St. Paul's

Paul McCartney, Out There Tour, 2015-05-24, O2 Arena, London

Unul dintre avantajele unui concert in Londra, spune Paul McCartney, este ca iti poti aduce familia sa te vada. Si mai spune Paul McCartney ca se intreaba ce trebuie sa fie in mintea celor 8 nepoti ai lui, prezenti cu totii la concertul de ieri de la O2, cand stau in sala: "Asta nu e batranelul ala care sta tot timpul intins pe canapea, facand pe bunicul? Wow, e un rock star!"

M-am uitat si eu in seara asta la Paul McCartney si nu mi-a venit sa cred ca batranelul asta e una din cele mai proeminente figuri ale istoriei muzicii, omul care a definit probabil mai mult ca oricine altcineva muzica de azi. Si nu mi-a venit sa cred nu numai ca vad un concert Paul McCartney, dar si ca - vazandu-l pentru a doua oara, dupa Royal Albert Hall in 2012 - stiu la ce sa ma astept.

Arena imensa de la O2, cu acustica ei ciudata si scaunele urcate pana la inaltimi ametitoare face tot posibilul sa diminueze din caldura emanata de muzica de pe scena, dar Paul McCartney a pastrat intacte spiritul, atitudinea, naivitatea si placerea de a canta a anilor '60, cei in care Beatles au schimbat muzica si in buna masura au schimbat lumea. De-asta suna poate altfel astazi Blackbird - melodie compusa din solidaritate cu minoritatea neagra din Statele Unite, si de-asta mi-au dat lacrimile pe Here Today, conversatia cu John Lennon care nu s-a intamplat niciodata. Arata altfel, foarte diferit, lumea de azi fata de cea in care Beatles si-au compus muzica, dar Paul McCartney pare sa fi ramas acelasi.

Melodiile sunt in buna masura reorchestrate, dar asta nu inseamna ca nu sunt la fel de recogniscibile instantaneu. Iar motivul pentru care recunoastem muzica Beatlesilor imediat nu este pentru ca au fost hituri la aparitie - buna parte din audienta din seara asta nu era nascuta cand s-a compus muzica, ci pentru ca muzica Beatlesilor a patruns atat de adanc in fibra societatii incat muzica lor este parte din noi, fie ca o stim sau nu. Mi-e greu sa spun, in contextul asta, cat de privilegiat ma simt ca am avut ocazia sa-l vad si sa-l ascult astazi pe Paul McCartney.

La fel, e greu sa adaugi superlative peste muzica lui Paul McCartney, oricat de uluitor ar fi ca isi pastreaza intacta si atat de evidenta placerea de a fi pe scena si de a canta la mai mult de 50 de ani de cand a devenit superstar.

Majoritatea celor cu sau despre care canta nu mai sunt cu noi. Dus e Mr Marks, cel care a inspirat Temporary Secretary, un synth-pop avangardist si prea putin cunoscut, dusa e Lovely Rita, cea de la care Paul cumpara pui. Demult sunt dusi Eleanor Rigby si Father MacKenzie cu rugaciunea lui, dusi John Lennon si George care a compus Something la ukulele. Dus Frank Sinatra care a spus ca Something e melodia lui preferata de la Lennon/McCartney spre frustrarea amandurora, demult dus Jimmy Hendrix care a invatat Sgt. Pepper's in 36 de ore si il canta la Marquee pe o chitara dezacordata pe care il ruga pe Eric Clapton sa i-o acordeze. Dus si clubul Marquee, inlocuit de Montagu Pyke, un domn cu burta si costum, si dus si posterul din casa lui John Lennon care a inspirat cantecul in beneficiul D-lui Kite. Spectacolul in beneficiul d-lui Kite se va juca insa pentru totdeauna, iar cel pe care l-am vazut in seara asta a fost extraordinar atat prin muzica, cu incarcatura ei emotionala si istorica, dar si imbunatatit incredibil de mult de tehnologie:

Intrarea, cu decorul viu colorat si plin de puncte tipatoare peste care s-a cantat o versiune fidela a lui Eight Days a Week, si-a meritat singura biletul si a reusit sa aduca publicul in atmosfera dupa ceva mai putin de 3 minute, fara nici un fel de trupa de deschidere. Iar urmatoarele vreo 40 de cantece desfasurate pe parcursul a 150 de minute si 3 encore-uri l-au tinut acolo, indiferent ca a fost vorba de clasice ca Yesterday sau Hey Jude, melodii Wings ca celebra Live and Let Die sau compozitii solo ca Maybe I'm Amazed, My Valentine sau cele cateva melodii de pe albumul Art of McCARTney lansat anul trecut.

Se declara uimit ca el, un pusti din Liverpool, a avut ocazia sa cunoasca membri ai guvernului rus si alti asemenea. Ei bine, uimit suntem si eu ca noi, niste murtori de rand, am avut norocul sa-l vedem pe Paul McCartney cantand. Si l-as tot revedea. Macar de opt ori pe saptamana.