Gaudeamusul de la care lipsesc

Noua ne plac mai mult cartile vechi. Consideram ca o carte nu e un simplu obiect inanimat, ci fiecare carte are o viata a ei, castigand ceva de la fiecare cititor, de la fiecare rasfoire, de la fiecare cafea varsata peste paginile ei sau de la fiecare dupa-amiaza lenesa in care a fost arsa de soare alaturi de cititorul ei care-a abandonat-o putin favoarea unei motaieli linistite. Cartile vechi sunt mai intelepte. Cartile noi, sunt ca niste nou-nascuti, pline de promisiuni si de potential, dar depinde de noi sa le implinim menirea. Cand cumperi o carte noua, primesti o noua viata fata de care ai raspunderea sa o ingrijesti si sa o dezvolti. Cand cumperi o carte veche, castigi pur si simplu un prieten. Un prieten care, pe langa povestea asternuta pe hartie, mai are de spus o poveste, ascunsa, pe care n-o poti citi nicaieri, ci trebuie sa o asculti in timpul pe care-l petreceti impreuna. O pagina indoita, o subliniere, o adnotare cu creionul pe margine, fiecare sunt intamplari din viata cartii care isi stabileste astfel cu povestea scrisa in paginile ei aceeasi legatura care exista intre un autor si opera lui.