South Stream

Richard Bona/Eliane Elias, Masters of Jazz 2009, 23 octombrie, Sala Palatului, Bucuresti


Festivalul Masters of Jazz e abia la a doua editie, dar daca va continua ca pana acum, are toate sansele sa se impuna ca unul din cele mai importante evenimente muzicale ce se intampla pe la noi. Anul trecut am fost sa-l vad pe Nigel Kennedy, care-a cantat A Very Nice Album, si mi-a placut foarte mult. Anul asta as fi vrut sa ajung la Chick Corea, dar Fortele mi-au rezervat loc doar la prima seara, de vineri.

Atmosfera de la Sala Palatului mi-a devenit draga in timp, dupa ce multa vreme consideram locul ca fiind unul comunist prin aspect si istorie si nepotrivit concertelor datorita cvasi-obligativitatii de a vedea concertele de pe scaun. Acum insa avem o istorie comuna, iar atmosfera pe care o regasesc de fiecare data cand intru mi-a devenit familiara si placuta. Foiala, vedetele, fitele, dar mai ales perspectiva concertului ce sta sa inceapa, le simt pe toate ca pe o regasire.

Asa a fost si acum, si as putea sa vorbesc despre asta mult mai mult decat despre oamenii pe care i-am vazut performand. Despre ei o sa ma rezum la cateva vagi generalitati, pentru ca nu sunt nici mare consumator si nici prea educat in ce priveste arta lor. Si Richard Bona, si Eliane Elias canta jazz, dar asta e la fel de vag cu a spune ca si Bryan Adams si Napalm Death canta rock, iar muzica lor este la fel de departe una de alta cum este Camerunul de Brazilia. Exotismul locurilor de provenienta ale artistilor a dat serii un parfum mai degraba de world music decat de jazz, ceea ce a fost pana la urma destul de bine.

Richard Bona a urcat primul pe scena, insotit de o trupa de backing din 5 oameni: chitaristul din Guadeloupe, suflatorii din Colorado si New York, tobosarul din Florida si claparul olandez, oameni de coloraturi si proveniente diverse, dar care au convers spre rezonante ale locurilor natale ale lui Bona, care a incercat sa reinvie pe bass ritmurile pe care le-a invatat in copilarie pe balafon. Muzica lor a fost fidela trasaturilor muzicii africane traditionale: mult ritm, foarte dansabila, veselie mistica, percutii vivace, versuri neinteligibile si continut saracacios. Iar Bona a stiut sa-si imbrace recitalul cu cateva momente delicioase: atunci cand a facut publicul sa cante intr-un idiom african, sau atunci cand - din acelasi loc in care Ceausescu trasa tarii drumul spre comunism - a spus ca Romania s-a schimbat mult in bine in ultimii 20 de ani, dar ca mai avem pana sa ajungem sa avem politisti care se drogheaza pe strada, ca in Olanda. De reprosat, i-as reprosa lui Bona ca a tinut sa fie foarte public cand si-a criticat inginerii de sunet si ca nu s-a intors pentru bis.

Doamna Eliane Elias a avut o trupa ceva mai restransa: doar un contrabas electric, o chitara si tobele in afara de pianul de la care se exprima ea. Si ne-a traversat Atlanticul, plimbandu-ne apoi intre cele doua Americi: de Nord, odata cu evolutia jazzului din muzica clasica altoita pe muzica neagra(Gershwin), si a nasterii bossa nova, din altoirea jazzului cu samba braziliana, in anii '50. Dupa Elias, Desafinado a lui Antonio Carlos Jobim - pe care a cantat-o "in versiune extinsa" - este certificatul de nastere al bossa nova. Concertul a fost o incursiune mai degraba istorica decat muzicala in stilul bossa nova, pentru ca toate piesele celebre cantate au cunoscut, pe parcursul istoriei lor, si interpretari mult mai bune. Dar fara concertul asta, n-as fi aflat de Falsa Baiana, sau de povestea lui Desafinado cu care Stan Getz aproape ma face sa plang. Doamna Elias a stiut sa treaca cu gratie peste imensele bube tehnice de care s-a lovit in timpul concertului (cum ar fi momentul in care au picat toate luminile, lasand sala in bezna), si a transmis multa caldura cu vocea ei de profesoara, cu accentul portughez si cu sfiala de debutanta. In plus, a bisat cu The Girl from Ipanema, alta piesa legendara, pe care insa a ales dupa parerea mea gresit sa o cante si in engleza.

Si asta a fost pentru mine Masters of Jazz 2009, un eveniment la care-as fi vrut sa fiu martor in fiecare din cele 3 seri, si care cred c-ar fi ceva mai popular daca preturile biletelor ar fi doar putin mai rezonabile. Vineri, sala a fost doar pe jumatate plina.

Si pe final, uite melodia cu care am ramas, in cea mai buna interpretare pe care am gasit-o pe youtube: