Get Your Wings

Manchester United - Blackburn Rovers 2-0 (Berbatov '55, Rooney '87), Barclays Premiership 2009-2010, Matchday 11, 2009-10-31, Old Trafford, Manchester

Pana la inceputul sezonului comercial, prin febrarie-martie, baietii mari isi ascunt coltii, iar baietii mici trag punct cu punct sa stea cat mai departe de linia rosie.

Big Sam e cu siguranta ingrijorat in legatura cu posibilitatile de exprimare ale echipei sale. Piratii sunt departe de perioada de acum 7-8 ani (pre-big four, daca vreti), cand bagau in sperieti echipele mari, si inca si mai departe de momentul lor de glorie, in 1995, cand au castigat singurul lor titlu de Premier League, profitand de suspendarea de 8 luni a lui Cantona si de fenomenalul instinct de golgeter al lui Alan Shearer. Dar sezonul asta exista cateva nume in josul paginilor cu clasamentul Premier League cu suficient de putine pretentii la a aparea si la anul in acelasi clasament. Cu Portsmouth si Wolves atat de slabe, ramane practic doar un loc retrogradabil, la care Hull e favorita certa. Asadar timp ar fi. Dar pe langa timp, Allardyce are nevoie si de o idee de joc ceva mai valida decat ce se vede acum, si poate si de niste 1-2 fotbalisti macar la fel de buni ca Santa Cruz. McCarthy si Di Santo nu par sa functioneze, iar sezonul urmator s-ar putea sa fi mult mai dur.

Meciul asta a inceput intr-o atmosfera complet lipsita de glamour, cu o vizibila lipsa de chef de fotbal din partea ambelor echipe. Si multa vreme nu s-a intamplat mare lucru, in afara de o tatonare prelungita a lui United de-a lungul liniei de doua treimi.

Blackburn a avut o semi-ocazie in primele 10 minute, dar semnalul de inceput de meci a fost dat de Berbatov, dupa mai bine de jumatate de ora de joc. Sut puternic de la 18-20 de metri central, tare si la semi-inaltime, cu ceva probleme pentru Robinson. In afara de o incursiune la care Evra a acazut in careu si niste tentative de patrundere ale lui Rooney, cam asta a fost prima repriza.

A doua a inceput cam la fel, dar s-a incins mult mai repede. Berbatov a dat gol imediat dupa reluare, in urma unei actiuni frumoase si in viteza, din trei pase pe ruta Anderson-Rooney. Gol anulat insa, pentru ca, inainte de a-i trimite lui Berbatov la 4 metri in fata portii goale, Rooney era in off-side cand a primit pasa.

Scorul s-a modificat prima data in minutul 55, si tot Berbatov se face vinovat. Pasa primita de la Valencia, cu spatele la poarta, pe linia careului, central, cu fundas in spate. Executie de mare rafinament a bulgarului, care a preluat cu stangul, apoi a sutat din intoarcere, atat de puternic si de precis incat Robinson n-a avut prea multe sanse.

La 1-0, toata lumea parea impacata cu situatia. Singur Foster se gandea ca trebuie sa fie blestemat in vreun fel pentru ca iata, de cum a intrat, van der Sar are o gramada de timp sa se plictiseasca in poarta. Si asta in conditiile in care fundasii centrali au fost Brown-Evans, niciunul titular de drept.

Odata cu trecerea timpului, a fost totusi nevoie si de van der Sar in vreo 3 randuri, iar Benny McCarthy chiar a reusit sa bage mingea in poarta, dupa un off-side insa.

Obertan a primit aproximativ jumatate de ora de joc la debutul lui in Premier League, si a alternat cu rigurozitate miscarile pe teren extraordinare cu finalizarile catastrofale. Cel putin 3 ocazii absolut monumentale a ratat Obertan, dar sper ca o sa treaca relativ repede peste momentele astea, pentru ca are stofa de mare fotbalist. Iar Old Trafford are nevoie de un alt francez legendar. In tot cazul, Nani nu avea dreptate sa fie atat de suparat cand a fost inlocuit cu Obertan. Chiar fara rezultate, jocul francezului a fost mult peste ceea ce obisnuieste sa arate Nani, iar momentele de gratie ale portughezului sunt suficient de rare incat sa le putem spune exceptii.

Tot in situatia asta e si Anderson care, desi astazi a jucat bine si pare sa fi crescut in joc, e inca departe de ce se astepta de la el, si sufera de o acuta lipsa de incredere in sine. Am vazut asta azi cand, ramas liber in pozitie ideala (15 metri, central), a preferat sa paseze in lateral in loc sa traga. E o diferenta uriasa din punctul asta de vedere intre el si Berbatov, cam la fel de mare ca cea in sens invers daca ii comparam la viteza, numar de sprinturi si kilometri alergati.

Owen a intrat si el in locul lui Berbatov, si a avut suficient timp sa rateze o ocazie mare, sutand in pamant si dincolo de coltul lung o minge impinsa perfect de Valencia, la 10 metri lateral dreapta. Daca e de acord cu cele 10-15 goluri pe care Ferguson i le-a trasat ca obiectiv, Owen ar face bine sa inceapa sa inscrie. Performantele lui de pana acum n-arate prea convingator.

Rooney, care cauta sa-si regaseasca forma dupa ce o accidentare l-a tinut o vreme pe tusa, a reusit sa inchida tabela cu cateva minute inainte de final. Pasa pe pozitie viitoare de la Anderson, sprint puternic din spate si "Pele alb" l-a executat elegant pe Robinson, aruncand mingea in spate, la coltul lung.

Inca doi remarcati in meciul de azi: primul e Luis Antonio Valencia, jucator privit cu neincredere la venirea pe Old Trafford, si pentru ca trebuia, cel putin in ochii suporterilor, sa-l inlocuiasca pe cel mai bun fotbalist din lume, dar si pentru ca performantele lui de la inceputul sezonului nu promiteau mare lucru. Hondurianul e insa pe o panta ascendenta, iar jocul lui a capatat multa consistenta in ultima vreme. Doua goluri in ultimele 4 meciuri, o atitudine tot mai buna pe teren, forta, viteza si varsta, plus o crestere vizibila in consistenta, sunt datele care l-au transformat pe Valencia in titularul postului de aripa dreapta. Sper ca peste inca niste etape Obertan sa-si intre si el in ritm, iar United sa aiba in sfarsit doua aripi solide, in stare sa scoata adversari din joc si sa arunce mingi periculoase in careu. Giggs si Scholes isi merita pe deplin odihna, si la varsta lor ar trebui sa apara doar ca guest star-uri, nu ca solutii de rezolvat meciuri.

Al doilea remarcat e publicul de pe Old Trafford, care a crescut si el mult in decibeli fata de acum 3-4 sezoane. Probabil ca si rezultatele, dar si politica clubului de apropiere a fanilor au contributia lor la asta. Goes by the name a rasunat continuu aproape jumatate de repriza, iar Glory, Glory Man United cantat de 75 de mii de oameni nu reprezinta in nici un caz cel mai bun fel de a intra pe teren. Decat daca esti Manchester United.

Pentru panoul de onoare mai avem un moment care mi se pare pretios si prin continut, si prin frecventa: Berbatov masandu-i piciorul lui Samba, cazut, ca sa-l scape de carcei. Un gest simplu, sincer si natural, care te face sa realizezi ca dincolo de bani, de trofee si de scor, cei 22 de barbati de pe teren au niste valori pe care le-am vrea universale: respect, competitivitate, fair-play. Uneori chiar nu conteaza ce tricou porti.

2-0 deci, si tot doua puncte in spatele lui Chelsea, pe care United ii va infrunta saptamana viitoare, intr-un meci care ne va da un pot bun legat de campioana de anul asta. Blackburn ramane pa 17 dar, repet, fara motive serioase de ingrijorare. Sa vedem cat de priceput e domnul Ancelotti.

South Stream

Richard Bona/Eliane Elias, Masters of Jazz 2009, 23 octombrie, Sala Palatului, Bucuresti


Festivalul Masters of Jazz e abia la a doua editie, dar daca va continua ca pana acum, are toate sansele sa se impuna ca unul din cele mai importante evenimente muzicale ce se intampla pe la noi. Anul trecut am fost sa-l vad pe Nigel Kennedy, care-a cantat A Very Nice Album, si mi-a placut foarte mult. Anul asta as fi vrut sa ajung la Chick Corea, dar Fortele mi-au rezervat loc doar la prima seara, de vineri.

Atmosfera de la Sala Palatului mi-a devenit draga in timp, dupa ce multa vreme consideram locul ca fiind unul comunist prin aspect si istorie si nepotrivit concertelor datorita cvasi-obligativitatii de a vedea concertele de pe scaun. Acum insa avem o istorie comuna, iar atmosfera pe care o regasesc de fiecare data cand intru mi-a devenit familiara si placuta. Foiala, vedetele, fitele, dar mai ales perspectiva concertului ce sta sa inceapa, le simt pe toate ca pe o regasire.

Asa a fost si acum, si as putea sa vorbesc despre asta mult mai mult decat despre oamenii pe care i-am vazut performand. Despre ei o sa ma rezum la cateva vagi generalitati, pentru ca nu sunt nici mare consumator si nici prea educat in ce priveste arta lor. Si Richard Bona, si Eliane Elias canta jazz, dar asta e la fel de vag cu a spune ca si Bryan Adams si Napalm Death canta rock, iar muzica lor este la fel de departe una de alta cum este Camerunul de Brazilia. Exotismul locurilor de provenienta ale artistilor a dat serii un parfum mai degraba de world music decat de jazz, ceea ce a fost pana la urma destul de bine.

Richard Bona a urcat primul pe scena, insotit de o trupa de backing din 5 oameni: chitaristul din Guadeloupe, suflatorii din Colorado si New York, tobosarul din Florida si claparul olandez, oameni de coloraturi si proveniente diverse, dar care au convers spre rezonante ale locurilor natale ale lui Bona, care a incercat sa reinvie pe bass ritmurile pe care le-a invatat in copilarie pe balafon. Muzica lor a fost fidela trasaturilor muzicii africane traditionale: mult ritm, foarte dansabila, veselie mistica, percutii vivace, versuri neinteligibile si continut saracacios. Iar Bona a stiut sa-si imbrace recitalul cu cateva momente delicioase: atunci cand a facut publicul sa cante intr-un idiom african, sau atunci cand - din acelasi loc in care Ceausescu trasa tarii drumul spre comunism - a spus ca Romania s-a schimbat mult in bine in ultimii 20 de ani, dar ca mai avem pana sa ajungem sa avem politisti care se drogheaza pe strada, ca in Olanda. De reprosat, i-as reprosa lui Bona ca a tinut sa fie foarte public cand si-a criticat inginerii de sunet si ca nu s-a intors pentru bis.

Doamna Eliane Elias a avut o trupa ceva mai restransa: doar un contrabas electric, o chitara si tobele in afara de pianul de la care se exprima ea. Si ne-a traversat Atlanticul, plimbandu-ne apoi intre cele doua Americi: de Nord, odata cu evolutia jazzului din muzica clasica altoita pe muzica neagra(Gershwin), si a nasterii bossa nova, din altoirea jazzului cu samba braziliana, in anii '50. Dupa Elias, Desafinado a lui Antonio Carlos Jobim - pe care a cantat-o "in versiune extinsa" - este certificatul de nastere al bossa nova. Concertul a fost o incursiune mai degraba istorica decat muzicala in stilul bossa nova, pentru ca toate piesele celebre cantate au cunoscut, pe parcursul istoriei lor, si interpretari mult mai bune. Dar fara concertul asta, n-as fi aflat de Falsa Baiana, sau de povestea lui Desafinado cu care Stan Getz aproape ma face sa plang. Doamna Elias a stiut sa treaca cu gratie peste imensele bube tehnice de care s-a lovit in timpul concertului (cum ar fi momentul in care au picat toate luminile, lasand sala in bezna), si a transmis multa caldura cu vocea ei de profesoara, cu accentul portughez si cu sfiala de debutanta. In plus, a bisat cu The Girl from Ipanema, alta piesa legendara, pe care insa a ales dupa parerea mea gresit sa o cante si in engleza.

Si asta a fost pentru mine Masters of Jazz 2009, un eveniment la care-as fi vrut sa fiu martor in fiecare din cele 3 seri, si care cred c-ar fi ceva mai popular daca preturile biletelor ar fi doar putin mai rezonabile. Vineri, sala a fost doar pe jumatate plina.

Si pe final, uite melodia cu care am ramas, in cea mai buna interpretare pe care am gasit-o pe youtube:

Friendly Fire

Manchester United - Sunderland 2-2 (Berbatov '51, A. Ferdinand o.g. '90 - Bent '7, Jones '60) Barclays Premier League 2009-2010, Matchday 8, Old Trafford, Manchester, 2009-10-03

Desi era dispus sa mearga taras de la Norwich la Manchester pentru sansa de a juca pentru United in 1987, si desi probabil ca inca ar fi dispus sa vina taras de la Sunderland la Manchester pentru a antrena pe Old Trafford, Steve Bruce si-a respectat blazonul de englez pur, si i-a facut viata grea lui Ferguson in aceasta seara.

La o prima vedere, un meci intre United si Sunderland, mai ales pe Old Trafford, miroase de la o posta a amical. Steve Bruce, Kieran Richardson, Frazier Campbell sau Antoine Ferdinand sunt suficiente motive. Numai ca e posibil ca fostul capitan al diavolilor sa nu stie exact ce inseamna "amical". Ca si acum doua sezoane, cand antrena o Wigan fara griji si fara sperante si i-a facut pe diavoli sa munceasca serios in ultima etapa ca sa castige un meci care insemna titlul, nici acum Bruce nu a aratat in nici un fel ca ar avea vreo afinitate cu o United aflata intr-un galop periculos spre al patrulea titlu, istoric. Periculos pentru ca, la viteza cu care leaga victoriile, e foarte usor sa se impiedice de un meci asa de adormitor cum este acela cu Sunderland acasa. In fata unei echipe fara un obiectiv prea clar (desi e evident ca pisicile or sa se bata pentru Europa sezonul asta), jucatorii lui Manchester United au considerat cele 3 puncte castigate dinainte si au abordat meciul intr-o maniera inacceptabil de indolenta. Dupa infrangerea de la Burnley, cele 2 puncte pierdute azi nu pica deloc bine si, la cat de lansat au plecat Chelsea, ar putea avea consecinte extrem de neplacute la finish, in mai.

Evident, nu e numai vina diavolilor. Sunderland e un club condus foarte bine, are un lot decent si odata cu venirea lui Bruce a devenit si o echipa foarte bine organizata. Vor fi un adversar incomod pentru tote echipele cu pretentii sezonul asta. In plus, au si cel mai bun cuplu de atac din Premier League. Darren Bent si Kenwyne Jones au fiecare calitatile care sa-i faca atacanti buni. Sunt puternici, rapizi si tehnici, si in plus, se gasesc foarte bine unul pe altul pe teren. Rezulta o combinatie incendiara, combinatie care a dus la primul gol al lui Sunderland de azi, dupa doar 7 minute de joc. Pasa de la Jones, iar Bent a tras din intoarcere, de la vreo 25 de metri, suparator de bine fata de pozitia incomoda pe care o avea. Mingea i-a pacalit pe Evans si Foster si a intrat in poarta pe la radacina barei din dreapta portarului.

Usor buimaciti de golul rapid, United au inceput sa preseze si pe masura ce repriza trecea, au aplecat terenul tot mai mult spre poarta lui Craig Gordon. Cea mai mare parte din prima repriza s-a jucat in jumatatea oaspetilor, ca si cum cealalta jumatate era ori proaspat vopsita, ori protejata dintr-un motiv sau altul. Dar dominarea asta teritoriala nu s-a reflectat in nimic, nici macar in numar de ocazii, pentru ca ocazii nu prea au fost. In tot timpul asta, United a resimtit din nou, mai dureros decat la Istanbul sau pe Turf Moor, lipsa unui mijlocas de creatie, imaginativ si tehnic, care sa lege pasele in zona 20-40 de metri de poarta adversa. Si din cauza ca a inceput meciul in formula 4-3-3, si din cauza ca Nani inca e departe de valoarea la care se asteapta cam de multicel sa ajunga, dar in principal din cauza ca principalul mijlocas de creatie al lui United joaca acum intr-un tricou alb, vreo 1500 de kilometri mai la sud.

Tot restul reprizei, Sunderland a avut o treaba relativ usoara, constand in principal din a respinge pase lungi, centrari la prima bara si cateva razlete suturi de la distanta. Si-a facut-o atat de bine incat, dupa ceva mai mult de jumatate de ora de joc, pe Old Trafford se auzeazu Ole-uri la pasele prelungite ale oaspetilor, prin care acestia incercau sa mentina o posesie cat mai buna. Era de asteptat ca Ferguson sa schimbe ceva la pauza, iar in lipsa a ceva mai bun schimbarea s-a numit Anderson. Ceva mai rapid si mai tehnic decat Scholes, pe care l-a inlocuit, brazilianul a avut un oarecare impact, dar mai putin spectaculos decat ar fi fost nevoie. United a avut o ocazie mare dupa vreo 3 minute de la reluare, cand Rooney s-a trezit cu mingea la picior la 16 metri de o poarta goala, dar a intarziat sutul suficient pentru ca Ferdinand cel mic sa respinga.

Egalarea a venit vreo doua minute mai tarziu, dupa o faza tipica Berbatov. O executie valorand cat o opera de arta, dar o faza cu o curgere mai lenta decat Nilul la Aswan. O minge sutata Nani, respinsa pana la O'Shea si recentrata de irlandez a fost trimisa in poarta de bulgar cu o foarfeca de manual. Surprinzatoare, inalta si bine plasata, executia bulgarului parea sa aduca nu numai egalarea, dar si izbavirea, si toata lumea astepta de acum golul doi. Care a venit in mai putin de 10 minute, dar nu in poarta in care trebuia.

Kenwyne Jones a urmarit o centrare fara speranta si a profitat de nehotararea cu care Ben Foster a atacat mingea ca sa se inalte peste portarul diavolilor si sa trimita in poarta de pe linia de 6 metri. Personal mi s-a parut fault la portar, pentru ca Foster a fost daramat in suprafata de protectie, dar pentru ca nici arbitrul, nici comentatorii si nici jucatorii lui United n-au zis nimic, e posibil sa nu fi fost.

Pentru ca nu mai urma nici o pauza, Ferguson a trebuit sa improvizeze din mers, dar cand cel mai bun lucru pe care-l ai la dispozitie in materie de creativitate se cheama Valencia, e destul de greu sa aduci vreun plus semnificativ. As zice ca nu atat intrarile lui Valencia si Carrick, cat tactica pisicilor negre de a se retrage treptat dupa 2-1 a facut ca United sa aiba ocazii ceva mai multe si mai clare in repriza a doua. Rooney a sutat la cativa centimetri de bara, la firul ierbii, Welbeck a aruncat si el un sut bun din intoarcere, putin peste transversala, iar Carrick a incercat poarta de cateva ori. mai mult decat atat, Anderson a fost busculat in careu la o faza care a ridicat oarece semne de intrebare, si pe Ferguson de pe scaun. Iar acesta a ridicat si el vocea la arbitrul de rezerva, cerand un penalty care, poate mai punand 5% la cele 5 procente pentru gazde, s-ar fi putut da.

N-a fost cazul, dar tot arbitrul de rezerva le-a amintit diavolilor ca se termina meciul si ca sunt condusi atunci cand a aratat cele 4 minute de prelungire. A fost nevoie de doar jumatate pentru egalare, dupa un munte de cornere la poarta lui Gordon. Sut Evra de la 13-14 metri, respins complet nefericit de Antoine Ferdinand, probabil ca sa-i faca uitate toate interventiile bune pe care le-a avut in meci. 2-2 si doua minute ramase, dar muntele de cornere care-a urmat n-a mai fost suficient pentru inca un gol, desi prima faza de dupa golul lui Evra a fost foarte periculoasa, mingea ricosand dintr-un cap in altul la cativa metri de poarta lui Sunderland, mai ceva ca la flipper.

A fost respinsa insa, iar Stevie Bruce umfla jumatate de jackpot odata cu punctul obtinut azi pe Old Trafford. Punct la care e posibil sa nu se fi asteptat, dar pe care il merita cu siguranta. Iar United face un al doilea pas gresit, care se poate dovedi un lux nepermis in sezonul asta de Premier League. Speram intr-o victorie a lui Liverpool pe Stamford maine, victorie care i-ar arunca pe locul doi, la egalitate de puncte cu Chelsea, si ar imparti la 3 tensiunea de la varful clasamentului. In tot timpul asta, City - desi are un meci greu impotriva lui Villa la Birmingham - poate trece pe primul loc cu doua puncte avans daca isi castiga cele doua meciuri pe care le are de jucat. Iar clasamentul incepe sa capete o forma din ce in ce mai solida.