Irina Szasz - CuMinte la Dalai Lama, Editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2008
Sarcasmul e o salbaticiune pe care m-am tot straduit s-o infranez si, pe cat se poate, s-o imblanzesc. Dar cartea asta a fost o ispita prea puternica, asa ca bestia a scapat. Sper ca doar pana termin aici.
Asadar, aceasta nu este o carte pe care o recomand, dimpotriva. Am facut in schimb greseala s-o cumpar, intr-o prima faza, iar mai apoi s-o si citesc. In naivitatea mea - e drept - pacalit si de titlu si de poza cu Dalai Lama de pe coperta, credeam ca e o carte despre Dalai Lama. Si n-o sa fiu nedrept cu ea: este despre Dalai Lama. Sfintia Sa e prezent in aceasta carte incepand cu pagina 319 si sfarsind cu pagina 342, din cele 374 de pagini pe care le are aceasta editie. Iar pe langa asta mai apare din cand in cand mentionat, de fiecare data cu respect, de fiecare data in treacat.
Ei, bine, sa zicem, nu e despre Dalai Lama. Ar putea, totusi, sa contina ceva interesant? Hmm... ar mai fi interviul cu Mattieu Ricard - traducatorul de franceza al Sfintiei Sale, in dublu exemplar. Unul in regula, dupa normele gazetaresti, altul neconventional, facut dupa normele cretine din capul autoarei. Inca vreo 20 de pagini, ambele. Chiar si-asa, raman vreo 330 de pagini despre Irina Szasz.
Dar cine este Irina Szasz? Personal n-am nici o idee, si pot sa o caracterizez doar dupa autoportretul pe care si-l face cu generozitate in aceasta carte la capatul careia m-am simtit escrocat. Si-o caracterizez asa: o femeie la 40 de ani la momentul scrierii (2004), plata si stearsa, probabil necasatorita, singura si neimplinita personal. Golurile din viata personala si le-a umplut refugiindu-se partial intr-un fel aparte de religiozitate, cu un Dumnezeu careia ii face singura regulile, si partial intr-o cariera de televiziune cu un succes dupa toate probabilitatile moderat. Dar aceste goluri si-au lasat amprenta in caracterul acestei femei, pe care il intuiesc a fi destul de uracios. Nu se intelege cu nimeni, totul e rau iar vina e intotdeauna a altcuiva, pe cand parerea-i despre sine e undeva la nivelul Sfintei Fecioare - desi parca mai ceva.
Firul epic - pentru ca aceasta carte are si un vag fir epic - e asa: autoarea imagineaza un proiect - interviul cu Dalai Lama pe fondul unui reportaj despre existenta in exil a comunitatii tibetane - a carui finantare nu e acceptata de televiziunea la care lucreaza. Isi da demisia si ia proiectul pe cont propriu, incropeste o echipa cu care pleaca spre manastirile budiste din nord-vestul Indiei si incearca sa aranjeze interviul. Reportajul despre Tibet este ingreunat de variile necazuri pe care i le fac cei doi membri ai echipei ei - cameramanul si fotograful - necazuri detaliate si impodobite cu toate ocaziile. La intoarcere, cateva luni mai tarziu, ia in sfarsit interviul si se simte o femeie implinita. La tot pasul, actiunea e intrerupta de vaste dialoguri ale autoarei cu duhovnicul ei - un calugar orb denumit Padre in carte - si cu adjunctii lui - fratele Gabriel si sora.
Sunt nenumarate detaliile care mi-o fac neplacute pe aceasta femeie descrisa in carte, atat de multe incat ar fi necinstit sa ma opresc asupra a doar cateva. As mai mentiona, ca elemente importante ale scrierii, flexibilitatea lui Padre, usor incompatibila cu pozitia lui monastica, descrierea amanuntita a unei nopti petrecute in casa saraca a unei refugiate tibetane, prezentata ca extrema dovada de nebunie, libertate, bunatate, compasiune si, in ultima instanta, sfintenie a autoarei si atractia sexuala foarte transparenta a eroinei fata de mai toate personajele masculine cu care se intersecteaza - exceptand poate calugarii batrani.
Scriitura nu e nici ea pe placul meu. Un stil dezlanat, dezordonat, cu imagini alcatuite din indicii si sugestii vagi fac din cartea asta o lectura pe care personal am gasit-o dificila, fiind de multe ori tentat sa merg pe repede inainte. Chiar daca n-am facut-o, lungi pasaje s-au sustras fixarii in memoria mea din cauza absentei oricarei atractii pe care ar putea-o oferi scrierea.
Sunt prea dur cu cartea? Nu si dupa parerea mea. Poate pentru ca intr-o carte cu "Dalai Lama" in titlu si cu poza acestuia pe coperta ma asteptam sa citesc mai multe despre conducatorul budismului tibetan si mai putin despre neimplinire erotice ale unei femei de varsta a doua.
Faptul ca ma leg de neimplinirile erotice ale Irinei Szasz spune ceva despre propriile mele neimpliniri erotice? Nu stiu. Asta ramane intrebare deschisa, iar raspunsul cred ca puteti sa-l aflati doar dupa ce cititi cartea asta. Dar din nou, nu va recomand sa faceti asta decat daca sunteti absolut siguri ca nu aveti nici o alta carte la indemana si ca nu aveti absolut nimic mai bun de facut. Cum ar fi sa va sinucideti, de exemplu.
Am extras totusi si niste citate remarcabile, in numar de unu. Iata care:
"Daca Domnul nostru ar reveni si si-ar asculta cuvintele, n-ar putea sa le recunoasca"
Pusa frumos aceasta critica la adresa denaturarii mesajului religios odata cu trecerea timpului. Vorbe atribuite lui Padre.
