Heptarhia, sau perioada celor 7 regate anglo-saxone, e supa primordiala din care va rezulta, dupa 4 secole, poporul englez. Pentru ca nu pot sa ma abtin de la comparatii, se intampla acum in Anglia acelasi lucru care s-a intamplat pe teritoriul Romaniei in ceea ce eu numesc"mileniul tacut" (271-1330): un amalgam de populatii, regate si batalii care vor da in cele din urma nastere unei populatii relativ omogena cu o organizare politico-administrativa stabila.
In teoria civilizatiilor dezvoltata de Neagu Djuvara - careia se pare ca ii sunt tributar intr-o masura mai mare decat imi place s-o admit - epoca regatelor combatante e o etapa ineluctabila in dezvoltarea unei civilizatii. Se pare ca regula e valabila si pentru subunitatile civilizatiilor. Daca fortez putin nota, as zice ca cifra 7 isi face o aparitie mistica in aceasta etapa a evolutiei natiilor: 7 regate in Anglia, 7 regate in epoca statelor combatante din China (sec. 3 i.Ch.) - exemplul paradigmatic al lui Neagu Djuvara - si, daca ne gandim la istoria pe care am invatat-o in gimnaziu, cnezatele si voievodatele romanesti sunt: Gelu, Glad, Menumorut, Litovoi si Seneslau, Ioan si Farcas. Repet, analogia e fortata, dar poate exista si conspirationisti printre noi.
Acum, vorbind despre heptarhie, o prima mentiune ar trebui sa fie clara: aceasta nu este sub nici o forma o constructie politica stabila, usor de localizat in timp sau spatiu si usor de periodizat. Anii pe care i-am pus in titlu sunt mai mult aleatori: 488 e presupusa moarte a lui Hengist (a carui existanta insasi e supusa indoielii), iar 899 e moartea lui Alfred cel Mare care, desi e fara indoiala principalul lider politic din arhipeleag in momentul in care cedeaza puterea, nu controleaza in nici o masura intreg teritoriul acestuia. Northumbria si teritoriile nordice de exemplu vor avea tentative de autoguvernare pana tarziu in evul mediu.
Cu atat mai putin e heptarhia stabila cu cat anglo-saxonii au adus cu ei politica dreptului fortei, antagonica fortei dreptului pe care romanii au exportat-o in toate teritoriile cucerite. In organizarea saxona, supunerea unui om in fata altuia era departe de contractul social al lui Rousseau si reprezenta pur si simplu superioritatea militara a liderului in fata supusilor. Ea exista doar atata vreme cat aceasta superioritate militara putea fi manifestata, de aceea granitele celor 7 regate sunt foarte volatile si diversi lideri locali isi schimba afilierea politica in functie de cresterea sau descresterea puterii militare a unuia sau altuia dintre regate.
O alta trasatura a perioadei este putinatatea documentelor care sa descrie convulsiile politice. Calugarii, singura clasa sociala literata, erau mai interesati de viata monahala decat de cea politica iar documentele lor se refera mai degraba la cea dintai. David Hume compara istoria perioadei cu o carte de telefon: plina de nume, dar extrem de saraca in evenimente. Istoricul dedica mai apoi cateva paginii unei tentative de a trasa istoria fiecaruia dintre cele 7 regate, presarata la tot pasul cu deplangerea precaritatii surselor. Exact aceasta precaritate a surselor, cat si inexactitatea lor, ma face sa cred ca e prea putin relevant sa ne oprim asupra fiecarui regat in parte, ci mult mai interesant mi se pare sa parasim pentru o vreme convulsiile din care va rezulta primul regat centralizat englez pentru a vedea ce se intampla cu 2 dintre elementele pe care eu le consider esentiale in definirea Angliei asa cum o stim astazi: dezvoltarea separata a Londrei de restul regatului si aparitia si impunerea crestinismului in insula.
Dar ca sa nu raman intru totul dator heptarhiei, iata care au fost cele 7 regate din componenta ei:
- Kent, primul regat fondat de saxoni (de insusi Hengist, daca acceptam veridicitatea invaziei lui Hengist si Honsa) si regatul prin care, datorita amplasarii lui, au patruns in Anglia majoritatea elementelor continentale: intai saxonii, apoi crestinismul si, ceva mai tarziu, vikingii normanzi ai lui Wilhelm Cuceritorul.
 |
| Coiful de la Sutton Hoo, presupus a fi masca mortuara a lui Rædwald, rege al Angliei de Est |
- Regatul Angliei de Est, pe teritoriul actualului Norfolk, ocupand aproximativ coasta rotunda care priveste spre Iutlanda a fost, din aceasta cauza, o tinta a atacurilor vikinge. Se presupune ca Rædwald, primul rege crestin al acestui regat, este cel ingropat la Sutton Hoo, un sit arheologic important si ajuns, din aceasta cauza, celebru.
- Mercia, cel mai intins dintre regatele heptarhiei, ocupand aproximativ centrul Angliei de azi si continand intre hotarele sale si Londra. faptul are insa putine relevanta pentru ca Londra va avea in aceasta perioada o evolutie aproape complet separata de cea a regatelor heptarhiei.
- Northumbria, urmas al doua regate mai mitititele, Bernicia si Deira, este regatul din nordul Angliei, cel mai expus invaziilor vikinge din nord si cel mai putin supus puterii centrale care s-a extins intotdeauna dinspre sud.
- Essex, sau regatul saxonilor de est, ocupa aproximativ teritoriul provinciei administrative omonime de astazi si va fi nevoie de multa documentare pentru a gasi ceva relevant de mentionat despre acest regat. Nu existau reality show-uri pe atunci.
- Sussex, sau regatul saxonilor din sud, ocupand in principal coasta sudica a Angliei si Isle of Wight si la fel de irelevant in istoria Angliei ca si Essex. Doar ca fara reality show.
- Wessex, sau regatul saxonilor din vest, ocupand o parte din peninsula Cornwall si sud-vestul Angliei, este locul, oarecum imporbabil, de unde va porni prima forta unificatoare a Angliei si unde Anglia saxona isi va avea prima capitala: Winchester. Ca sa ramanem in paradigma djuvariana, Wessex este puterea marginala care va triumfa in final asupra regatelor mai puternice si, din aceasta cauza, mai expuse eroziunii interne si presiunilor externe (vikingii danezi in cazul nostru).
In ce fel vor ajunge regii din Wessex sa-i respinga decisiv pe danezi si sa realizeze prima unificare a Angliei, vom vedea in episoadele viitoare.
