Ioana Nicolaie - Pelinul Negru, Humanitas 2017
Pelinul Negru e povestea primilor ani de scoala ai Augustinei Bulta, o fata nascuta la cateva luni de la explozia centralei atomoelectrice din Cenobil. Augustina traieste in nordul Romaniei, intr-un oras de munte, probabil Sangeorzul nativ al Ioanei Nicolaie, dar citind romanul am recunoscut multe din cliseele copilariei mele, cliseele primilor ani de dupa comunism.
Insirate pe hartie, se citesc ca un lung pomelnic de barbarisme, de situatii specifice unui stat esuat si unei societati in paragina, lucruri pe care le-am vazut de aproape in copilaria mea, pe care nu le doresc nimanui si despre care sunt recunoscator ca am avut norocul istoric sa le depasim. Ce e interesant insa e ca am citit cartea destul de detasat emotional, recunoscand atat situatiile, cat si viata interioara a protagonistei, dar fara sa fiu prea miscat de ele. Pana aproape de ultimele pagini. Si cred talentul scriitoricesc al Ioanei Nicolaie e cel care m-a facut sa fiu atat de miscat de unul din cele mai banale evenimente ale Romaniei post-comuniste. Copilul speriat de taierea porcului e un tablou care a tot fost descris in literatura romana si un fapt despre care se poarta frecvent discutii la mai toate nivelele de varsta si profunzime. Un fapt care, descris intr-un roman, nu pare sa mai aiba suficienta seva artistica incat sa poata misca cititorul. Ei bine, sfarsitul Guitului familiei Bulta reuseste sa aiba acelasi efect sfasaietor ca despartirea autorului de Micul Print in romanul omonim.
Si asta e un mare compliment, Micul Print e cartea mea preferata. Dar da, periplul Augustinei prin lumea literelor care nu stau locului si prin societatea care incearca sa se regaseasca pe sine imbina elemente din Micul Print (de unde motivul prieteni vulpe e furat fara rusine si, am impresia, si fara justificare) si din Flori pentru Algernon. Augustina e un Charlie Gordon de Romania, fara norocul de a cunoaste performanta academica, dar cu speranta ca teritoriul nu-i este complet interzis.
Astept cu nerabdare sa citesc mai mult din... saga Rodnei? Trilogia familiei Bulta? Nu stiu cum sa-i spun, pentru ca Ioana Nicolaie nu i-a dat nici un titlu, si nici nu da vreo indicatie in ce fel romanele s-ar lega intre ele. Dar Cartea Reghinei si Tot Inainte sunt si ele pe lista mea, si o sa am un verdict mai clar asupra povestii familiei Bulta odata ce le citesc. Pana atunci, ma bucur sa gasesc in Augustina o protagonista feminina a literaturii romane, scrisa de o femeie si care nu se defineste in nici un fel prin raportarea la masculin, nu-si vede rolul in lume ca purtatoare de copii si obiect al placerii masculine. Suna banal, dar nu prea am reusit sa gasesc multe alte personaje asemenea in literatura romana. Sper ca mai sunt, in special in literatura romana recenta, si ca n-am reusit sa le gasesc pentru ca n-am citit eu suficient, nu pentru ca-s asa rare. S-ar putea face un caz pentru Vitoria Lipan si, intr-adevar, ea e prima oprire pentru cine cauta femei puternice in literatura romana, dar lumea in care se misca Vitoria e una a barbatilor. In lumea Augustinei barbatii exista, dar sunt o chestie cu care mai degraba nu vrei sa interactionezi. Si pe buna dreptate.
In rest, Ioana Nicolaie merge cu pedala lirica apasata tot timpul, uneori chiar prea tare. Povestea e spusa la persoana intai, iar ochii Augustinei sunt un filtru prin care cititorul primeste o lume diferita de experienta senzoriala cu care e obisnuit, o lume pe care trebuie s-o traduca inainte s-o inteleaga. Ceea ce e bine, efortul te tine angajat in poveste, iar faptul ca nici personajul, nici autoarea nu simt vreo obligatie de a explica tot ce se intampla face lumea romanului foarte reala. Augustina e dislexica sau doar usor intarziata? Cat de mult a afectat-o Cernobil? Cat de mult i-a afectat familia Cernobil? Putem sa intuim, putem sa ghicim, dar nu stim cu siguranta. Iar explicatii suplimentare nu ne datoreaza nimeni.
