miercuri, 2 iulie 2008

Euro 2008

Banal? Destul de banal, Germania in finala e ca tramvaiul 41. Vine des, da' te dezgusta mai intotdeauna. Spania ar fi fost episod pasager, noroc c-au si castigat. Ramane macar asta, Spania campioana europeana. A mai fost o data, e drept, da' suficient de demult incat doar statisticile sa-si mai aminteasca. Spaniolii ne-au obisnuit, ca si olandezii, sa aduca numai echipe frumoase, valoroase, puternice si spectaculoase la turneele finale, care sa iasa surprinzator imediat dupa grupe. Noroc cu pustiul asta, Torres. Bun rau, sa-l tina bine. Spania. Lu' Liverpool sa-i stea in gat.

Asadar, conform unei vorbe ramase de pe vremea cand se juca altfel de fotbal, dar cam cu aceleasi rezultate, nemtii au jucat prost la tunreul asta, n-au ajuns decat in finala. Daca jucau bine ar fi castigat-o, dar era pacat ca - la un turneu in care veteranii au avut indeobste castig de cauza - batranul Aragones sa nu bata si el un record, chit ca de vechime.

N-am apucat sa vad toate meciurile, daramite sa le consemnez, dar cu ce-am scris pe sport365.ro, cred ca am suficient material la care sa ma intorc peste 4 ani. Chiar mai mult, dac-a vrea Dumnezeu. Si chiar daca n-am, mare lucru nu mai e de facut.

S-a terminat, deci. Si inca de vreo 3 zile intregi. Vine ca o mare surpriza sa descopar ca - pe langa fotbal - pe-aici pe la noi se intampla o gramada de chestii. Exista fel si fel de filme, carti si muzici care te pot tine ocupat cel putin la fel de mult ca fotbalul. Numai ca tot ciudat mi se pare sa n-am nimic de facut la 21.30 si mai ales, perspectiva urmatorului meci care sa prezinte un oarecare interes este peste hat, trei-patru saptamani. Ma simt intrucatva ca personajul lui Platon abia scos din pestera. Sau ca New Orleans dupa Katrina.

Voi incerca in continuare sa vad cam ce fel de amintiri a lasat in urma lui acest euro, cu sentimentul pe care-l incearca maturatorii care au de curatat Piata Constitutiei la 5 dimineata, dupa un mega-concert cu mici si bere gratis. Ce frumos a fost... si ce dezolant arata acum!

A fost, in primul rand, un turneu spectaculos. Asta pot s-o spun fara retineri. Daca pana acum Euro era un turneu mai degraba plictisitor, cu meciuri putine, echipe blazate si obosite si cu fotbal scremut, si chiar daca asta nu se anunta cu nimic diferit, mai ales dupa un sezon in care "consum fizic" a fost aproape un laitmotiv al celor mai multe meciuri pe care le-am vazut, Euro 2008 a punctat puternic la capitolul spectacol. Nu stiu cum si de ce, dar echipele maruntele care-au venit la Euro sperand sa ciupeasca ceva de la baietii mari, obositi de Champions League sau de campionate in care se joaca si fotbal, s-au intors cu buzele umflate si - mai ales - repede. A fost si cazul Romaniei, dar mai ales al Greciei, care acum 4 ani a reusit chiar sa castige turneul pe baza acestei strategii parsive. Grecia - suna hilar acum - campioana europeana in 2004. Cea mai slaba prestatie de la acest Euro. 1 gol, 0 puncte.
Apoi, s-a dovedit a fi turneul baietilor mari. Nu mari prin palmares sau statura, cat prin varsta, pur si simplu. Grecia, de exemplu, a aliniat in linii mari aceeasi formula de acum 4 ani. Chiar daca la ei n-a contat, pentru ca n-ar fi facut nimic nici cu tinerii, oricum, mi se pare destul de evident ca jucatorii determinanti au fost in general oameni care au mai vazut oaresce turnee finale la viata lor. Rusii au avut cel mai tanar lot, cu o medie undeva peste 26 de ani, iar asta inseamna destul de mult fata de ce tin eu minte. S-a confirmat ca tinerii sunt buni, dar numai daca sunt condusi atent de 2-3 veterani cu viziunea jocului si care sa fie capabili sa intervina decisiv cand e cazul. Spania i-a avut pe Xavi, Puyol sau chiar Casillas, Germania pe Ballack si Klose, Portugalia pe Deco si Carvalho, Olanda pe van der Sar sau van Nistelrooy. Am vazut ca Wenger a fost si el la multe dintre meciuri, poate a invatat ceva. Deocamdata, l-a cumparat doar pe Nasri (20 ani). :)

Fair-playul a fost si el prezent, chiar daca inventatorii lui au fost principala lipsa a turneului. Jocuri cursive, arbitraje bune si foarte bune, putine penalizari, putine accidentari. Si fotbalul a stiut sa rasplateasca asta, dand castig de cauza lucrurilor care te fac sa te indragostesti de sportul asta: entuziasm, apetit ofensiv, goluri. Plus sentimentul - dupa fiecare meci - ca a castigat cel mai bun. Oricat de ciudat ar parea, asta nu-i un lucru tocmai obisnuit.

Un capitol cu totul si cu totul aparte prin care acest euro va ramane in istorie este "finala din vis", Rusia - Turcia, meciul pe care multa lume il astepta cu sufletul la gura si care n-a mai avut loc, un fapt ce-ar trebui sa-i convinga pe UEFA sa-l doteze pe Euro si cu finala mica. Judecat la rece si numai prin prisma cifrelor, aceste doua echipe n-au surprins prin nimic si nu s-au facut remarcate decat prin cate un meci peste propria lor medie. Pentru rusi a fost acel 2-0 in fata Suediei, o surprinzatoare declaratie de inferioritate a echipei batranului Larsson, iar turcii au jucat cel mai bine in meciul in care au fost eliminati. 2-3 impotriva Germaniei, dar cu o prima repriza in care nemtii au fost nauciti de atacul aproape continuu al otomanilor. Dar sunt convins ca pe langa cifre, o sa ramana in istorie si revirimentul spectaculos al rusilor dupa intrarea lui Arshavin sau superbul meci in urma caruia Guus Hiddink si-a trimis conationalii acasa si si-a adus presa europeana la picioare, pe picior de egalitate cu cele 3 reveniri consecutive pe final de meci ale Turciei, care a dominat Germania cu doar 14 jucatori apti din lotul de 23. Si pe cat de induiosator de trista a fost imaginea lui Slaven Bilic consolandu-si jucatorii dupa ce au pierdut la penaltyuri in fata Turciei, pe atat de induiosator de admirabila e privelistea lui Terim cu camasa desfacuta, motivandu-si oamenii cum trebuie s-o fi facut-o candva si marele Mahomed Cuceritorul. Si tot Terim e autorul a ceea ce mi se pare cea mai grozava indicatie tactica din cate exista, dupa ce Croatia a deschis scorul in minutul 119 (!): "luati mingea si egalati!". O tactica foarte buna, a tinut.

Si, in sfarsit, o treaba ceva mai tehnica, dar in egala masura importanta: organizarea acestui euro a fost unanim laudata. Chiar daca n-am fost printre norocosii care s-o observe la fata locului, si prin televizor au "transiprat" destule indicii cum ca austriecii si elvetienii si-ar fi facut treaba ceas, ca sa zic asa. "Zona fanilor", organizata in fiecare oras-gazda, desi inregimentatoare si pentru jignitoare pentru cei ce se declara "Against modern football" si impotriva importului de capitalism consumist in ceea ce ar trebui sa fie o sarbatoare a luptei si a barbatiei, a fost o chestie necesara si un compromis foarte bun intre manifestarile de bucurie ale suporterilor si dorinta de liniste a localnicilor. Elvetienii, oamenii care au un plan si pentru situatiile spontane.
Astfel, Euro s-a desfasurat fara incidente, tribunele au fost pline de culoare la fiecare meci si am fost foarte surprins sa vad ca galeriile rivale pot sta alaturi, despartite doar de un rand de scari, nu de un cordon de jandarmi. Semn bun.
Frumos si refrenul care nu stiu de unde vine sau ce inseamna, dar care mi-a rasunat in cap in multe randuri, dupa cate un meci. Acel "Oo -o-o- o-oo-ooooo" cantat de toate tribunele.
Ecranele gigantice - la inaltime si ele. Provoca cate un zambet fiecare reactie de bucurie a cate unui spectator care facea cu mana unui alter-ego in versiune marita, afisat pe ecranul cu leduri al stadionului.
Si, cel mai important pentru telespectatori, vor ramana de la Euro 2008 acele extraordinare reluari incetinite care te fac sa vezi faza mai bine chiar decat protagonistii. Sper sa fie preluata moda si de regizorii transmisiilor de la banalele meciuri de campionat.
E drept, UEFA s-a si facut de rasul curcilor cu gazonul inundat de la Elvetia-Turcia sau cu transmisia intrerupta de la Turcia-Germania, dar le ramane doar sa spere ca imaginile cu Casillas ridicand cupa sau cu executia extraordinara a lui Arshavin de 2-1 cu Olanda o sa se dea mai des decat mingea oprita in baltoaca la 1 metru de poarta la golul lui Hakan Yakin.

E mult, dar as vrea sa ma refer, macar in treacat, si la echipe si la meciuri, cronologic. Urmeaza:

Grupa A, cu Portugalia favorita clara (totodata echipa mea preferata la acest turneu final), a avut o lupta pentru locul 2 destul de stransa. Eu ii vedeam pe cehi acolo dar, la fel ca in 2006, trupa lui Karel Brukner nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor decat sporadic. Mai exact, doar cand au egalat Portugalia la 1 dupa 7 minute. Cel mai bun om al lor, Cech, a gafat decisiv in meciul cu turcii, iar Milan Baros e remarcabil mai mult pentru vitezele cu care e inregistrat de radar in Franta decat pentru ce-a facut pe teren in ultima vreme. Mi-e aproape jena s-o spun, dar cel mai util om al Cehiei a fost Jan Koller. 35 de ani, 202 cm, profesia ideala: garda de corp. Cel mai bun marcator all-time al Cehiei.
Elvetia s-a prezentat mai bine decat credeam, dar n-au avut de unde sti ca pentru turci nimic nu e decis pana in minutul 90. Respectiv 122, uneori. Un onorant 2-0 impotriva Portugaliei, dar intr-un meci care putea foarte bine sa nu se joace.

Grupa B, a limbilor neinteligibile, n-a fost dominata de nemti, cum ar fi fost normal, ci de croati, care au scos 9 puncte si au administrat Germaniei un 2-1 mai clar decat spune scorul, cu putin loc pentru comentarii sau justificari. Polonia a fost prea mica pentru un razboi asa mare si s-a multumit cu un punct din egalul cu Austria. Care Austrie aparent a avut calificarea in mana, in meciul direct cu Germania din ultima etapa a grupei. Numai ca - oricat ar spera - Austria o sa-i bata pe nemti atunci cand Vastic o sa fie platit mai bine ca Ballack. Sau cand o sa se spuna si despre ei ca oricat de prost ar juca, ajung in finala. Adica nu.

Grupa C, asa-numita grupa a mortii, s-a dovedit fasul europenelor, fiind singura grupa fara reprezentanta in careul de asi. Ar fi nedrept totusi sa uitam cat de tare a stralucit Olanda in aceste 3 meciuri, administrand infrangeri usturatoare si de referinta ultimelor doua finaliste de mondial. 3-0 Italiei si 4-1 Frantei. Romania a scapat usor, doar 2-0 intr-un meci in care ai nostri si-au jucat calificarea, dar fara prea mare hotarare se pare. Nici olandezii n-au fost foarte hotarati sa ne bata, dar - dupa cum a concluzionat la unison presa romaneasca - ne-am dorit mai mult infrangerea.
Italia i-a urmat pe olandezi in sferturi si pe buna dreptate, fie si numai pentru ca i-au batut pe francezi fara sa mai aiba nevoie de injuraturile lui Materazzi. Cu doua goluri din suturi de la distanta, da' nu mai spuneti la nimeni.
Franta a avut o prestatie jenant de slaba in raport cu pretentiile si cu valoarea lotului. Singura contributie a lor la acest european a fost aceea ca au oferit subiecte de bascalie intregii prese continentale. Un singur gol, bijuterie individuala a lui Henry, intr-un meci in care au primit 4. Remarcabile la Franta mi s-au mai parut mie faulturile lui Makelele, o armonioasa combinatie de duritate si discretie, ca Roberto Carlos in zilele lui bune. Ah, si Gomis, dar se pare ca trebuie sa mai astept putin pana sa-l vad si jucand.
Cat despre Romania... a venit imbracata in trening la nunta. Sau in smoching la antrenament, cum vreti. In tot cazul, inadecvat. La turneul care a transformat 4-2-3-1 in 4-1-4-1, Piturca a prezentat un 4-3-2-1 inflexibil, ramas la fel chiar si in meciul cu Olanda, cand atacul ramanea singura optiune. Poate si pentru ca in atac solutii nu prea au fost. Daniel Niculae a fost complet pierdut in cele 3 meciuri pe care le-a bifat, in timp ce Mutu - singurul jucator care putea sa insemne cat de cat ceva ca varf impins - a fost nevoit sa ramana in banda stanga pentru ca nici acolo nu erau solutii. Daca ma uit si la Podolski, sunt tentat sa concluzionez ca reprofilarea atacantilor in mijlocasi stanga nu prea face.
Si sa nu ne facem iluzii, apararea a fost si ea departe de a fi impenetrabila. Italienii ne-au egalat la un minut dupa golul nostru - fara sa mai punem la socoteala golul anulat pe nedrept al lui Toni, in timp ce in fata echipei a doua a olandezilor n-am fost in stare sa mentinem un 0-0 datator de sperante, scor la care, cu vreo deviere fericita in careul lor in ultimul minut, am fi putut juca sferturi (vezi Turcia).
Mutu nu trebuia sa rateze penaltyul impotriva Italiei, dar nu acolo s-a pierdut calificarea, ci in meciul cu deja calificata Olanda. Astia sunt, cu astia defilam.

Campionii europeni jucat constant bine, inca de cand au deschis Grupa D cu un convingator 4-1 impotriva Rusiei. Si, cu Arshavinul lor cu tot, au repetat performanta in semifinale. Bine, doar 3-0, si fara hattrick David Villa.
Pe suedezi i-au batut greu, dar i-au batut. Si nici de greci n-au avut prea multa mila, trimitandu-i acasa ca singura echipa fara punct castigat la Euro 2008 dupa un meci fara miza in care Aragones a menajat multi titulari.
Iar meciul decisiv pentru locul 2 i-a trimis acasa pe suedezi, care au pierdut in fata Rusiei dezlantuite. Mi-a parut rau in special pentru marele Henrik Larsson, dar dezinvoltura obosita a batranului zeu al catolicilor din Glasgow n-a putut face fata incrancenarii nebune a reprezentantei fotbalului cu cea mai spectaculoasa ascensiune din ultimii ani.

Sferturile au lasat in urma regretele eliminarii Portugaliei si Olandei, dar si cate un meci extrem de spectaculos in ambele cazuri, ca premiu de consolare. Celelalte doua sferturi s-au decis la penaltyuri, ambele castigatoare avand de infruntat mai degraba proprii daimoni decat pe adversari.
Turcii si-au fortat norocul cu a treia revenire consecutiva pe final de meci, cu egalarea din minutul 122 si cu castigarea penaltyurilor avand in poarta un Rustu complet iesit din forma. Noroc ca cei mai buni jucatori ai croatilor au ratat.
Spaniolii nu s-au luptat atat cu Italia, cat cu propriul complex in fata Italiei - campioana mondiala la ei acasa in 1982 - si in fata zilei de 22 iunie, in care n-au inregistrat nici o victorie. Norocul lor a fost ca Iker nu e omul superstitiilor sau al complexelor. Nici Buffon nu e, dar azzurii n-au mai avut cresterea de forma care-i caracteriza de fiecare data cand incepeau pe branci.

Semifinalele au facut dreptate dar au lasat in urma sentimente mai degraba contrare. Dar serios, de unde pana unde Rusia-Turcia? E campionat european totusi, putin respect. Si daca nu e respect, chiar si un atlas ajuta. Retineti, EUROPEAN!

Iar finala... usor anosta, dar la ce frumoasa a fost desfasurarea, deznodamantul isi pierde din pondere. Superb golul lui Torres, oricum. A taiat milioane bune din cota lui Lahm. Asta a fost... au trait fericiti pana la adanci batraneti. Luna asta, pe 26, incepe campionatul romanesc. Pana atunci, doar surogate ieftine, cum a fost azi CFR Cluj - Dinamo Kiev. Sau asta...



2 comentarii:

Anonim spunea...

Comentariu slabut, subiectiv cu un limbaj de liceu. Multe clisee ieftine si final dezgustator.
Intr-un cuvant, penibil.

bhuttu spunea...

Multumesc c-ai avut rabdarea sa-mi citesti articolul, si multumesc si pentru critici, ca din ele se invata mai mult decat din laude.

Eventual poate imi dai un link la vreun articol de-al tau, sa vad si eu cam cum ar trebui sa arate.