Corupt de consumul excesiv si aproape exclusiv de presa sportiva engleza si de multe nopti pierdute cu FIFA, imi e de multe ori mai usor sa ma exprim in streotipiile acestora. Una din frazele preferate ale comentatorilor englezi - aproape o emblema pentru Andy Gray - este "We all know what he's capable of". E usor ca, atunci cand un fotbalist iesit din forma - recte Rooney - reuseste cate-o executie exceptionala, sa spui: "Ah, dar stim cu totii de ce e capabil. Stiam ca e bun, era doar o problema de timp pana cand si-ar fi revenit." Dar adevarul e ca... nu prea stiam. Rooney poate sa faca multe. Alearga, e tehnic, are sut, are viziune, loveste bine cu capul, intra in combinatii, joaca pe 2-3 posturi simultan, dar asemenea executii... n-am mai vazut. Minge dificila, semiinaltime, spatele la poarta, si o foarfeca executata 1 la 1 dupa figurile din manual... asta e mai degraba treaba de vreun van Basten sau Rivaldo, nu de atacant englez indesat, urat, artagos si muncitor. Joe Hart nici macar n-a urmarit mingea. Nici el nu stia de ce e capabil Rooney.
Poate aici e cheia succesului lui United. Ca sa reiau o metafora la moda, United e o echipa plina de pianisti, dar fiecare isi cara singur pianul. Nu zic, City au incropit o echipa mai mult decat decenta relativ repede, chiar si raportat la muntii monstruosi de bani pe care i-au cheltuit. Numai ca, dincolo de povestile cu echilibrul intre tineri si batrani, intre crescuti de club si mercenari, e nevoie ca cei 11 de pe teren macar sa se cunoasca intre ei inainte de a putea spera sa se bata pentru vreo chestie facuta din argint. La anul o sa fie candidati seriosi la orice, si or sa aiba un loc de Champions League aproape garantat, si chiar daca bannerul care numara anii de cand n-au mai castigat nimic mai are ceva de numarat, senzatia e ca sunt mult mai multi in spate decat in fata. Deocamdata, cu tot locul lor 3, or sa depinda probabil, la fel ca anul trecut, de un meci decisiv cu Tottenham pentru locul 4.
Meciul asta, si in general intalnirile cu United, are importanta pentru suporteri, dar sunt convins ca cei mai cerebrali dintre ei nu si-au tatuat "Machester City - 2011 Champions League winners" pe nicaieri. Am mai spus, ca suporter United n-am avut nici o emotie legata de rezultat. Diavolii n-au nimic de demonstrat in fata vecinilor in albastru si, chiar daca intalnirile cu City au devenit dintre cele mai grele meciuri ale sezonului, rivalitatile si tensiunile locale mai degraba ii ajuta pe oamenii lui Sir Alex.
Ratarea lui Silva din primele minute a fost intampinata de zambetul condescendent al zeilor fotbalului in timp ce manau mingea prin exteriorul barei din stanga, ca atunci cand un lup adolescent il provoaca un pic prea devreme pe masculul alpha al haitei. Luati, spre comparatie, faza in care Anderson a reusit sa scoata mingea spre poarta chiar daca Vincent Kompany avea clar prim-planul, si apucase sa ii ia fata total in duelul pentru acea minge. Sigur, City a avut mai multa posesie si a jucat poate ceva mai fluid, dar siguranta de sine si sangele rece nu se pot cumpara, oricat de mult petrol ar zace sub desertul saudit.
Nani, chiar daca e departe de talentul lui Ronaldo, a capatat seriozitate englezeasca si o maturitate in joc care probabil va face ca, atunci cand se va trage linie, lista lui de trofee sa fie mai lunga decat a pustiului din Madeira. Fara prea multe floricele, Nani a inceput sa joace foarte pragmatic, cautand intotdeauna centrarea decisiva, sutul letal, ultima pasa. In plus fata de majoritatea fotbalistilor britanici, flexarea naucitoare a gleznelor e si ea acolo. Numai ca, fata in fata cu Joe Hart, Nani n-a apelat la nici un truc, n-a incercat nici un giumbusliuc, n-a avut nevoie de nici o artificie. Tare si pe jos, minim de efort, maxim de eficienta, un gol care-a linistit galeria albastrilor mai mult decat ar fi putut-o face orice dribling. Cat despre tumba pe spate de dupa gol, marca inregistrata, sunt convins ca nici SAF nu s-a suparat.
Si da, pentru City nu pot avea cuvinte mai bune de-atat. Pentru ca, in ciuda fotbalistilor valorosi pe care i-au cumparat, in ciuda echipei care incepe sa se formeze pe City of Manchester stadium si in ciuda unei aparente de fotbal mai inchegat astazi, au avut nevoie de o deviere norocoasa ca sa marcheze. Si n-au parut in nici un moment ca ar putea pleca acasa cu 3 puncte. Poate au nevoie de inca un Denis Law.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu