I was only robbin' the register, I hope you understand.
I saw them leavin'," he says, and he stops
"One of us had better call up the cops."
And so Patty calls the cops
And they arrive on the scene with their red lights flashin'
In the hot New Jersey night.

Meanwhile, far away in another part of town
Rubin Carter and a couple of friends are drivin' around.
Number one contender for the middleweight crown
Had no idea what kinda shit was about to go down
When a cop pulled him over to the side of the road
Just like the time before and the time before that.
In Paterson that's just the way things go.
If you're black you might as well not show up on the street
'Less you wanna draw the heat.

Alfred Bello had a partner and he had a rap for the cops.
Him and Arthur Dexter Bradley were just out prowlin' around
He said, "I saw two men runnin' out, they looked like middleweights
They jumped into a white car with out-of-state plates."
And Miss Patty Valentine just nodded her head.
Cop said, "Wait a minute, boys, this one's not dead"
So they took him to the infirmary
And though this man could hardly see
They told him that he could identify the guilty men.
Four in the mornin' and they haul Rubin in,
Take him to the hospital and they bring him upstairs.
The wounded man looks up through his one dyin' eye
Says, "Wha'd you bring him in here for? He ain't the guy!"

Yes, here's the story of the Hurricane,
The man the authorities came to blame
For somethin' that he never done.
Put in a prison cell, but one time he could-a been
The champion of the world.

Four months later, the ghettos are in flame,
Rubin's in South America, fightin' for his name
While Arthur Dexter Bradley's still in the robbery game
And the cops are puttin' the screws to him, lookin' for somebody to blame.
"Remember that murder that happened in a bar?"
"Remember you said you saw the getaway car?"
"You think you'd like to play ball with the law?"
"Think it might-a been that fighter that you saw runnin' that night?"
"Don't forget that you are white."
Arthur Dexter Bradley said, "I'm really not sure."
Cops said, "A poor boy like you could use a break
We got you for the motel job and we're talkin' to your friend Bello
Now you don't wanta have to go back to jail, be a nice fellow.
You'll be doin' society a favor.
That sonofabitch is brave and gettin' braver.
We want to put his ass in stir
We want to pin this triple murder on him
He ain't no Gentleman Jim."

Rubin could take a man out with just one punch
But he never did like to talk about it all that much.
It's my work, he'd say, and I do it for pay
And when it's over I'd just as soon go on my way
Up to some paradise
Where the trout streams flow and the air is nice
And ride a horse along a trail.
But then they took him to the jailhouse
Where they try to turn a man into a mouse.
All of Rubin's cards were marked in advance
The trial was a pig-circus, he never had a chance.
The judge made Rubin's witnesses drunkards from the slums
To the white folks who watched he was a revolutionary bum
And to the black folks he was just a crazy nigger.
No one doubted that he pulled the trigger.
And though they could not produce the gun,
The D.A. said he was the one who did the deed
And the all-white jury agreed.
Rubin Carter was falsely tried.
The crime was murder "one," guess who testified?
Bello and Bradley and they both baldly lied
And the newspapers, they all went along for the ride.

How can the life of such a man
Be in the palm of some fool's hand?
To see him obviously framed
Couldn't help but make me feel ashamed to live in a land
Where justice is a game.

Now all the criminals in their coats and their ties
Are free to drink martinis and watch the sun rise
While Rubin sits like Buddha in a ten-foot cell
An innocent man in a living hell.

That's the story of the Hurricane,
But it won't be over till they clear his name
And give him back the time he's done.
Put in a prison cell, but one time he could-a been
The champion of the world.

Pana la arestarea lui Carter, intreaga poveste e doar o banala crima dintr-un bar american, o alta tragedie americana, un fapt divers pe o pagina dinspre sfarsitul ziarului. Intreaga poveste, cu faima aferenta si cu manifestarile pe care le-a starnit, se invarte in jurul vinovatiei/nevinovatiei lui Carter la acuzatia de tripla omucidere in Lafayette Bar & Grill, niciodata dovedita sau infirmata fara putinta de tagada.

Este, in melodie, punctul in care Dylan o ia complet razna fata de fapte:
- vazand pozele de la locul faptei, distanta dintre locul crimelor si locul unde Carter se plaseaza in acel moment e de cateva sute de metri, nicidecum "far away in another part of town". Deranjant la Dylan e ca incearca sa discuple mai mult decat e cazul, pentru ca pana si Carter admite ca era aproape de barul Lafayette, iar acei "couple of friends" inseamna, conform lui Carter, doar John Artis.
- apoi, Hurricane Carter n-a fost nicodata challengerul nr.1, cea mai buna pozitie ocupata de el in ierarhia oficiala WBA fiind challenger nr.3
- intreaga poveste se invarte in jurul rasismului, pe seama caruia sunt puse toate relele care s-ar fi abatut asupra lui Carter. Ori se pare ca aparatul justitiei oficiale a incercat in permanenta sa se pazeasca de pericolul unui verdict influentat de prejudecati rasiale. Cei doi anchetatori ai cazului pentru primul recurs au fost negrii, la fel ca si doi dintre juratii recursului.
- Dylan exagereaza si cand se refera la confruntarea singurului supravietuitor al masacrului de la Lafayette cu Carter. Conform lui Dylan, acesta ar fi fost ferm in a-l absolvi pe Carter. Conform lui Carter, martorul ocular nu s-ar fi pronuntat, iar conform adeptilor vinovatiei lui Carter, doar frica l-ar fi facut pe supravietuitorul din Lafayette sa taca, el marturisind mai tarziu apropiatilor ca unul dintre cei doi tragatori a fost Carter.
- pare foarte convins Dylan de tendentiozitatea anchetatorilor, si de ambitia lor de a-l condamna pe Carter, mai presus de aflarea adevarului. Nimeni, nici macar Carter, n-a spus asa ceva, cu toate ca de-a lungul timpului, rand pe rand, mai multe marturii, atat pro cat si contra, s-au dovedit a fi fost false.
- aproape patetica tendinta de a-l idealiza pe Carter, atata vreme cat omul insusi recunoaste ca n-a fost tocmai usa de biserica si isi asuma anterioarele certuri cu legea, precum si oarecari porniri violente. Adversarii lui spun ca n-ar fi bun nici de balamale.
- si, in sfarsit, inainte de ultimul refren, paranoia atinge paroxismul: Rubin sits like Buddha in a ten-foot cell??? Hai ma Bob, intelegem influenta Hare Krishna in epoca, dar totusi, alaturarea a doua personaje din capete opuse ale spectrului perfectiunii umane cam bate la ochi.

Si cam asa cu versurile. Piesa e grozava, imi place mult, dar versurile rasufla puternic, iar atitudinea e complet deplasata, oricat am incerca s-o contextualizam. Revolta de dragul revoltei, ce bine a facut asta vreodata?

Acum despre film:

Am retinut numele lui Norman Jewinson, pe care eu il leg in primul rand (daca nu exclusiv) de Jesus Christ Superstar, o realizare artistica foarte pe gustul meu, dar o realizare mai degraba muzicala decat cinematografica. As zice ca e si cazul acestui Hurricane (1999), care se constituie mai degraba intr-un document continand dreptul la replica al lui Carter, cu realizari care nu depasesc mediocritatea, vorbind strict cinematografic.

Insa faptul ca insusi controversatul Hurricane Carter e coautor al scenariului si ca a urmarit indeaproape realizarea filmului lasa cinematografia in planul doi si deplaseaza accentul pe poveste, o rara ocazie a personajului de a face cunoscuta propria-i versiune asupra evenimentelor.
Si am fost frapat in primul rand de moderatia disculparii. Cu toate ca isi sustine - evident - nevinovatia, Rubin Carter isi asuma multe din faptele care - ascultand doar versiunea acuzarii - par a-i fi pur si simplu puse in carca: scoala corectional pentru minori (desi delictul e minimizat), arestarea la intoarcerea din armata (desi nu spune nimic de "dishonorable discharge", asa cum figureaza ea in registrele US Army), violenta si caracterul dificil (desi, evident, trivializate sau glorificate) si, peste toate astea, prea putin despre faptele incriminate, reliefand in schimb lupta pentru libertate. Pe undeva e normal, dat fiind ca el e singurul care a si trait faptele, singurul care le-a cunoscut nemijlocit.

Meciul pentru centura mondiala este povestit de o maniera extrem de subiectiva, atat de suboectiva incat a fost nevoie de ceva mai mult de jumatate de milion de dolari pentru ca Giardello sa fie de acord cu existenta filmului. Dovada ca Hurricane si-ar fi dorit sa fie un boxer mai bun. Mi-a adus aminte de meciul De La Hoya - Mayweather, in care mexicanul a fost furat grosolan, si a pierdut decizia. Dovada - pentru cei care se agatau de argumentul discriminarii rasiala - ca negrii nu s-ar da in laturi de a discrimina la randul lor pe aceleasi criterii rasiale, atat vreme cat au posibilitatile.
Subiectiva este si prezentarea detectivului care a condus ancheta initiala - practic singurul personaj negativ din film, dar pot sa inteleg ca pe el nu l-a placut Carter.

Un aspect care mie mi-l face simpatic pe Carter este recursul lui la ideile misticii buddhismului lamaist in perioada ultimei incarcerari. "Pot fi liber inauntru atata vreme cat nu-mi doresc nimic de afara" spune personajul lui, iar adevarul asta transcede barierele spatio-temporale, fiind la fel de solid atat in inchisoare cat si in afara ei, la fel de rezistent acum 27 de secole ca si in zilele noastre.

O sa ma mai leg doar de ultima replica din scenariu, una care - desi se vrea de anvergura, pe masura intregului film - esueaza lamentabil in tentativa de a impresiona, si nu mai e deloc de actualitate dupa tsunamiul indonezian din 2004 si dupa Katrina in 2007:
"Voi fi intotdeauna Hurricane. Pentru ca uraganul... este frumos..."(sic!)

Parerea mea despre cazul Carter: omul a facut-o. Sunt o serie de indicii, directe si indirecte, care il arata pe el drept unul din cei doi ucigasi de la Lafayette, si n-a aparut in nici un moment vreo alta pista in legatura cu tripla omucidere.
Inchisoarea pe viata e o pedeapsa cu deplina justificare, asadar.
Imi vine greu sa inteleg amploarea miscarilor sociale pro-Carter. Nu prea imi dau seama de ce Cassus Clay, Martin Luther King sau Bob Dylan ar fi sustinut cu atata patima cauza unui ucigas.
Si nu in ultimul rand, activitatea lui Carter dupa gratiere ma face sa cred ca povestea lui a fost decisa undeva la un nivel unde oamenii nu mai au nici dreptul la vreo parere, nici vreun fel de putere.
Inchisoarea a preluat un pericol social - indiferent de vinovatia sau nevinovatia lui in cazul Lafayette - si a redat, 20 de ani mai tarziu, un individ util si functional. Chit ca justitia n-a functionat cum trebuie, cred ca rezultatele sunt mai importante decat metoda.

Povestea lui Carter s-a scris deja, si eu cred ca lucrurile s-au intamplat exact cum trebuiau sa se intample, in ceea ce Leibnitz numea "cea mai buna dintre lumile posibile".