miercuri, 2 februarie 2011

Blue pill

Manchester United - Aston Villa 3-1 (Rooney '1 '45, Vidic '63 - Bent '59), Barclays Premier League 2011 Matchday 25, 2011-02-01, Old Trafford, Manchester

N-am mai scris nimic de meciurile lui United in ultima vreme si din motive mundane, dar si pentru ca lucrurile in teren se desfasoara pe cat de spectaculos, pe atat de previzibil. Fie ca face cate-un egal in deplasare, fie ca bate cu 5-0, fie ca se chinuie in cupa cu cate-o echipa de liga inferioara si e nevoie de intrarea lui Giggs si-a lui Nani sa regleze lucrurile, United e bine inscrisa pe traiectoria constant ascendenta care o sa le aduca al 19-lea titlu si, cine stie, poate si ceva prin Europa. Cine-ar fi crezut asta in toamna, cand Chelsea avea o medie de peste 4 goluri pe meci, iar United avea serii de 6 meciuri fara victorie in deplasare? Sir Alex Ferguson, ma gandesc...

Meciul de astazi, totusi, a fost borna de sfarsit a unei perioade destul de agitate in ce priveste fotbalul britanic, chiar daca nu neaparat ala care se desfasoara pe teren. Torres la Chelsea, si cu asta a cam disparut si singurul motiv care ar fi putut sa ma faca gelos/invidios pe Liverpool. Abramovic a dat multi bani pe el, dar as fi tentat
sa spun ca merita. Sigur, orice transfer pe bani multi e un risc, si poate de-asta vulpoii batrani (Ferguson, Redkanpp) prefera sa astepte la chilipiruri sau la bijuterii inca nedescoperite (van der Vaart, Chicarito). Imi place Torres si dintr-un anumit punct de vedere mi-ar placea sa se afirme la Chelsea. Are si toate conditiile s-o faca. Dar sa respecte regulile: locul 2 si finala Champions League performantele maxime, si ramanem prieteni. In tot cazul, abia astept sa-l vad in albastru. Duminica, impotriva lui Liverpool.

Liverpool i-a luat pe Carroll si Suarez. Tot bani multi, risc dublu. Carroll e bun, as zice enervant de bun. Tehnic, puternic, bataios, ambitios. Cum zicea si Shearer, datorita lui e Newcastle asa sus in clasament acum. Dar lui Ashley i-au sclipit ochii prea tare cand a vazut atata banet gramada, si n-a ezitat. Probabil ca ar fi dat-o si pe ma-sa in banii astia. Miscare inteligenta sa-l ia pe Ireland, totusi. Pustiul e un pachet de potential, chiar daca n-a apucat inca sa se afirme asa cum trebuie pe nicaieri.

Suarez e si el recomadat de faimoasele 35 de goluri in 33 de meciuri in sezonul 2009/10 si de parcursul exceptional al Uruguayului la mondial. Beleaua cu amandoi atacantii e ca vor avea in spate de-alde Leiva, Kelly sau Jonjo Shelvey. Nu chiar cea mai buna linie de mijloc de care s-a auzit...

Oricum, pana la urma locurile in clasament s-au cam stabilit. Chelsea trebuie sa munceasca pentru locul de Champions League, Liverpool are nevoie de un car de noroc pentru un loc de cupa europeana, iar United nu pare sa mai aiba in momentul asta contracandidata serioasa la titlu. Dar ca spectator neutru, ziua de ieri a fost una dintre cele mai spectaculoase ale intermercato-urilor pe care-o tin minte.

In lumea mai putin tumultuoasa a echipelor care n-au probleme de personal in ianuarie, Giggs a fost ales cel mai bun jucator din toate timpurile pentru United intr-un sondaj care se tine, dupa stiinta mea, o data la 10 ani. Sigur, trecand peste aversiunea pe care o am
pentru superlativele relative si peste faptul ca in clasamentul asta Bobby Charlton a iesit abia al patrulea, in timp ce Ronaldo a fost al cincilea, Giggs merita toate laudele pe care le poate primi. 11 titluri cu acelasi club (probabil 12 din vara) si 850+ de meciuri in tricoul lui United sunt performante la care greu va mai indrazni cineva sa spere. Apoi, in epoca transferurilor pe sume imense si a banilor aruncati aiurea, Giggs reprezinta exact imaginea pe care Sir Alex "no value in the market" Ferguson incearca s-o cultive si s-o aseze la baza succesului actual al diavolilor: munca si loialitate. Giggs este Vasily Zaytzev al lui United, acel nea Ilie de la scularie al carui unic merit este c-a venit in fiecare zi la program, in timp ce lumea si-a vazut de treaba pe langa el. Modelul extremei stangi intr-un fotbal tot mai polarizat spre dreapta.

Si cu asta, m-am cam descarcat. Meciul de azi, in linie cu celelalte. Gol din primul minut, pentru o viata lipsita de emotii. Rooney a fost dinamita azi, nu numai pentru c-a dat doua goluri, ci si pentru ca s-a miscat foarte bine si e extrem de incurajator gandul ca usor-usor isi reconstruieste constanta cu care a dus echipa in spate aproape de unul singur sezonul trecut. Golul din ultimul minut al primei reprize, la fel, pentru linistirea totala a celor care aveau impresia ca imprevizibilitatea rezultatului e si ea o componenta a meciului asta. Si tot Rooney a asezat mingea cu care Vidic a stabilit scorul final, 3-1, la doar 5 minute dupa ce Bent incercase sa-i trezeasca pe oaspeti reducand din handicap cu un gol altfel foarte elegant.

Mi-a placut foarte mult jocul lui United, acele traiectorii de flipper ale mingii care par haotice, dar care se opresc tot timpul in locurile in care trebuie, viteza combinatiilor, apararea la 70 de metri de poarta lui van der Sar sau artificiile tehnice in exces ale tuturor celor din linia ofensiva: Nani, Rooney, Berbatov, Giggs si, dupa iesirea lui Fletcher - accidentat, Anderson.

Legat de van der Sar, n-o sa zic ca inca imi dau pumni in cap ca nu l-am luat in echipa mea fantastica si ca a dat pasa de gol azi. Dar mi-a palcut foarte tare mimica a lui dupa ce a castigat o minge in careu si a aterizat cu fata in iarba. Olandezul avea o expresie care spunea memorabila replica a lui Danny Glover in Arma Mortala: "I'm too old for this shit!" O sa ne lipseasca, chit ca am impresia ca Lindegaard ala are ceva stofa.

Are sens sa zic ceva de cele doua penaltyuri care au cam fost si care nu s-au dat, Dunne lovindu-l pe Nani in prima repriza si O'Shea facand hent in careu in a doua? N-as zice.


Nu, n-am uitat povestea cu Rooney din toamna si inca il consider tradator, dar in momentul asta e ca un partener infidel. Cumva-cumva, am retineri fata de el, dar il iubesc prea mult ca sa nu-l iert.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Probabil ca sunt singurul fan al cetatenilor"" din Romania si asta nu de cand clubul a fost descoperit ca o posibila investitie, ci de muuuult mai mlti ani, dar eu zic ca doar etapa viitoare va stabili in ce masura titlul este al lui Man U sau nu. Eu sper ca se va mai juca cateva etape.. Joy.Division

bhuttu spunea...

Ei, nu prea cred ca esti singurul, numai eu stiu vreo 2. :) Dar pentru ca esti vechi, ma astept sa stii mai bine decat iluzia ca City ar putea spera la titlu anul asta. La anul, poate.

Nu vrei sa ne spui si povestea ta cu City? Colectionez asemenea povesti.

joy.division spunea...

Eh acum lucrurile sunt clare. Povestea este destul de simpla si este legata de pasiunea mea pt Joy Division. Cand eram copil si fotbalul era cel mai important lucru din viata mea, o iubeam pe Juve cea care avea in echipa, 9 campioni mondiali si 2 semifinalisti (Platini si Boniek). Si acum tin minte cum plangeam uitandu-ma la nebunia de pe heysel. Mi-au trebuit ani buni sa ma vindec de ura pe care am dobandit-o atunci pt fotbalul englez si suporterii sai. Au trecut ani si fotbalul a inceput sa scada ca importanta in preocuparile mele , primul loc ocupandu-l muzica. Pe la inceputul anilor 90 am inceput sa parasesc zona metalelor grele si sa ascult muzica pe care de cativa ani am aflat ca se numeste post punk . Eu o numeam :muzica mea depresiva , iar trupa care-mi placea cel mai mult era Joy Division , care este din Manchester si al carei lider vocal Ian Curtis era ca majoritatea covarsitoare a suporterilor de fotbal din Manchester un fan City. Am aflat acest lucru undeva prin 1995 cand echipa era in divizia a 2-a si cred ca in anul urmator a cazut in a treia. Am fost socat sa aflu faptul ca aceasta echipa avea mai multi suporteri decat united. De atunci urmaresc toate stirile legate de aceasta echipa, dar sa-ti spun drept, as fi preferat sa ramana o echipa de underground, decat una de mainstream cum este acum.
PS In ciuda golului exceptional al lui Rooney , united nu merita victoria azi. Ciudat este ca s-ar putea sa castige titlul la pas , desi nu joaca cine stie ce.

bhuttu spunea...

Foarte frumoasa poveste, si-ti multumesc pentru ea. Putine cuvinte, dar o istorie personala extrem de cuprinzatoare. In ce priveste meciul de azi, insa, trebuie sa ne despartim opiniile, si cred ca e normal. Egalitatea din teren a fost doar o iluzie. Putea exista o singura castigatoare, hotarata dinainte de meci. Ca fan United, n-am avut nici o emotie. Nici macar la ratarea lui Silva din primele minute, care a fost dupa parerea mea faza cheie a meciului.